Râdeam ca nişte drogați toți trei,şi...chiar ne plăcea asta.
Insă,trebuia să ne strice bunadispozitie cineva. Iar acel "cineva" a fost tocmai şoferul. Mmmda...şoferul! Ne dădu-se afară din microbuz deoarece era prea multă gălăgie. Pff...ce om..nu ştie ce-i aia viață!
Oricum...Am coborât,insă cei doi porumbei nu aveau astâmpăr nici măcar pe stradă!
Am hotărât să mă despart de ei,deoarece nu voiam să borăsc pe la colțuri. In timp ce mă plimbam,am ajuns fără să vreau la "locul meu". Era la fel cum il lăsasem şi ieri : liniştit,tăcut,cu lebedele plimbându-se pe lac,misterios...special!
Am stat pe obişnuita mea bancă,câteva zeci de minute. Cred că trecuse jumătate de oră de când ajunsesem acolo,insă nu mi-am dat seama cât de repede s-au scurs acele minute pe lăngă mine. Mereu pierdeam noțiunea timpului,in acel loc.
Cât timp am stat pe bancă,m-am gândit la mai multe...La ce se intâmplase in microbuz,cum se comportaseră prietenii mei atunci când sentimentele lor nu au mai putut fi imblânzite şi scăpaseră de sub control,şi la cum ar fi dacă şi Erick m-ar plăcea. Măcar puțin...
Insă,n-am eu norocul Irinei!
M-am hotărât intr-un final să plec spre şcoală,deoarece se scurseseră deja 45 de minute din ora de română. Ehh...oricum nu mă prea duceam eu la primele ore,mai ales dacă erau de română. Nu că aş avea ceva cu profa'...din contră,e super de treabă! Insă,ea nu prea pune absențe la ora,iar de aceea nici nu mă obosesc.
Am grăbit pasul pentru a nu pierde microbuzul ce mă ducea la ora de mate. Insă,chiar dacă riscam să-l pierd,tot nu alergam. Cum am mai spus...eu nu alerg niciodata!
Dau să trec pe trecerea de pietoni,dar când mă uit in stânga pentru a mă asigura incã o dată,rămân inmărmurită. O maşină se indrepta spre mine cu 250 km/h. Nu ştiam cum să reacționez,pur şi simplu mă blocasem. Mai asteptam doar impactul cu botul maşinii.Dar,acesta n-a mai apărut deoarece o mână puternică mă trase de pe şosea,inapoi pe trotuar. In secundele următoare am leşinat.
M-am trezit cu o lumină puternică in față. Nu ştiam ce e sau unde sunt,dar mereu era intreruptă de ceva,iar apoi apărea din nou. Mi-am deschis insfârşit ochii,aceştia intâlnind alții de culoarea safirului. Eram cu capul in poala cuiva...a unui băiat. De aceea vedeam când lumină,când intuneric...nu avea astâmpăr,se dădea dintr-o parte in alta. La cum se tot mişca,am crezut că are nevoie la toaletă!
Insă,intr-un final mă hotărăsc să mă dezmeticesc de tot, să mă ridic in capul oaselor şi să aflu cine este acest băiat cu acei ochi superbi. Aş fi putut jura că i-am mai văzut până acum...dar nu imi puteam aminti deloc.
-Insfârşit!
-Erick?! Deci el era... ştiam eu că recunosc acei ochi de undeva.
-Eu.
-Pff...
Ce s-a intâmplat?
-Erai pe trecerea de pietoni,când un idiot a confundat accelerația cu frâna. Când te-am văzut nemişată,am fugit către tine şi te-am tras pe trotuar. Insă,nu te-am luat bine că ai şi leşinat.
Ai noroc că am fost acolo la timp. Altfel,dacă mai intârziam câteva secunde,te adunam de pe jos.
Rămân incă şocată de cele auzite.
Puteam să mor,să nu mai exist,să nu-mi mai revăd părinții,frații,sora(pe care o iubesc atat de mult),prietenii, ...pe EL! Totul se putea sfârşi in câteva clipe. Dacă nu era el acolo,acum nu mai eram. Ii datorez viața(dar...dacă stau bine să mă gândesc,din moment ce i-am inmânat inima mea - in urmă cu 3 ani - practic mi-am plătit datoria de mult)!
-Şi acum ar fi momentul potrivit sa-ți mulțumesc?! Intreb parcă mai mult obligată de situație.
-Tu ce crezi?!
-Mersi!
-N-ai pentru ce,urâto!
-Ete cine vorbea... Făt-Frumos...Spun şi-mi dau ochii peste cap,dar nu inainte să-i arunc o privire gen "ce-i măi şi cu tine-aici?!"
-Ştiu că sunt,dar dacă vrei să-mi reaminteşti,nu mă supăr. Să te simți şi tu bine.
-Băăăăi...să nu crezi că leşinul mi-a afectat şi vederea! Ii spun şi-i dau un pumn in umăr.
Mă priveşte urât,vizibil nervos pentru că nu mai ştia cum să mi-o intoarcă. Haaa....1-1 pentru mine!
Am egalat insfârşit.
-Dar...ia stai puțin. Tu cum de erai acolo? Imi dau seama intr-un final de acest detaliu important.
-La ce se gândeşte ea...Era cât pe ce să moară,şi fix la asta-i stă gândul!
-Păi tu ce-ai face dacă ai fi in locul meu?!
-I-aş mulțumi bunului Dumnezeu ca incă mai trăiesc,da' tu "nooo"...
-Mmmda,nu stii să minți.
-Pfff...cred că atunci când ai leşinat ți s-a dereglat ceva la cap.
-Nu mai spune... Spun şi-mi dau ochii peste cap.
-Hai,te duc acasă.
-Nu,trebuie să merg la ora de mate...cred că am şi intârziat deja.
-Ce mate tu? E ora 14:00!
-What?!
-Dar tu cât credeai că e fata mea? Spune râzând.
-Nu-mi mai spune "fata mea" !
-Iți zic cum vreau,URÂTO!
-Ete la el...băăăă! Când te-ai uitat ultima dată-n oglindă?
-Azi dimineață. De ce,sunt atât de fermecător incât crezi că m-am uitat recent?! Vaaai Thea,mă flatezi! Spune şi-şi duce mâna la inimă.
-Ieşi mă! Zic,şi-l imping.
-Hai să te duc acasă.
-Ti se pare că nu mai am picioare?!
-Nu ştiu...nu te-am văzut să le foloseşti deloc in ultimile ore.
-Cum voiai s-o fac dacă eram leşinată?! Ii urlu in cap.
-Ehhh...nu mă prea interesează,trebuia să găseşti o cale cumva,pentru că mi-au amorțit picioarele ținându-te pe ele.
-Ia la el..se mai şi crede bărbat. Şi o fată e mai puternică decât tine!
-Da...tu eşti aia.
-Păi da' bine-nțeles.
-Vorbea cea care n-a putut nici măcar să rămână trează...
-Pff...nici măcar nu ințeleg de ce nu m-ai pus pur şi simplu pe bancă!
-Ee...trebuie să ştii tu tot! Spune şi-şi dă ochii peste cap.
-Mmdea...ciudaaat!...
