Totul a inceput intr-o zi de marti!N-am avut chef să mă duc ,dar cu o mama grijulie ca a mea,nu poti sa chiulesti macar o data de la liceu!
Chiar daca macar as fi incercat sa ii explic de ce nu vreau sa merg la ore in acea zi,n-as fi putut.
O singura privire dezaprobatoare de-a ei,te face sa-ti doresti sa nu te fi nascut!
Asa ca,vrand-nevrand...tot a trebuit sa ma trezesc devreme in acea dimineata! Insa...chiar daca mama m-a trezit la ora 06:00 ca sa ma pregatesc,eu am hotarat ca mai pot lenevii inca putin,macar jumatate de ora. Aceasta e greseala pe care o fac deseori! Si,chiar daca stiu ca voi adormii,n.am niciun stres!
Cum ma si asteptam,am dormit mai mult decat imi programasem! Trecuse si ora 07:00 de mult! M-am imbracat la foc automat si am fost gata in 10 minute (nici nu stiu cum...de obicei am nevoie de cel putin 40 de minute ca sa fiu gata).
Mi-am pus rucsacul pe umar si am zbughit-o spre usa. Nu m-as fi asteptat ca vremea de afara sa fie atat de racoroasa,in ciuda soarelui care stralucea puternic pe cer. Iar de aceea,nu aveam pe mine decat o geaca de faş subtire,de un albastru magnific. Cu toate ca ma facea sa arat bestial in ea,si atrageam toate privirile pe unde mergeam,nu functiona la fel si cu soarele!
Insa...lenea din mine era mai puternica decat frigul ce-mi cuprindea intreg corpul. Iar de aceea,nu m-am mai intors in camera sa-mi iau ceva putin mai gros,multumindu-ma macar ca voi arata bine,daca nu imi va fi cald.
Am inaintat cat am putut de repede spre poarta, deoarece as fi putut pierde microbuzul...dar,chiar daca faceam 8 minute pana in statie, doar mergand, iar alergand...probabil ca 3 minute sau chiar mai putin, nu o faceam.Nu alerg niciodata, poate doar maresc pasul, dar alergat?! Neee...Alergatul nu face parte din lista "Ce imi place sa fac!" ...Macar daca alergam frumos, dar asa...
Mai aveam un singur minut pana la plecarea microbuzului din statie, dar ceva a facut ca soferul sa plece mai tarziu cu 5 minute!... Ciudat...
Oricum...mi-am ocupat scaunul (oferit de un baiat dragut) iar dupa mi-am bagat castile in urechi, ascultand orice melodie pe care o nimeream. Sincer, n-aveam chef de nimic ...insa, din cand in cand ii mai zambeam colegei mele de banca, care statea cu doua randuri mai in spate decat mine.
Coborata din microbuz, mi-am asteptat colegii, iar dupa ne-am indreptat cu totii spre liceu. Datorita celor mai amuzanti dintre ei,Dany si Kevin, am reusit sa-mi mai revin din starea de moleseala, incepand si eu la randul mea,sa mai fac cate o gluma. Totul a decurs bine, pana cand am dat cu ochii de el! Cel de care eram indragostita inca din clasa a IX-a, dar...deoarece inainte nu prea socializam cu cei din jurul meu (am avut o perioada mai dificila), am pierdut ocazia de a fi cu el, afland abia acum, in clasa a XII.a (datorita unei discutii mai deschise pe care am avut-o cu el) ca si lui i-a placut de mine atunci cand ne-am cunoscut prima data. Ba chiar, m-a placut timp de un an! Insa...din cauza necomunicarii, n-am stiut nimic unul de altul despre acest lucru .
Cum ni s-au intalnit privirile, amandoi am zambit instantaneu! Astfel, ochii mei caprui, intalnindu-i pe ai lui, aceştia fiind verzi. Mereu cand ii priveam, ma topeam in ei! Asta mi-am dorit inca de cand eram mica...sa ma indragostesc de un baiat, iar indiferent de culoarea ochilor, sa ma pierd in ei! Asta se intamplase si acum, acest lucru fiind prea evident, deoarece colega mea de banca, Irina, ma inghiontise cu cotul in coaste ca sa ma avertizeze ca e prea evident ceea ce se intampla in acel moment. Dar, din pacate...fiind prea vrajita de acei ochi, nu mi-am putut da seama ce vrea ea sa faca...iar atunci cand am simtit ca ceva tare m-a lovit in coaste, am tipat!
