Protectoarea Focului Și Inelul Vrajitoarelor ON HOLD- ÎN EDITARE

XX

Ploaia s-a oprit, Frost a plecat, însă Angel încă stă acolo, pe un loc uscat de ea, uitându-se la picăturile proaspete de ploaie cum se preling pe pe acele ascuțite ale copacilor.

Castelul este în ceață, așa că nu se vede. Angel se ridică fulgerător, intră în peșteră și merge în camera ei, luând rucsacul. Cei patru ocupanți ai camerei principale se uită încruntați la ea.

— Unde mergi? O întreabă Wess.

— Să o salvez pe Eol. Spune ea și iese fulgerător din cameră, însă cei patru au și pornit pe urmele ei.

Wess iese în față, făcând un salt destul de mare încât să ajungă peste Angel. Ea nu reacționează la timp, Wess tăbărând peste ea. Wess o apucă de mâini, ținând-o imobilizată.

— La dracu' Wess! Trebuie să o salvez.

— Ești nebună!? E o misiune sinucigașă!

— Au trecut aproape două zile! Am irosit mult prea mult timp! Poate în momentul ăsta e torturată! Urlă ea ca din gură de șarpe însă Wess nu cedează. Puterea ei nu se măsoară cu puterea lui de vârcolac.

— Pornim la noapte! Urlă el, iar Angel se calmează instant. Wess îi dă drumul, iar aceasta se întoarce, acum fiind cu fața la Wess. Trebuie să ne facem un plan. Spune el mai slab, uitându-se în ochii ei. Ochii săi negri o analizează. Angel expiră învinsă, aprobând. Wess zâmbește, știind că a calmat o flacără venită din iad.

Se dă jos de pe ea ridicând-o. Angel se uită cu regret spre pod, înăuntrul ei mocnind un foc de furie. Îl va ucide pe Alpha dacă i-a făcut ceva.

***

Planul este pregătit, iar amurgul se apropie. Ceața s-a risipit complet, acum castelul văzându-se foarte clar. Prea clar de fapt.

Angel stă pe canapeaua veche din sala principală. Își roade unghia de la degetul mare, ultima din setul de la mâna stângă. Frost stă la fel de încordat lângă ea. Își învârte inelul metamorfozator, acesta transformându-se ocazional în câte un shuriken sau un pumnal.

Kennan alături de Wess intră în cameră, având în mâini o bucată imensă de hârtie. O pun pe masă, despăturind-o. Imediat ce a fost despăturită, zeci de clădiri și forme de relief s-au ridicat de pe bucata galbenă de hârtie. Castelul, i-a atras atenția lui Angel, în ea mocnind o dorință puternică de distrugere.

— Bun. Deci pe sub castel este un tunel. Este la foarte mare adâncime. De acolo, vom urca pe niște scări foarte abrupte, vreo trei sute de metri.

— După? Întreabă Angel bătând agitată din picior.

— De acolo vedem. Spune Kennan și strânge harta. Niciodată un plan elaborat nu reușește. Murmură și pune harta într-un colț.

— Bun. Să mergem! Spune Angel și își ia din rucsac doar esența de mătrăgună.

— Mergem la lăsarea întunericului. Intrarea în tuneluri este aproape de oraș. Spune Kennan. Peste o oră. Continuă.

***

Un minut poate părea o eternitate. Însă o oră este criminală. Angel nu a stat în loc, ci a bătătorit pământul din fața peșterii, uitându-se la pod din două în două minute, arzând-o călcâiele de nerăbdare. Soarele parcă nu s-a mișcat deloc în această oră, însă parcă în ultimele minute s-a ridicat și a alunecat pe după linia orizontului.