Protectoarea Focului Și Inelul Vrajitoarelor ON HOLD- ÎN EDITARE

VII

Angel se uită spre fantomă, cu frică în ochi. Nu îi este frică pentru ea, însă îi este frică pentru Eol.

Se aud pași apăsați pe holul gol. Angel se întoarce spre fantomă, care începe să devină din ce în ce mai puțin vizibilă, din cauza stării sale de spirit. Este speriată, îngrozită.

- Vine! Vine Executorul. Va folosi blestemul Crucio. Sunt sigură. Așa face mereu. Șoptește și se târăște prin perete.

Ușa celulei este dată de perete, cu un zgomot infernal. Angel își întoarce privirea spre ea. Pe ea intră un bărbat vânjos, gras, cu o robă neagră, ruptă la poale și peticită pe alocuri. In mâna, strânge cu putere o baghetă veche, puțin ciobită. Intră cu un rânjet bolnav pe buze. Are un ochi normal, mic și negru ca al unui șoarece, însă celălalt este străbătut de o cicatrice lungă, iar ochiul a fost înlocuit cu unul de sticlă, mare și cu irisul roșu. Ochiul de sticlă se mișcă prin celulă, și este ațintit spre Angel. Ea se ridică, cu capul sus.

Vrăjitorul își întinde bagheta, și rostește cuvântul ce declanșează blestemul.

- Crucio! Spune cu putere. Din baghetă iese un fir, subțire, negru luminat de firicele purpurii. Firul intră în corpul lui Angel. Ea cade la pământ, în genunchi. Durerea este atât de cruntă, încât îi vine să urle, insă își bagă unghiile în carne, strânge puternic din dinți și își duce urletul în fundul plămânilor. Dar durerea persistă, făcând-o să elibereze un urlet animalic. Toată durerea pe care o simte este exprimată în acele urlete de groază și de durere.

Pentru o secundă se oprește, însă începe dinnou. De parcă i-ar tăia pielea cu un cuțit roșu, și l-ar coase cu oțel topit. De parcă o mie de lame i-ar cresta pielea, iar apoi ar fi băgată în sare. Durerea este de o mie de ori mai rea. Parcă organele interne s-ar topi de la acid, iar apoi ar crește la loc, pentru a repeta procesul chinuitor.

După câteva minute, ce par zile, chinul se oprește. Durerea dispare subit. Angel se prăbușește la pământ, sleită de puteri. Focul ce arde în interiorul ei arde de furie.

Secătuită de puteri, este luată pe sus și târâtă până înapoi la castel. Este dusă prin Camera Tronului și printr-un hol lung. Este dusă într-o cameră și aruncată pe un pat. Aude un țipăt îngrozit înainte să cadă într-un somn adânc.

***

Angel aude un țiuit prelung. Se foiește neliniștită, însă țiuitul persistă. Geme ușor și expiră. Țiuitul se oprește, însă începe un bâzâit.

- Sclavă! Am nevoie de tine! În camera mea. Te vor conduce gărzile...

Angel se ridică neliniștită. Tocmai a auzit vocea lui Alpha în mintea ei. Își pune mâna la cap. Bâzâitul și-a pierdut din intensitate însă nu a dispărut.

Se uită prin cameră. Este una mică, de piatră, cu un șemineu, o fereastră, două paturi de o persoană cu lenjeria gri, ce era o dată albă, peticită, un covor de lână, o masă și un candelabru mic cu lumânări. Se uită în celălalt pat, unde o vede pe Eol. Doarme liniștită. Angel se ridică și își aranjează rochia. Se pare că Alpha a chemat-o. Parcă începe să simtă răceala de la contactul cu piatra rece, așa că se uită după niște încălțări. Găsește niște balerini maro, vechi de piele. Îi încalță și merge la ușă. O deschide iar în fața ei sunt două gărzi.

- Trebuie să merg la Alpha. M-a chemat. Spune Angel unei gărzi. Acesta îi aruncă o privire fugară și aprobă, începând să meargă pe hol. Angel îl urmează, urcând pe un set de scări. Garda se oprește în fața unei uși mari de lemn negru, cu câteva modele aurii, și câteva pietre violet încrustate.