Impossible[Liam Payne and Zayn Malik fan fic]

Capitolul 14

Stateam in picioare, privin afara din camera lui Liam, spre intinderea imensa a Londrei. M-am uitat spre pat, unde el dormea linistit, cu bratul gol deasupra paturii. am ramas peste noapte, doar ca sa-l privesc. Nu am inchis niciun ochi, doar m-am uitat la el. M-am apropiat de pat si m-am asezat pe jos, asezandu-mi usor capul pe saltea, privindu-l pe el de aproape. Era atat de frumos. Genele lungi, buzele pline, catifelate, inceputul de barba care se putea observa pe barbie si putin pe obraji. M-am apropiat usor de fata lui si am lasat un sarut usor pe buzele lui, urmat de altul..si de altul...si de altul. Se simteau atat de bine, nu ma puteam opri. A deschis ochii usor, zambind cand imi intalni privirea.

-Cum ai dormit? l-am intrebat grijule, managindu-i usor obrazul.

-Te-am visat pe tine, spuse zambind. Si in vis ti-am putut simti sarutul...

Am zambit, simtind cum obrajii mi se inrosesc. Se ridica in sezut, ridicandu-ma cu usrinta de pe jos si punandu-ma in poala lui. Imi saurta usor buzele, apoi linia maxilarului, continuand apoi cu gatul. Am scos un suspin usor cand ma musca sor, lucr ce-l fau sa rada usor. Se ridica de pe pat, tinandu-ma de mana. Am coborat in bucatarie, acolo unde ne astepta micul dejun gatit de mine. Zambi si se aseza la masa.

-Frumos, spuse si incepu sa manance.

Am ras si am inceput si eu sa mananc. Apoi brusc mi-a venit in minte scrisoarea lui Alex. Cuvintele lui imi sfasiasera inima. Si cum o sa vina la noi daca el este in inchisoare?Revelatia asta m-a mai linistit.. Si legat de pandantiv...se pare ca oricat de mult as incerca sa scap de el...tot la mine se intoarce printr-un fel sau altul. Il voi pastra ca sa-mi amintesc momentele bune...dar daca-mi amintesc momentele bune...mi le voi aminti si pe cele pe care vreau sa le scot din mintea mea. Vreau sa uit ca Alex s-a schimbat asa de mult...sa uit ca am inceput sa-l urasc....sa uit cat de bun era inainte...si cat de rau si crud a devenit....a reusit aproape sa-mi distruga viata. Inevitabil imi voi aminti momentele astea...desi nu vreau....

Dar gandurile mi-au fost intrerupte de Liam care imi strangea mana intr-a lui.

-Te gandesti la Alex, nu-i asa? ma intreba.

-Amm,,nu...ba da...de unde stii? l-am intrebat, crezand pentru o secunda ca poate sa citeasca gandurile.

-Cand te gandesti la el ai o privire ciudata. Te uiti in gol...o privire plina de suferinta...iar cand tu suferi...si eu sufar...

Sa-i zic de scrisoare? Sa-i zic? ?Am luat o hotarare repede.

-Am primit o scrisoare de la el...am zis in cele din urma.

Liam nu-si schimba expresia fetei, ceea ce era de admirat, dar maxiarul i s-a incordat si strangea asa de tare furculita incat credeam ca o sa o indoaie.

-Ce zice? ma intreba printre dinti.

Am inceput sa-i recit incet scrisoarea. Am citit-o de atatea ori incat am invatat-o pe de rost. Cu fiecare cuvant pe care il rosteam, ochii lui Liam deveneau din ce in ce mai intunecati. Am tresarit atunci cand s-a ridicat brusc de la masa, rasturnand scaunul. M-am ridicat repede inainte sa mai rastoarne ceva. Se pare ca Liam imi dezvaluia putin cate putin din latura sa intunecata.M-am apropiat de el si l-am prins de ambele maini. In ochii lui se puteau citi nervozitatea, disperarea si ingrijorarea.

-Alice....iti dai seama ca nu esti in siguranta? Cu tipul asta in inchisooare tot esti in pericol! Poate sa trimita foarte usor pe cineva sa te rapeasca, sa...nici nu vreau sa ma gandesc!

-Li....

-Nu mai mergi acasa la tine, mai ales ca stie unde locuiesti! O sa mergi numai pe strazile unde sunt mai multi oameni, in nici un caz pe strazile laturalnice, ne-am inteles? zise el , strangandu-ma foarte tare de umeri.