A trecut o lună de atunci, timp in care Irina şi Max sau impăcat, iar eu cu Erick incă ne dădeam câte un capac de fiecare dată când ne vedeam pe holurile liceului. Astea fiind spuse, totul a revenit la normal. Însă, mâine va fi o zi specială...va fi ziua lui Erick. Şi plănuiesc să-i ofer un cadou...puțin mai special. Vreau să-i fac o farsă, dar incă nu m-am hotărât ce. De aceea o să vorbesc cu Irina despre acest subiect, astăzi la şcoală.
Hei tu!
-Hei!
-Deci...la ce te-ai gândit? Mă intreabă Irina cu o față malefică.
-Mă voi ascunde în maşina lui Erick, şi mă voi furişa in casă. Ii voi pune un somnifer intr-un pahar cu suc de piersici, pe care o să-l bea, inainte să doarmă. De acolo, mă voi ascunde in baie iar când v-a adormi, il voi machia, il voi rostogoli intr-un cearceaf şi il voi târâ până pe balcon. Aici vei intervenii tu cu maşina ta, imi vei arunca nişte cârlige cu funii, il voi lega de ambele părți ale cearceafului, iar după voi lega funiile de balustrada balconului pentru a ți-l lăsa uşor jos, pe pământ. După ce il vei dezlega, o să cobor şi eu tot pe acele funii şi te voi ajuta să-l bagi in maşină. Vom merge la un lac, şi ştiu eu unde să găsim unul, il vom pune într-o barcă şi ii vom da drumul. De aici nu v-a mai trebui să facem nimic altceva decât să mergem acasă la noi. Mâine la ora 6 vom fi aici, gata să-i filmăm reacția şi să o punem pe internet, dupa care vom striga impreună: LA MULȚI ANI, ERICK!
Deci, ce zici? O intreb cu o față perversă.
-...
Eu mă gândeam pur şi simplu să-l inchidem in toaleta băieților dupa ore, şi să işi petreaca noaptea di-naintea zilei de naştere acolo. Dar ideea ta e mai bună!
-Mă gândeam eu. Spun şi ii fac cu ochiul.
-Deci, să ințeleg că eu sunt cea care aduce barca, cârligele cu funiile şi masina (da, şi-a luat permisul de conducere inaintea mea. Noroc chior aş spune).
-Corect.
-Şi tu cum vei ajunge in maşina lui?
-De anul trecut m-am gândit la această farsă, aşa că acum 5 luni, când eram pe afară cu mai mulți, i-am furat cheile. Mă fugărise puțin, dar după ştia că o să i le aduc, iar de aceea m-a lăsat in pace ducându-se inapoi la grup. In tot acel timp, eu am fost să-i fac o copie. Deci, iată cheia! Spun şi o flutur prin fața ei.
-Bravo fată! Zice şi batem amândouă palma.
-Însă, v-a trebui să chiulesc la ultima oră pentru a fugi la el in maşina. Da, o să mă plictisesc o oră, dar nu va fi mai rău decât ora de chimie.
-...Da, ai dreptate.
-Deci ne vedem diseară. Îți voi da eu mesaj mai târziu cu ora la care trebuie să ajungi acolo.
-Am ințeles. Ne vedem.
-Pa.
Ultima oră aproape trecuse. Mai erau 5 minute şi se suna. Un sentiment de fluturaşi işi făcuse apariția in stomacul meu. Aveam emoții pentru ce urma. Cât timp imi reaminteam fiecare pas pe care trebuia să-l fac, se sunase deja. Eram pe bancheta din spate a maşinii, ascunsă după scaunul şoferului, şi il aşteptam pe Erick să vină. Nu dupa mult timp, usă din față se deschise şi in maşină intră Erick. Motorul pornise, iar maşina se puse in mişcare. Cât timp eram pe drum, imi reamintisem cum l-am cunoscut pe Erick. Avea acei ochi verzi superbi şi atunci. Eu eram mică, având 7 ani, timidă pe atunci, iar el acel băiat amuzant care distingea mereu atmosfera prin glumele lui. Nu vorbeam in acea perioadă. Însă de pe atunci ceva mă atrăgea la el, copil fiind. Mereu îl urmăream din priviri când ştiam că era prin preajma mea. Era misterios uneori, liniştit, tăcut, iar alteori cu gura până la urechi. Încercam să-l desluşesc, insă nu am reuşit. Chiar mă dădusem bătută la un moment dat, adică anul acesta, atunci când am observat că incepuse să râdă mai mereu, şi nu mai era misterios.Probabil că asta mă atrăgea la el. Acel aer misterios mă făcea să-mi pun mereu intrebări, însă nu mă lăsam. Dar de când n-a mai fost aşa, am inceput să nu-l mai plac atât de mult. Îmi doream să fie din nou aşa, dar...cine ştie?! Poate că o să revină acea latură misterioasă şi o să mă indrăgostesc cu adevărat de el, incă o dată.
