Protectoarea Focului Și Inelul Vrajitoarelor ON HOLD- ÎN EDITARE

XXV

Angel geme îndurerată și se târăște până la pătura pusă pe jos, în colț. Abia s-a trezit din leșin, dat de durerea dată de rănile pe care le-a obținut după tortura dată de Alpha.

Nu i-a prea plăcut faptul că ea și Angel au fugit atunci de la castel, luând un alt prizonieri cu ele.

Lui, blestemul cruciatus i s-a părut mult prea blând pentru ea, așa că a decis să o pedepsească el. Înarmat cu pumnale și cuțite pline de otravă pe lame, a început să își facă o mică operă de artă pe pielea lui Angel. Otrava o mânca îngrozitor, iar durerea era paralizantă. La sfârșit, îi dădea o mică poțiune care o vindeca. Dar cicatricile rămâneau. În fiecare zi ciopârțea o parte anume. Făcea modele, tăia adânc în carne. Făcea spirale și modele dintre cele mai dureroase. Tăia de două ori în același loc, doar ca să o doară mai tare. În a doua zi a atârnat-o de mâini, lăsând sângele să se scurgă din ea, până aproape de moarte, apoi i-a dat poțiunea, doar ca să înceapă dinnou a doua zi.

Mâinile îi sunt crestate de cercuri și spirale, puncte și linii. Urmează picioarele abdomenul și după fața. Fața este cea mai așteptată parte. Partea de aur a capodoperei sale.

Angel își atinge cicatricile de pe mâini. Modele frumoase, dar pline de durere.

Tura de astăzi s-a terminat. Ultimele modele sunt pe brațul drept, doar jumătate. Tăiate adânc. Dureroase. Alpha a plecat râzând, lăsând-o pe Angel să soarbă din licoarea ce o vindecă și să leșine pe piatra rece.

Este în ultima celulă, din pivniță, în cea mai rece celulă, singură fără ferestre. Doar focul o ajută să supraviețuiască. Doar focul o alină cât de cât, o protejează de frigul ce i-a ajuns până în oase, ceea ce e neobișnuit.

Zeci de fantome trec prin celula ei. Ea încearcă să le ignore, dar cel mai des sfârșește prin a țipa la cele insistente. Focul a început parcă să se răzvrătească împotriva ei. Nu îl mai poate controla cum o făcea. Poate sunt doar toate în mintea ei.

Nu a dormit nici o noapte, singurele dăți când închide un ochi fiind acelea când leșină. Noaptea se gândește la ceilalți, la prieteni, camarazi, aliați. Nici nu mai știe cum să le spună. Nu mai este sigură de nimic. De absolut nimic.

Doar câteva zile au făcut-o să înnebuneasca. Nu vrea să se gândească la momentul în care fața îi va fi desfigurată. Acum doar mâna dreaptă este plină de cicatrici.

Au trecut aproape cinci zile. Cinci zile de agonie, foame și sete. I s-au dat doar câteva felii de pâine și apă. Dar și alea erau ceva, așa că se mulțumește.

Când reușește în sfârșit să ajungă la perete și să se sprijine de el, aude un zăngănit, sunetul ușii pivniței ce se deschide. Începe să tremure, iar inima îi bate mai tare.

Aude pași apăsați pe hol. Pașii lui Alpha. Parcă simte dorința de sânge a acestuia. O miroase, o simte în sânge, ajungând la inimă, ca o otravă. Mintea începe să nu mai funcționeze și o teamă irațională o cuprinde.

Ușa celulei se deschide. Alpha intră, cu un rânjet sadic pe față, plin de satisfacție.

– Draga mea. Astăzi totul se va schimba. Sunt primele cuvinte ale sale. Focul din sufletul lui Angel tocmai ce a pâlpâit.

***

Este zi în Brașov. Încă de la primele ore ale dimineții, oamebii au început să colinde străzile. Noii veniți doar se strecoară printre umbre, încercând să nu se facă văzuți. Căci dacă ar ieșii la lumină, orice om ar trece pe lângă ei, ar fi captat de înfățișarea lor.