Impossible[Liam Payne and Zayn Malik fan fic]

Capitolul 28

Eram in bucătărie, faceam clătite, când telefonul lui Zayn suna. După ce se sterse pe mâini, răspunse.

-Alo? Hey, Harry!

Pauza.

-Da, norm....

Când se uita la mine, se întrerupse.

-De fapt, te sun peste doua minute si-ti spun, ok?

După ce închise telefonul, veni la mine si mă lua de mâini.

-M-a sunat Harry, zise el.

-Si ce spunea?

-Ti-am zis ca azi Liam iese din spital si ca vor sa faca o petrecere pentru el. Trebuie sa fiu acolo...

Numai la auzul numelui lui, pielea mi s-a făcut de găină.

-Da, du-te,normal! Am zis, zâmbind si l-am sărutat pe buze usor.

-Alice.... Nu fa asta....

Mi-am dat seama la ce se referea.

-Ok, ok... Vin si eu, am zis, dandu-mi ochii peste cap.

Zayn îmi zâmbi si după ce mă imbratisa, il suna din nou pe Harry.

Toata noaptea nu inchisesem un ochi.... Mintea îmi era inundata de imaginea lui Liam. Nu-mi venea sa cred cate am făcut pentru el.... Si pentru ce? Ca sa mă faca sa mă simt ca un gunoi? Puteti sa ziceti "e doar o privire! Nu e nimic serios! Nu ai de ce sa faci atâta tam-tam...". Ei bine, aia a nu a fost doar o privire, ok? A fost mult mai mult decât atât. Parca mi-a vorbit.... Nici nu vroiam sa mă gândesc cum va fi petrecerea....

(perspectiva lui Liam)

Stăteam in patul meu de spital. Mă uitam pe geam. Ceea ce simțeam atunci era ceva de nedescris. Deschisesem ochii după mai bine de o jumătate de an. Mă simteam ca nou. Mă simteam o persoana noua...mai mult sau mai putin. Azi plecam din spital. Îmi venea sa sar din pat si sa imbratisez pe toata lumea de pe coridor, dar încă nu mă puteam misca asa cum trebuie. Încă aveam in minte imaginea când Alice a intrat in salonul meu. Cat de dor îmi fusese de ea. Se uita direct in ochii mei. Jur ca tot ce puteam simti era dragoste.... Dar la un moment dat, toate imaginile de dinainte mi-au venit in minte.... Derek, Vanessa, droguri.... Cum m-a lăsat Alice... Cum a plecat. Recunoasc, avea motive.... Dar.... Dar... Înainte sa-mi dau seama, o ura de nemărginit mi s-a infiltrat in inima. O ura pentru mine, pentru ea, pentru toti.. Puteam citi socul in ochii ei. Nu stiu de ce, dar îmi făcea putina plăcere sa o vad cum suferă. Sa sufere asa cum am suferit si eu după ea... Dar toata ura aia s-a topit când au intrat băietii in camera, danasand, râzând, cântând. Au acoperit-o pe Alice, nu o mai puteam vedea. Stiu ca am auzit numai cum a deschis usa si apoi a plecat. Apoi toti băietii, înafara de Zayn, care plecase si el, au tăbărât pe mine cu imbratisari. Zayn? Ce treaba are el cu ea?

Am revenit la realitate când doctor Phill a intrat in salon cu niste foi in mana.

-Cum ne simtim azi?intreba el.

-Mai bine ca niciodată, i-am răspuns bucuros.

-Asta vroiam sa aud, îmi zise si îmi zâmbi. Ai vorbit cu Alice? Intreba apoi serios, luandu-mă prin surprindere.

-N-nu... De ce?am intrebat.

Phill se aseza pe scaunul de lângă patul meu.

-Liam... Chiar nu vreau sa mă bag intre voi... Dar simt nevoia sa-ti spun niste lucruri, ok? Sa mă asculti atent, da?

I-am făcut semn din cap sa continue.

-De 7 luni încoace, Alice a venit in fiecare zi la tine, adauga Phill.