Protectoarea Focului Și Inelul Vrajitoarelor ON HOLD- ÎN EDITARE

XVI

Urletul de durere al lui Angel umple liniștea macabră a pădurii. Angel își strânge dinții, puloverul cedând, dinții încleștați făcând o gaură mică.

Frost pe de altă parte se uită scârbit la lichidul roșu ce curge pe rană. Acesta se face alb, apoi albastru, și începe să o ia pe urmele negre. Cu cât carnea începe să se vindece, cu atât mai multă durere își face simțită prezența în corpul fetei. Un lichid negru începe să de prelingă din rană, aceasta începând să se vindece, încet, încet.

Angel răsuflă ușurată când durerea se oprește. Când și ultima picătură de lichid negru curge din rană, aceasta se închide treptat, însă nu se vindecă complet. Frost se întinde spre rucsacul lui și scoate din el un sul de pansamente. Îl desfășoară, și îi leagă rana.

Angel scoate colțul puloverului din gură și se sprijină de mâini.

— Îi va lua cel mult două zile să se vindece. Acum cel puțin nu este deschisă, nu va face infecție. Spune ea și se sprijină de copac. Își ia din rucsac un pulover și îl trage pe ea când vede că privirea lui Frost poposește prea mult pe pielea dezgolită, și când frigul o apasă pe piele. Rana încă o deranjează, așa că se mișcă încet.

— Nu ai simțit nimic? Îl întreabă Angel pe Frost. El doar să din umeri.

— Ar fi trebuit? Întreabă el, dând din umeri.

Ea doar dă din cap negariv
— Mâine dimineață plecăm. Spune ea prompt.

— Ești rănită. Replică Frost în timp ce ațâță focul cu o creangă.

— Pot să călătoresc. Mârâie ea și se sprijină mai bine.

— Nu nu poți.

— Ba da pot! Se răstește ea, însă regretă în următoarea secundă deoarece cu fulger de durere îi străbate spatele. Frost dă sugestiv din sprâncene și mai pune câteva lemne pe foc.

— Ok, nu cu ajutorul magiei. Am văzut o autostradă pe lângă pădure, așa că mâine dimineață mergem la autostradă și mergem cu o mașină până la următorul oraș. Spune ea prompt, iar Frost aprobă, știind că nu va avea de ales. Angel doar se uită la el încruntată, apoi își sprijină capul de scoarța tare a copacului și adoarme.

***
O

lumină puternică o deranjează pe Angel, acesta strâmbând din nas. Își deschide leneșă ochii și măsoară locul din priviri. Este tot în pădure, este dimineață, focul este stins iar Frost doarme cu capul pe rucsacul său. Angel se ridică și își dă seama că rana de pe spate nu o mai deranjează. Își bagă mâna pe sub bluză și își dă seama că crusta s-a micșorat. Își ia geaca de fâș din rucsac, cealaltă fiind sfâșiată. Merge la Frost și se apleacă că să îl trezească

— Frost! Spune ea destul de tare. Acesta mormăie și încearcă să îi îndepărteze mâna. Frost! Țipă și privește cum băiatul cu păr albăstrui se ridică buimac și privește în jur.

— De ce m-ai trezit? Vociferează el nemulțumit.

— E dimineață. Avem un drum de urmat. Mai știi? Întreabă el ironic și își ia rucsacul de lângă copac.

Frost se ridică oftând și își ia rucsacul de pe jos ce i-a servit drept pernă până mai devreme. Dă de două ori cu piciorul în lemnele arse iar când e convins că nu mai este nici măcar o scânteie o urmează pe Angel, mergând în direcția opusă pădurii.

Ar fi cam un kilometru până la autostradă. După, încă alți douăzeci de kilometri până la primul oraș, sau mai bine zis sat.

Angel mai simte încă câteva junghiuri care vin din rană, însă nu la fel de dureroase ca cele de ieri. Crengile și plantele ce au crescut excesiv de mult le îngreunează înaintarea celor doi. Angel simte câteva furnicături deranjante ce vin de la rană, însă o liniștesc, deoarece asta înseamnă că rana se vindecă.