Protectoarea Focului Și Inelul Vrajitoarelor ON HOLD- ÎN EDITARE

XXVI

Eol stă în picioare, cu ochii închiși, așteptând ca amețeala să treacă. Inspiră, expiră.

După ce senzația de rău a trecut, a deschis ochii. Este în aceiași bibliotecă, dar simte că ceva nu este la fel. Se uită în jur, însă nu vede nimic. Camera este complet goală.

Se uită după ușă, însă aceasta nu mai există.

— La dracu'! Unde sunt? se întreabă, încercând să își dea seama unde este, căci sigur nu mai este în castel, pe pământ.

— Ești pregătită? o voce se aude, vibrând neplăcut prin cameră. Eol se încruntă, dar răspunde.

— Da. Răspunde prompt.

— Bun... Să vedem.

O carte zboară de pe raft, direct spre capul ei. Alta zboară spre piept. Apucă să se ferească de prima, dar a doua o nimerește în gură. Se dezechilibrează și cade, după ce altă carte o nimerește în spate.

— Arată că ești demnă să fii Protectoare! urlă vocea, făcând-o pe Eol să mârâie. Nu o poate face. Dacă o face, nu se va mai controla.

O altă carte o nimerește în cap, o alta în spate, alta în picior. O altă carte se îndreaptă spre capul ei, însă este oprită exact la limită. Se întoarce spre raftul de unde a venit, cu așa o viteză, încât îl distruge. Eol se ridică în picioare și își șterge firicelul de sânge de la gură. Fiecare carte se oprește la un metru de ea, apoi pornește în direcția din care a venit, lovind locul cu o putere colosală.

Un nivel distructiv de nervi a cuprins-o pe Eol. Un vânt puternic a pornit deodată în cameră, dărâmând totul în calea sa.

— Dă-mi nenorocita aia de Cheie! Urlă Eol cu o voce necunoscută, mai groasă decât vocea ei obișnuită.

— Sigur că da, Bestie a Furtunii. Spune vocea, iar Eol pălește. A mai auzit denumirea asta. Și-a auzit vechea poreclă.

O mică luminiță plutește în fața ei, iar Eol o ia fără reținere, lumina devenind o cheie. Cheia.

Locul se destramă, Eol intrând dinnou în acea scurtă stare de comă. Revine înapoi în biblioteca adevărată. În același loc. Dar schimbată. Cartea dispăruse, fiind înlocuită de alta. Ea are cheia în mână, iar în minte acea dorință de distrugere pe care nu a mai simțit-o de mult timp.

Părăsește biblioteca și pornește în căutarea celorlalți. Se oprește în mijlocul holului și își ține respirația, ascultând. Aude rerpirațiile celorlalți.

— Am găsit Cheia. Veniți în fața castelului. Șoptește ea și pornește spre ieșirea din castel.

Restul tresar când îi aud vocea în urechi, însă fac ce spune. Când toți ajung în fața castelului, Eol deja îi aștepta.

— Cum ai reușit să ne vorbești? Întreabă Verbena.

— Sunt Protectoarea Aerului. Pot să fac multe chestii, spune ea scurt.

— Care e următoarea destinație? Întreabă Luna uitându-se cu coada ochiului la Eol, întrebătoare.

Lavender scoate harta și i-o întinde lui Frost. El desface harta și o analizează.

— Ei bine... Rusia.

Îi întinde harta lui Lavender.

— Trebuie să ne luăm haine mai groase. Spune Verbena.

— Este încă cald, așa că nu cred că vom găsii haine groase... Eol își dă ochii peste cap plictisită. Caută altă locație.

— Ok... murmură Frost. Ia harta și o deschide dinnou. Avem două Chei din cinci. Altă Cheie ar fii... pe o insulă din New York! spune el și se uită la Eol. E bine? întreabă iar ea dă din umeri nepăsătoare. Frost îi întinde harta lui Lavender și merge apăsat spre Eol, care e întoarsă cu spatele.