Impossible[Liam Payne and Zayn Malik fan fic]

Capitolul 26

O luna trecu ca prin ceata. In fiecare zi, minut, secunda petrecuta cu Zayn ,mă indragosteam din ce in ce mai mult. Dar in acelasi timp, momentul când Liam va fi deconectat de la aparate se apropia iminent. Mai avea timp o luna pana când sa se trezească. O luna. Una singura. Inima mi se sfasia la gândul ca nu se va trezi. Gândurile nu mă lăsai in nici in timpul noptii. Îl bisam pe Liam suferind, murim. Nu era noapte in care sa nu mă trezesc urland. Zayn mă imbratisa puternis si adormeam din nou in bratele lui, in timp ce îmi canta. Cu cat momentul in care Liam va fi deconectat de la aparate, cu atât cosmarurile erau din ce in ce mai rele. In fiecare zi mergeam la el împreună cu Zayn, amândoi simțindu-ne vinovati. Desi nu ar trebui. Eu eram de mult despartita de Liam atunci când el intra in coma. Deci puteam sa mă întâlnesc cu cine vreau. Eram liberă pe planul asta. Dar sentimentul de vinovatie încă staruia in inimile noastre. La fel ca întotdeauna, ii povesteam lui Liam tot ce făcusem in ziua aceea. Ce făceau băietii, cum erau parintii lui. Trebuia sa-i zic despre mine si Zayn, nu? Adică...trebuia sa-i spun, chiar daca el nu aude sau simte nimic. Zayn nu era in salon, se dusese sa fumeze o tigara. Eram numai cu Liam in salon, asa ca mi-am tras un scaun lângă patul sau si i-am luat mana in mana mea, strangad-o cu putere. Si am început sa vorbesc:

-Liam, eu...eu...

Toate cuvintele îmi veneau atât de repede in minte. Nu stiam cum sa continui, cum sa le pun in asa fel încât sa aibă sens ceea ce zic. După ce mi-am aranjat gândurile, am spus tot ceea ce mă apasa:

- Eu... Eu... Liam, eu... M-am îndrăgostit de Zayn... Acum suntem împreună.... Dar... Crede-mă...

O lacrima mi s-a scurs pe obraz.

-Eu încă te iubesc... Chiar daca tu nu mă mai iubesti. Asta este o usurare...faptul ca nu mă mai iubesti. Asa nu o sa fii rănit. Nu o sa te superi, nu? Esti bun la suflet, frumos, talentat... Iti vei găsi fata visurilor tale. Îmi cer scuze ca nu am fost eu acea fata... Te-am dezamăgit probabil.... Ti-am zis toate astea ca sa mă simt mai bine pe plan sufletesc... Pentru ca noi, eu si Zayn, sa nu ne mai simtim vinovati.... Te rog, trezește-te.... Băietii au nevoie de tine, familia ta are nevoie de tine... Eu am nevoie sa stiu ca nu ai murit din cauza mea, din cauza ca te-am dezamăgit... Te rog....

Cuvintele "Si eu am nevoie de tine" îmi stăteau pe limba, dar am deci sa rămână nerostite.

O alta lacrima îmi curse pe obraz, udandu-i mana. Am auzit din spatele meu cum cineva a tusit ca sa-si faca simtita prezenta. M-am întors, vazandu-l pe Zayn cum stătea in pragul salonului, rezemat de perete.

-Zayn, eu...am început eu, dar acesta mă întrerupse.

-Stai liniștită. Tot ce ai zis ai zis corect. Nu as fi putut spune lucrurile astea mai bine decât tine.... Toti îl iubim si avem nevoie de el, zise apoi, apropiindu-se de mine.

Isi puse mâinile pe umerii mei si mă sărută apăsat pe crestet. Imi lua fata in mâini si mă privi direct in ochi. Am stat asa cred ca mai mult de doua minute, apoi el mă sărută apsat pe buze, transmitandu-mi fiori placuti, apoi se aseza pe un fotoliu si închise ochii. Era obosit. Stăteam de ceva timp la Liam.

-Zayn... Ar trebui sa plecam, am zis si m-am ridicat, lasandu-i mana lui Liam libera.

Zayn deschise ochii si se uita la mine linistit. Se ridica încet si mă lua de mana. După ce ne-am mai uitat încă o dată la Liam, am iesit din salon. Amândoi eram posomorati. Am iesit din spital si ne-am îndreptat spre masina lui. După ce am intrat amândoi in masina, nu mai puteam sa suport.

-E numai vina mea.... E vina mea ca e in situatia asta.... Numai a mea!

Zayn se uita la mine încruntat.