Ziua de azi a trecut foarte repede. Este deja ora 15:00 ceea ce înseamnă că am audițiile pentru cursurile de muzică. Sînt foarte emoționată. Am intrat în sala spațioasă de muzică. Erau atîtea instrumente și mai era și o acustică superbă. Rafael mă zări și îmi zîmbi.
- Emoționată pentru primul tău curs?
- Foarte.
- Nu te teme, sînt convins că totul va fi bine. Iar acum hai să vedem pe ce plan te vei dezvolta.
- În ce sens?
- Păi fiecare membru se dezvoltă într-o anumită cale, un chitarist la chitară, un solist vocal, etc. Iar ca să decidem cîntă-mi cu vocea, la pian și la chitară.
* după probă*
- Jess, felicitări ești solistă. A fost foarte greu să decid, deoarece tu în toate ești bună, dar pînă la urmă am luat această decizie. Acum hai ia un loc, ceilalți ce sînt soliști tre' să vină și ei.
După mai puțin de cinci minute au intrat în clasă 4 elevi. Am făcut cu toții cunoștință, dar o fată pe nume Melisa mă privi lung și îmi spuse:
- Rafe mi-a spus că ești foarte bună, dar dacă îți faci iluzii că o să mă întreci, greșești amarnic. Și ca să nu uit, ține-te departe de Rafe e al meu, sau altfel vei regreta!
Cei cu ea? Eu am încercat să fiu politicoasă și drăguță cu toți, dar cuvintele ei m-au motivat ca s-o întrec.
* după curs*
- Cum a fost cursul?
- Super Rafe. Și iubita ta e foarte drăguță.
- Ce iubită? întrebă Rafael nedumerit
- Păi, Melisa.
- Păi, Melisa și cu mine am format un cuplu anul trecut, dar nu a mers. Ea mă crede încă iubitul ei și încearcă să se apropie de mine, dar eu o văd doar ca pe o prietenă.
Deci Melisa nu e iubita lui. Ce ușurare, deoarece un băiat așa de treabă ca Rafe nu merită să se întîlnească cu o scorpie ca Melisa.
*acasă*
- Jess, ai aflat dacă Rafael e AMS.
- Nu și lăsați-mă în pace cu acest subiec. De cîte ori v-am spus să nu vă mai băgați. E doar treaba mea!
- Sorry, nu te mai aprinde. Am întrebat și noi așa de curiozitate.
- Bine, hai că nu vreau să mă cert cu voi. Cum cred că nici voi nu vreți.
- Okay și cum la muzică?
- Super înafară de o tipă pe nume Melisa.
- E una din cele mai populare fete din școală, dar cum Rafael a părăsit-o anul trecut i s-a început a clătina tronul, dacă înțelegi ce vreau să zic. spuse Amy
- Dar care e motivul despărții lor?
- Nimeni nu știe cu exactitate, dar e vina Melisei. Dar de ce te interesezi?
- Nimic, doar purul interes.
- Da sigur.
Toate chicotesc
- Haide-ți să schimbă subiectul. spun eu grăbită
- Fetelor, dacă nimeni nu a observat atunci constat eu că e tîrziu și avem teme.
Ne-am făcut toate temele și apoi ne-am uitat la un film cu toate. Iar apoi somnic, fiind că a fost o zi grea.
CITEȘTI
Săraca fată bogată
Novela JuvenilVați întrebat vreodată cum este să fii putred de bogat? Păi Jessica Smith ne poate răspunde, plictisitor. După ce a trăit o viață întreagă într-o lume de bani gheață, Jess va încerca să evadeze. Să zicem la New York. Va reuși oare să se descurce ca...