Protectoarea Focului Și Inelul Vrajitoarelor ON HOLD- ÎN EDITARE

XVII

Scântei galbene și roșii sar dintre lamele catanelor ce se intersectează violent, luminând puțin întunericul în care sunt cufundate cele două. Felinerul defect ce pâlpâie în apropierea celor două nu le ajută deloc, dezvăluind doar fragmente din lupta lor crucială.

Atât Angel cât și Mercenara s-au ales cu răni destul de serioase, însă asta nu le oprește din a lovii cu putere. Rănile sângerează, însă niciuna nu se lasă.

Lamele se tocesc, sunetele stridente scoase de catanele ce taie aerul și una pe alta, scânteile orbitoare ce umplu întunericul și sângele ce curge neîncetat din rănile lor murdărind asfaltul sunt lucrurile ce descriu scena.

Flăcări se mai ridică de sub Mercenară însă ea se ferește cu iscusință de ele. Timpul parcă este oprit. Înafară de sunetele luptei și a muzicii din depărtare strada este mormântal de liniștită.

Angel reușește să obțină o secundă, cu greu, în care o lovește pe Mercenară în piept cu o minge de foc. Aceasta geme înăbușit, apoi mârâie sonor.

Scoate un obiect ascuțit din centură ce îl aruncă spre Angel, cu o viteză amețitoare, acesta intrând în umărul ei stâng. Angel urlă, și de durere și de nervi, scoțând shurikenul din umăr. Îl aruncă înapoi spre Mercenară, însă nu reușește să o nimerească. Acesta scoate altul însă nu apucă să îl arunce că Angel mai aruncă o sferă de foc înspre ea.

Ea se aruncă într-o parte, rostogolindu-se. Se pune într-o poziție animalică, sprijinită de mâini cu un picior întins în spate. Ochiul ei căprui scânteie de furie iar cel alb anunță numai moarte. Mercenara mârâie sonor.

— Ne vom mai întâlni! Urlă ea în limba din Avalon. Sare în aer, fiind învăluită de lumină albastră, ca la început. Lumina albastră prinde o formă de pasăre, apoi se stinge subit. Pasărea bizară stă în acel loc. Își deschide ochiul apoi își ia zborul, în câteva secunde se face nevăzută.

Angel strânge puternic din dinți și se lasă în jos, cu mâna pe rana adâncă de la umăr. Are noroc că nu este nimeni în preajmă. Cu ajutorul brațului care este cât de cât mai sănătoasă, se târăște până la marginea drumului.

Își ține mâna pe rana care încă sângerează abundent. Strânge din dinți, sâsâind ocazional, încercând să vadă prin întuneric locul unde și-a aruncat rucsacul, însă vede doar o hârtiuță maronie șifonată. O ridică, văzând că totuși nu e o bucată de hârtie normală, asa că o bagă în buzunar cu ultimele puteri. Amețită fiind din cauza pierderii de sânge, nu poate vedea nici până la un metru în față.

Respirația ei este neregulată, inspirând adânc de fiecare dată, de parcă aerul nu ar fi suficient. Imaginea distorsionată se învârte haotic, devenind din ce în ce mai amețitoare. Pleoapele se lasă ușor în jos, acoperind ochii căprui ce sunt aproape înăbușiți în cercul roșu de foc.

***

U

n miros înțepător și deranjant îi inundă nările. Angel se strâmbă, începând să tușească violent, din cauza mirosului necunoscut. Cu mâna la frunte, Angel își deschide încet ochii. Tot locul este alb. Foarte alb. Mirosul este asemănător cu cel din locurile unde se vând medicamente, însă mult mai puternic și înțepător.

Este pe un pat complet alb, ce miroase îngrozitor, înconjurată de alte lucruri complet albe. Tot albul o face pe Angel să clipească des.

Pe ușă intră un om în vârstă într-un halat alb, cu o foaie în mână. Se uită spre Angel și zâmbește. Ea doar încearcă să se miște, însă nu reușește, căci o durere agonizantă îi străpunge trupul.