După ce am terminat in sfârşit pizza, eu si Erick ne-am indreptat spre camera mea.Am stat amândoi unul lângă altul,fără sa spunem nimic,timp de câteva minute.Insă,am hotărât să rup tăcerea şi să spun ce mi-a venit prima oară in minte.
-Tot nu cred că m-ai văzut pur şi simplu,din intâmplare,astăzi in parc. Merg aproape in fiecare zi la lac şi n-a mai trecut pe-acolo vreo persoana de cateva luni. Aşa se intâmplă mereu...la o diferenta de 2-3 luni apare vreun om,iar dacă o face...este cu siguranța batrân!
-Pur şi simplu,am trecut prin zonă şi te-am văzut...ce-i atât de greu de crezut?!
-...
-Serios?!...Doar nu crezi că te-am urmărit?!
-N-am spus asta...
-Dar nici nu negi!
-Hmm...
-Cred că am stat deja prea mult...
Mai vorbim.Pa!
-...Pa...
Chiar dacă el spune că m-a văzut din intamplare,eu nu cred asta. Fregventez mereu acel loc de atâta timp,iar acum imi spune el că m-a văzut din intâmplare?! Pff...s-o creadă el că o să inghit toate porcăriile astea!
A doua zi a inceput normal. M-am trezit tot aşa,ca de obicei(cu alarmele puse din jumătate in jumătate de oră),şi am inceput să ma pregătesc.
Cu toate că nu mă machez,imi ia surprinzător de mult timp să fiu gata de şcoala,şi nu ințeleg de ce!
Poate că,dacă o să-mi enumăr orarul şi o să şi calculez cât imi ia să fac fiecare chestie,o să-mi dau seama...Azi am reuşit să ma trezesc la ora 06:00 (Woow...Progresez! ),m-am dus la baie să mă spal pe dinți ( 5 minute) ,mi-am aranjat părul ( 7 minute ),m-am hotărât cu ce să ma imbrac ( 10 minute ), m-am imbrăcat ( 3 minute), m-am apucat de teme - nu mă omor cu invățatul - (10-15 minute),şi am stat pe telefon (pierd mereu noțiunea timpului aşa că,nu pot spune exact cât stau pe el...insă,mereu imi amintesc că mai am şcoală,in ultimele minute). Deci,dacă ar fi să calculez,imi ia 40 de minute să fiu gata de şcoala. Poate că dacă n-aş mai lenevii pe telefon,aş fi şi prima care urcă in microbuz,dar eu "Noooo"...păi se poate să fiu eu prima?!...pfff...Rolul de fată intârziată pe care l-am primit in urmă cu 3-4 ani de la colegi,nu mi s-a dat degeaba. Am muncit pentru el,şi nu am de gând să-l pierd doar pentru că am reuşit o dată in viața să mă trezesc mai devreme!
Am ajuns in ultimul moment la microbuz...şi prin asta,vreau să spun că şoferul s-a oprit din drum ca să mă ia şi pe mine. S-a şi obişnuit...
Incă mă mențin!
-Iar ai intârziat fată?!... imi adresează Irina intrebarea,căreia ii ştia deja răspunsul.
-Stai...de ce mă intrebi?...am venit cumva mai devreme,din intâmplare,intr-o zi?! Intreb făcând ochii mari,dar las să mi se vadă in acelaşi timp şi sarcasmul.
-Hai lasă-mă cu glumele tale de dimineață,n-am chef.
-Dar ce-ai pățit dragă...te-ai certat cu iubitu' ?!
-Am cumva iubit şi nu ştiu eu?!
-Taaaaci tu...doar nu vorbesti cu Max doar aşa...de plictiseala! Ii spun ridicându-mi sprânceana şi zâmbindu-i cu subințeles.
-Piei satană de-aici! Imi spune impingându-mă de pe scaun,şi lovindu-mă fix de....Max!
-Opaaa...da' ce faci dragă...mă impingi tocmai in bunul tău "amic" ,Max?! Zic făcând semnele ghilimelelor,astfel incât să poată fi vizibile pentru amandoi.
-Handicapata pământului! Spune aproape țipând,fiind toată roşie la față.
In tot acest timp,Max se prăpadea de râs...dar,nu putea scăpa atat de uşor pentru că a indrăznit să facă asta.
-Tu ce râzi mă? Tu ar fi trebuit să te ruşinezi in acest moment,nu eu!
-Adică? Spune Max şocat
-"Adica" , "adica?"
...Doar tu te dai la mine,nu eu! Urlă Irina,dar imediat ce-şi dă seamă de ceea ce a spus,şi-a pus mâna la gură.
-Aaa,da?!...Păi nici mie nu mi s-a părut că-ți displăceau discuțiile noastre despre "cum ar fi,dacă am fi impreună" !
-... Recunoaşte că mă placi şi să se termine tot acest mister odata!
-Şi dacă nu vreau?
-Atunci o să te forțez eu s-o faci! Spune iar apoi sare pe el şi-l sărută!
-...Okeeeey....tot ceea ce se intâmplă aici e ciudat! Măcar gândiți-vă şi voi că incă sunteți intr-un microbuz...
Spun stânjenită,deoarece toată lumea se uita la ei cu gurile căscate.
-A...scuze... Zice Irina când insfârşit işi dă seama de tot ceea ce se intâmplase.
-Mmmda....in locul tău aş coborî la următoarea stație,decât să mă mai privească oamenii ăştia aşa... Ii spun eu intr-un final.
-Eeei na...Ce s-a-ntâmplat fraților,n-ați mai văzut vedete?! Urlă Max atunci cand aude ceea ce i-am spus Irinei,iar apoi o săruță el pe ea.
-Băi,băi...gata! Abțineți-vă şi voi. Totuşi,măcar puțin respect față de mine...Atunci când o să am şi eu prieten vă voi lăsa să faceți ce vreți,dar cât timp nu am,stați şi voi liniştiți in preajma mea! Spun şi las să-mi scape un mic zâmbet pe față, dar asta după ce am făcut o față nervoasă.
-Pff...şi ce?! Spune Irina,dându-şi ochii peste cap.
-Aşa şi?! Iar atunci am izbugnit amândouă intr-un râs copios.
Păcat că nu mi-a venit in minte sa pozez fețele celor din jurul nostru.Ar fi fost o amintire frumoasă,pe care aş fi adăugaț-o la cele pe care le am cu Irina. Insă,asta ar fi fost in topul celor mai tari poze făcute vreodată de noi (sau...in momentul de fața,de mine!)
Totul a fost bine,până când...
