Protectoarea Focului Și Inelul Vrajitoarelor ON HOLD- ÎN EDITARE

XXVII

Un copac negru, cu frunze roșii se ridică din podea, depășind presupusul tavan, urcând din ce în ce mai sus.

— Ce naiba!? înjură Frost și se depărtează mai mult de copac.

— Gura! mârâie Eol enervată.

— Gura amândoi! țipă Adam. Nu știu ce e cu voi, dar mai ales cu tine Eol. Stați amândoi aici, mă duc eu, spune deja nervos. Se prinde cu mâinile de crengi și începe să sară pe ele, până sus.

Eol își dă ochii peste cap și se pune jos. Frost doar se sprijină de perete și își întoarce capul în direcția opusă lui Eol.

Adam se prinde ferm de trunchiul și crengile copacului, urcând. Copacul parcă nu mai are nici un sfârșit, vârful lui urcând printre nori și ceață.  Adam strânge din dinți ocazional când se mai zgârie.

Copacul ăsta nu are nici o legătură cu natura sau ce face parte din ea. Este parcă făcut din magie, fără nici un fel de legătură cu natura, nici cea pământeană și nici cea Avaloniană, după felurile de plante ciudate ce i le-a adus Maestra. Copacul nu emană energie vitală, ci pare că o absoarbe. 

Adam este prea preocupat să analizeze pomul, încât nu își dă seama că a ajuns la vârful copacului.

Crengile se despart la vârf, făcând o mică platformă, apoi se unesc dinnou la câțiva metri înălțime, ca un dom.  O lumină albă plutește în vârful domului, iar un clichet slab umple liniștea aproape sininstră a camerei.

Adam merge până în mijlocul domului, analizând tot, încărcând să găsească măcar un indiciu care să îl ducă la Cheie.

Jos, la baza bizarului copac, Eol se joacă cu pietricica prinsă de ață. Frost aruncă de colo, colo o minge de gheață.

— Ce naiba s-a întâmplat cu tine? izbucnește Frost după câteva minute de liniște. De când cu castelul, parcă ești o altă persoană. Parcă ai fost înlocuită de o geamănă rea de a ta.

— Nu e treaba ta! mârâie și se ridică.

— Ba e treaba mea!

— Ba nu! Nu este! Încetează să te mai bagi unde nu trebuie!

— Eol, spune mai calm, apropiindu-se, nu sunt împotriva ta. Sunt cu tine.

— Nu ai putea înțelege, spune gemând tristă, lăsându-se în jos pe perete.

— Nu avem de unde să știm.

— Frost ești o persoană bună...

— De ce spui asta?

— Nu trebuie să ai încredere în nimeni... Lumea e un loc fals.

— De ce spui asta?

— Pentru că asta mi s-a spus și mie. Frost, ce îți voi spune acum, știu doar eu. Nici măcar Angel nu știe. Pot avea încredere în tine încât să nu spui nimănui?

— Secretul nu va ieșii la lumina zilei, spune dând din cap.

— V-am mințit. Nu sunt din Texas. Părinții mei nu sunt ambii vrăjitori, ci doar mama. Ea i-a spus abia după ce m-a născut, iar de atunci a început calvarul pentru ea și pentru mine. El era agresiv și dependent de alcool, așa că mama sfârșea bătută aproape în fiecare zi. Când am crescut, am asistat la o scenă macabră. El a ucis-o, chiar în fața mea.

Era începutul unei noi zii, prima zi de când școala s-a terminat. Eol se ridică din pat și pornește spre bucătărie, vrând să ia micul dejun, însă scena din fața ei o termină de puteri.