E ceva misterios la el...dar nu ştiu ce.
Am ajuns acasă,insă...singură. N-am vrut să vină cu mine,eram prea obosită...şi confuză. Dar,aveam să uit totul atunci când mi-am pus capul pe pernă.
A doua zi a fost,moleşitoare.Totul a fost obişnuit...inafară de faptul că de-acum nu voi mai sta lângă Irina in microbuz. Şi-a găsit iubit nebuna.lar eu...eu incă aştept.
Nu-mi era de ajuns că n-aveam prieten...acum mai stateam si lângă necunoscuți ,pentru o perioadă lungă de timp...presupun.
-Thea,de ce eşti bosumflată?
-...Serios?! ...Mai şi intrebi! Ii spun Irinei, dându-mi ochii peste cap.
-Pai...da. Nu văd niciun motiv pentru care poți fii supărată.
-...Mmmda...nici măcar n-ai observat că sunt supărată,atunci când am intrat in microbuz...Si au trecut 15 minute!
-Pai,te-am intrebat acum...nu e bine şi-aşa?! Zice,zâmbindu-mi ca şi cum ar aştepta să aprob.
-Uăăăă...cine eşti tu?! Irina,mereu când eram supărată,observa prima.Iar,cauza problemei de era o persoană,se ducea la ea şi o bătea.
...Iar tu...stau cu un rând in fața ta,şi nici măcar nu m-ai observat. Ce...ți s-a părut că m-am săturat de acea față zâmbitoare ,pe care o afişam mai mereu?! Nu dragă...nu! Chiar imi plăcea fața aia. Dar,acum că Max te-a orbit cu iubirea lui,nu inseamnă că trebuie să orbeşti cu adevărat şi la propriu. Imi ajunge că eşti deja chioară la figurat!
-Biiine,bine...imi pare rău!
Scumpule,azi va trebui să stăm departe unul de celălalt. Prietena mea cea mai bună are nevoie de mine.
La auzul acelor vorbe mi s-a luminat fața. In sfârşit şi-a dat seama că am nevoie să vorbesc cu cine,iar acea persoană este ea.
-Ceee?! Nu dragă,nu suntem impreună nici măcar de o săptămână şi deja ii e dor de tine. Nu se poate,să aştepte!
-Imi pare rău iubire...
-Off...bine scumpa mea. Fac asta doar pentru că te iubesc,şi pentru că ea a fost cea care ne-a ajutat să fim impreună...intr-un fel.
-Ooo...Maximilianu' meu mic şi ințelegător!
-Iaaa,gata că mai am puțin şi vomit pe-aici. Aveți timp să vă faceți complimente şi să vă giugiuliți atunci când nu sunt eu prin preajmă. Acum...e ziua fetelor! Spun şi zâmbesc malefic.
-Imi va fi dor de tine iubito!
-Şi mie de tine scumpule!
-Bă voi sunteți surzi?! Am spus că-mi vine să vomit,dar văd că vreți să vă şi dovedesc!
-Ok,ok...ne abținem...
-Aşa credeam şi eu! ... Hai Irina,am ajuns. Fă-i vânt iubitului tău şi hai să mergem.
-Pa scumpi!
-Pa dovlecel! Işi spun iar după se sărută.
-Nu stă microbuzul după voi,dragii mei. Vreți să fim dați afară din nou?! Eu una...nu! Aşa că haide să mergem fiecare pe drumul lui,până nu borăsc ăstia pe-aici! Mă răstesc arătând spre oameni.
-Hai Thea,să mergem.
-INSFÂRŞIT! Doaaamne-ți mulțumesc!
Acum hai! Pa Maxi! Ți-o voi innapoia mâine.
-Pa iubito,abia aştept să te revăd.
-Ooo...şi eu pufoşel! Şi....mda,se sărută.
-Disperaților! Urlu şi o trag pe Irina după mine.
După ce am reuşit să-i despart pe cei doi,am mers impreună cu Irina la Mall. Iar,in timp ce ne uitam după diferite accesorii (eu mai ales la ceasuri),mai şi discutam. Chiar mi-a prins bine să vorbesc cu ea. Mi-am reamintit de vechile obiceiuri de demult... Mai concret,de acum doua zile.
Am vorbit despre diferite chestii. De la mâncare,până la intrebarea "cine a fost primul ,oul sau găina?" Şi,mmmda...incă nu ştiu care a fost primul...presupun că găina... Oricum,in discuțiile noastre am adus vorba şi despre băieți. Era şi normal!
-Deci...cu Erick cum mai e?
-Hmmm....Nici măcar nu ştiu...
Uneori imi dă impresia că mă place,alteori nu. Are momente când este grijuliu,iar alteori nu. Deci...habar n-am ce să mai ințeleg.
-Oferă-i timp. Probabil că nu ştie nici el mai exact dacă simte ceva pentru tine.
-Mdea...i-am oferit timp destul. Doi ani de zile. Şi...pentru ce?! Nu s-a schimbat nimic... Inafara de faptul că ne-am imprietenit mult mai mult. Poate că nu mă vede decât ca pe o prietenă foarte bună...
-...Nu ştiu ce să zic...prefer să nu-mi dau cu presupusul. Cred că cel mai bine ar fi să lăsăm timpul să le rezolve pe toate.
-Poate...
Apropo,de când dai tu sfaturi atat de bune?! Max ăsta ,te-a transformat intr-o filozoafă şi nu ştiu eu?!
-Eeei na...ce să zici şi tu acum?!
Eu sunt inteligentă de mult...ce ştii tu?!...
-Ia la ea...se crede inteligentă. Spun şi incep să râd.
Dacă ai dat şi tu o dată-n viața un sfat bun unei persoane,nu inseamnă că devi inteligentă. Nu draga mea,din păcate nu. Dacă era aşa,eram cea mai inteligentă prietenă pe care ai avut-o tu vreodată. Doar nu degeaba mi se spunea "filozoafă" in generală. Ii zic şi-mi dau cu mâna in păr,semn ce arată că eu le ştiu pe toate.
După acea discuție,ne-am indreptat spre o pizzerie. Totul a fost bine. Ne-am amuzat de toate lucrurile pe care le vedeam, dar mai ales de oamenii care ne priveau ciudat. Le-om fi dat de bănuit la cât râdeam. Dar,nouă nu ne păsa. Râdeam in continuare.
...Asta până să vedem nişte băieți drăguți. Stateau in colțul celălalt al pizzeriei,şi ne priveau incă de când au venit.
Era şi normal...râdeam ca nişte fete ieşite de la spitalul de nebuni!
Ce era ciudat,e că au inceput şi ei să râdă. Ce voiau,să ne atragă atenția?!
Şi,chiar dacă asta era motivul,eu aveam chef de joacă.
-Tu,ia uite-i pe ăştia,vor să râdă mai tare decât noi. Ia să le arătăm noi ce e ăla râs adevărat!
-Muhahahahaaa! Spune şi incepem să râdem mai tare decât am făcut-o la inceput.
Aşa au făcut şi ei. Dar noi nu ne-am lăsat. Mai ales eu!
Făceam un cor nemaipomenit! Păcat că cineva ne-a intrerupt...
