Simteam cum inima incepe sa.mi bata din ce in ce mai tare,incat incepusem sa o si aud.
Dar...aceste lucruri de intamplau,nu din cauza elevilor care ma priveau,ci din cauza lui,a lui Erick!
Isi daduse seama ca am fost concentrata la ceva anume,deoarece am tipat doar de la o inghiontura. Instantaneu i.a aparut acel zambet larg,fermecator pe față,cand s-a prins unde mă pierdusem cu gandul.
-Ce-ai patit draga...te-ai pierdut in ganduri?!
Nestiind ce sa-i raspund,am apelat la vrajeala care ma salveaza mereu,in orice situatie!
-Da scumpule,de cand te-am zarit,inima mi s-a oprit in loc!
El, asteptandu-se la acest raspuns,mi-a facut cu ochiul.
Deoarece in ultima perioada ne imprietenisem (in clasa a VIII-a incepusem sa.mi revin din acea stare de rusine),vorbeam asa mereu,fara probleme.Insa...el nu si-a dat seama ca il plac de acum patru ani de zile. Chiar daca am incercat de mii si mii de ori sa-l uit...n.am putut. Insa,cu greu, in clasa a VIII-a am reusit sa nu ma mai gandesc la el.
Crezusem ca nu-l mai plac,insa...cum am ajuns la liceu,s-a si dat la mine...Prima oara nu i-am cazut in plasa,dar,tot bagandu-ma in seama pe messenger,wapp si prin mesajele de pe telefon,iar incepuse starea aceea...parca ar fi fost o parte din mine care stagnase aproape un an de zile,iar cealalta ma lasa sa-mi traiesc viata fiind fericita si linistita...insa,acum reaparuse partea de care nu aveam nevoie!
As fi putut sa mai rezist insa,intr-o zi,pe cand vorbeam noi,i-am spus sa-mi aduca un hanorac de-al lui,ca sa-l port. Pe moment nu imi dadusem seama dar,dupa am inteles ca facusem o mare greseala ca i-l cerusem.
Acel hanorac ma legase din nou de Erick...mereu cand imi era dor de el,strangeam hanoracul la piept,dar,odata cu strangerea lui,apareau si lacrimile. Imi dadusem seama ca iar m-am legat de el,insa de data asta...nu mai aveam scapare!
Pe parcurs am invatat ca nu trebuie sa-mi dezvalui sentimentele față de el,si ca trebuie sa par o adolescenta care se intelege bine cu toata lumea,si care are foarte multa vrajeala. Doar asa puteam sa nu dau de banuit!
Intr.un fel sau altul,am scapat "neobservata" din acea situatie...am stiut cum s-o intorc...dar,n-o sa am norocul asta mereu!
M-am indreptat impreuna cu prietenii mei spre clasa,dar inainte de asta,el mi-a zambit cu subanteles...n-am reusit cum sa reactionez mai exact,insa...m-am inrosit instantaneu! Dar,inainte sa mai pot spune ceva,Irina m-a tras dupa ea in clasa,ca nu cumva sa isi dea tot liceul seama,nu doar Erick,ca sunt indragostita de el.
M-a privit uimita,deoarece n-ar fi crezut ca ma voi da atat de mult de gol.Adica...stia ca-l plac,doar ca niciodata nu a fost atat de evident.
-Ce-a fost in capul tau?! imi tipă ea in asa fel incat doar noi sa auzim.
-Nu iti dai seama ca ar fi aflat ce simti pentru el?
-Nu stiu ce s-a intamplat. Pur si simplu...ramasesem acaparata de ochii aceia verzi.
-Da...sigur. Mereu aceeasi poveste...Thea,gandeste-te de 10 ori inainte de a face ceva!
Ai uitat ce s-a intamplat cand Allan a aflat ca.l placi,in clasa a IX-a?! Nici nu te mai privea. Trecea pe langa tine,ca si cum nici n.ai fii existat! Cum te simteai? Iti placea?!... Nu cred...
Asa ca,ai grija si cu Erick! Nu poti stii sigur daca simte sau nu ceva pentru tine.Iar...in caz de simte,desi nu prea cred,din moment ce se comporta cu tine,la fel cum o face si cu restul fetelor,nu cred ca va arata asta! Nu este chiar atat de bleg incat sa spuna ce simte pentru tine! Adica...din cat il cunosc eu,n-ar face-o niciodata...si,e prietenul meu inca din copilarie! Deci,ai grija. Nu te prostii acum, cand ai reusit insfarsit sa-i fi amica. Stii doar ca ai ajuns cu greu pana aici,deoarece el a trecut prin acea despartire față de fata aceea,acum un an. Si...chiar o iubea. Deci...tinand cont de relatia pe care o aveati(va spuneati doar "buna" si-atat),ati progresat foarte mult! Asa că nu strica totul cu neatentia ta!!!
Ultimele cuvinte le spusese atat de tare,incat au rasunat in toata clasa. Bine macar ca ea e o fire mai vulcanica si nimeni nu indrazneste sa se ia in gura cu ea(deoarece n-ar mai iesii viu din acea cearta!) Asa ca...toti s-au comportat ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Inca o data am fost salvata in acea dimineata de Irina. Probabil ca, totusi,o sa am o zi buna astazi!... Sper!
Dupa terminarea orelor,am hotarat sa mai zabovesc putin prin acest oras,acesta fiind Beverly Hills. Am ales sa raman singura in obisnuitul meu parculet de langa lac,dintr-o parte mai retrasa a orasului. Aici imi placea sa vin inca de cand am aflat de existenta lui. Ma ajuta sa-mi limpezesc gandurile,iar atunci cand voiam sa iau o decizie,indiferent daca era una banala sau importanta,veneam aici. Era locul meu special. Nimeni nu stia de el,dintre cei cunoscuti,sau ca aici veneam atunci cand dispaream fara urma. Până in aceasta zi...
I-am spus Irinei ca nu voi venii cu ea acasa,ci ca voi mai zabovii putin prin oras. Devenise ceva obisnuit sa nu stie unde plec,dar ca o fac aproape in fiecare zi. Asa ca,i-am facut cu mâna si m-am indreptat spre lac. Ajunsa acolo,m-am gandit la multe lucruri : la ce se intamplase azi,la cum am reusit sa mă apropii de Erick...dar,acum ca stau si meditez mai mult la acest lucru,habar n-am cum de m-am apropiat de el. Pur si simplu nu-mi amintesc.Nici macar nu-mi dau seama daca s-a intamplat anul acesta,sau pe parcursul celor de liceu. Totul e...confuz. Nu pot sa-mi amintesc absolut deloc! Si...habar n-am de ce. Insa...in timp ce incercam sa-mi amintesc,am auzit niste pasi indreptandu-se spre mine...
