Nu ştiam ce se întâmplă. Totul în jurul meu era negru. Negru şi numai negru! Am simțit la un moment dat cum sunt ridicată. Nu ştiam ce se întâmplă, dar mă simțeam în siguranță. Nu îmi era frică. Mă bucuram totuşi că am fost luată din acel loc întunecat. Nu cred că mai aveam destul aer. Stai...aer? De ce să nu mai am aer?
Cum am scăpat din acea beznă, am simțit cum ceva răcoros îmi străbate pieptul. Inspirasem în sfârşit!
Am tuşit zdravăn, ca dupa aceea să mi se ducă amețeala acumulată din lipsa aerului. Am văzut în sfârşit acea culoare minunată de bleu marin, pe care am iubit-o încă de când mă ştiu. Cerul era mai frumos ca niciodată! Nu l-am mai văzut aşa de când îmi petreceam nopțile pe acoperişul rece al casei, uitându-mă la stele. Ieşeam în fiecare seară pe geam, uitându-mă cu orele la ele, şi gândindu-mă în acelaşi timp la felurite lucruri. Mereu mi-a plăcut că stau la etaj. Camera mea era singura din care puteai păşii cu lejeritate pe acoperiş. Faptul că aveam cerul "lângă" mine, m-a ajutat foarte mult în serile în care eram abătută şi căutam rezolvare pentru întrebările care mă măcinau. Pe atunci mi se părea că sunt într-un univers paralel în momentul în care-l priveam. Nu că acum nu ar fi la fel, dar parcă atunci avea o strălucire mai specială. Iar acea strălucire a revenit o dată cu salvarea mea de la înec. Şi, cine altul mă putea salva în afară de Erick?!
Am atins iarba moale într-un final. Erick gâfâia lângă mine, iar în acel moment nu mă puteam gândi la altceva decât la "atât de grasă sunt?!". Nu îmi puteam explica de ce este atât de obosit.
Ne-am răsturnat după scurt timp, când ne-a dat Irina drumul în larg. Nu cred că a fost o distanța foarte mare. Dar oricum... Probabil că i-a fost greu să ne care pe amândoi. Însă, acum nu vreau altceva decât să mă odihnesc puțin, iar după îl voi întreba ce s-a întâmplat.
Nu trec nici cinci secunde de la acest gând că deja îmi aud numele.
-Thea? Eşti bine?
-Cred că da.
-Fato da' eşti chiar greu de îmblânzit!
-Ce?! N-aveam nicio idee despre ce vorbea. Cred că delirează de la prea multă apă.
-Te-ai comportat ca o sălbatică după ce te-am scos din apă. Te-ai cățărat pe mine spunând încontinu: "Nu vreau să mor! Nu vreau să mor! Sunt prea tânără."
-Ce?!
-Stai că mai e! Ai mai spus şi asta: "Vreau să am copii, nepoți. Nici măcar n-am apucat să dansez pe melodia 'Macarena'!
Mamiii! "
Bine, deci am rămas şocată pentru câteva clipe, iar apoi am izbugnit într-un râs isteric. Erick m-a privit pentru câteva clipe, după care a început şi el să rădă. După ce ne-am calmat, am stat tăcuți o perioadă. Când să vreau să spun ceva, Erick mi-o ia înainte.
-Ce-am făcut să merit un aşa cadou de ziua mea? Îmi spune zâmbind, eu urmându-i gestul.
-Am vrut ca de la mine să primeşti un cadou mai special. Dar se pare că n-am reuşit să ți-l ofer întreg... Spun privindu-l urât.
-Îmi pare rău, dar atunci când mi-a spus Irina ce ai de gând să faci cu mine, m-am înfricoşat. De aceea, i-am acceptat propunerea de a-ți face ție farsa. Îmi spune zâmbind în colțul gurii.
-Nu! Nu cred! Irina ți-a spus toate astea?!
-Da.
-Voi nu sunteți normali? Puteam să fac infart atunci când te-am văzut că te-ai trezit. La cât somnifer ți-am dat, ar fi trebuit să dormi buimac până terminam noi. Ba chiar mai mult!
-E...asta e cheia. Nu am băut acel suc. Irina m-a înştiințat şi de el, aşa că m-am prefăcut că dorm în tot acest timp.
Eram deadreptul şocată. Propria mea prietenă, să mă înjunghie pe la spate... M-aş fi asteptat de la ea doar să-l înştiințeze, iar să mă sperie. Dar să participe şi ea la această farsă...
Sunt mândră de ea! În sfârşit a prins ceva din caracterul meu.
--Deci...să-nțeleg că atunci când te-am machiat *sper că n-ați uitat că în tot acest timp, Erick a fost machiat!* tu erai conştient? Întreb, ochii ieşindu-mi din orbite.
-Da. Spune încleştându-şi maxilarul. Arăta penibil încercând să pară dur, cu tot acel machiaj scurgându-i-se pe fața. Dar, mi-am spus că mai bine nu comentez despre asta atâta timp cât suntem lângă lac. Şi bine am făcut, căci el deja de ridicase, ducându-se spre lac pentru a-şi curăța fața.
-Şi când te-am înfăşurat în cearceaf, erai şi atunci conştient? Strig la el, pentru a mă auzii.
-...Mmda... Spune el încet, însă destul de tare, pentru ca eu să înțeleg.
-Şi când te-am târât după mine până pe balcon, te-am aruncat peste balustradă şi ti-am dat drumul jos căzând în gol, erai...
