Protectoarea Focului Și Inelul Vrajitoarelor ON HOLD- ÎN EDITARE

X

Frost și Angel ajung la casă. Nici măcar o lumină nu este vizibilă pe la ferestrele casei. Angel formează o bilă mică de foc în palmă, cu ajutorul căreia se orientează prin întuneric. Angel încearcă clanța, însă în zadar. Ușa este încuiată. Se lasă în jos, și verifică ghiveciul cu Zare¹. Angel își plimbă mâinile pe lângă floare, ea nemișcându-se. Ca întotdeauna, sub el, este cheia de rezervă, o cheie mică și veche, ce servește la deschiderea casei.

Angel descuie ușa, și pune cheia la loc. Intră alături de Frost și închide ușa la loc.

- Tu unde trebuia să dormi? întreabă Angel și merge încet pe scări.

- La tine, spune el și o urmează pe scări. Angel se oprește brusc, Frost trântindu-se de ea.

Își îngustează ochii, și se întoarce cu fața la el, încruntată.

- Glumețule, se strâmbă ea, iar el chicotește.
El începe să râdă.

- Glumeam, stau ce fratele tău, noapte bună, spune chicotind și pornește spre turnul fratelui său. Dă din cap exasperată și pornește spre turnul ei. Își aranjează părul la spate și își scarpină ceafa. Sunt extenuată, își spune mergând pe vârfuri. Se încruntă când aude câteva șoapte venind de pe holul principal. Merge mai încet și se ascunde după colț. Îi vede pe părinții ei, stând în semi-întuneric, singura lumină venind din mica lumânare din mâna mamei sale.

- Silas, nu. Nu o putem lăsa, aude vocea mamei sale, răsfrâgându-se prin hol.

- Sarah. Trebuie. Am făcut-o să stea departe de noi. Nu i s-a făcut dor. A reușit să îndeplinească o parte din profeție.

- Nu pot! Mă înțelegi!? Am revăzut-o pe Angel, acum fiind femeie în toată firea. Nu mai pot să am privirea aceea, atitudinea aceea. Mă distruge.

- O va distruge și pe ea, spune el și Angel poate vedea chiar și în lumina slabă a luminării că ochii amândurora sunt umezi.

- Ne distruge pe toți. Alias e cel mai rău. E distrus. Trebuie să îi împăcăm măcar pe ei doi.

- Nu știu...

- Ba da! El i-a fost cel mai apropiat. El a fost cel mai afectat când a văzut-o pe Angel pe jos, leșinată.

- Dar în felul ăsta... , încearcă Silas să drege situația.

- Nu Silas! Nu mai suport. Mâine dimineață, îi spunem tot, spune ea hotărâtă. Angel aude pași mamei sale cum se îndepărtează rapid, urcând pe scara din turnul lor.

Îi aude oftatul tatălui sau, apoi pași săi grei ce se îndreaptă în aceiași direcție. Angel se lipește cu spatele de perete, cu respirația tăiată. Începe să alerge cât poate de silențios. Intră în turnul său, iar acum este atât de recunoscătoare că scârțâitul enervant a dispărut. Urcă rapid pe scări fără să arunce nici o privire spre portretul mătuși Zelda ce se uită încruntată. Deschide încet ușa și intră în cameră. Se lipește cu spatele de ușă și se lasă în jos. O flacără mică se formează în palma ei, iar ea o trimite în șemineul mic din cameră.

Îndată ce lumina caldă a focului se răspândește în cameră, vede reflexia albuie a focului pe o suprafață neregulată. La o privire mai atentă, observă că Eol doarme pe o pătură pusă pe jos lângă patul ei. Deasupra mai are o pătură, însă Angel își dă seama că îi este frig după tremuratul ei aproape spasmodic. Oftează și merge spre ea. Încearcă să o ridice, iar după câteva minute, în care se străduiește să nu o trezească, reușește. O pune usor pe pat și o învelește cu pătura cu care era învelită. Eol oftează în somn, iar ea face la fel. Ia pătura de pe jos și o duce lângă foc. Se așează pe ea și își pune mâinile după cap. Își închide ochii și încearcă să adoarmă, însă multitudinea de gânduri ce o macină nu o lasă. Își deschide ochii și privește spre foc.