Reminder

R~ (Partea 2)

27 septembrie 2020, implinesc varsta de 22 de ani si 4 ani de cand am plecat din Coreea, singurul cu care am mai tinut legatura a fost Jin, in fiecare zi vorbim.
Ieri am depus un CV la o firma de arme, pentru a fi asistenta, pot profesa si ca profesoara de muzica, dar nu-mi place meseria de a fi profesoara, m-au sunat azi dimineata de la firma ca pe la 10:00 sa ma prezint la firma pentru a incepe serviciul la 13:00.
Asa ca ma duc in baie ma aranjez, ma duc in camera si ma imbrac cu o fusta mulata o camasa, cel putin asa mi sa spus sa ma prezit la sericiu.
Iau o pereche de pantofi cu toc negri, imi iau geanta si ies din casa coborand jos la masina.
Ma urc in masina si pornesc spre firma, cand ajung la firma parca aveam o retinere de a cobora si multe emotii asa ca ma imbarbatez si cobor din masina intrand inauntru, iar o agajata ma intampina.

-Buna, tu trebuie sa fii Haru, noua asisteanta a sefului.

-Da, eu sunt, ii zambesc.

-Urmeaza-ma.

Asa ca fac cum spune, o urmez. Ne urcam intr-un lift pana la etajul 3 a firmei si ne indreptam spre biroul sefului.

-De aici te descurci, imi zambeste si pleaca.

Nu stiam ce sa fac, aveam emotii, ma uitam in jur, nici nu cunosteam cladirea ca sa pot fugi iar cu liftul, oh nu! Eu nu ma mai urc in lift, am fobie..da!
Asa ca iau aer adanc in piept si deschid usa, cand intru era un barbat bine facut brunet, care statea cu spatele spre usa privind pe geam.

-Buna ziua, zicand retinuta.

-Ia loc, imi spune cu o voce groasa blanda dar care imi parea partial cunoscuta.

Asa ca execut, ma pun jos, iar cand se intoarce cu fata spre mine era chiar Taehyung!
Nu-mi venea sa cred, il priveam cu ochii mari, nu-mi venea sa cred ca este chiar Taehyung!
Asa ca serios se aseaza si el pe scaun si ma priveste in lung.

-Tu trebuie sa fii noua asistenta, nu?

-Da...

-Semeni cu o persoana apropiata mie...

Ma privea nedumerit, crezand ca sunt Haru dar parca ceva nu-l lasa sa creada acest lucru.

-Cum te numesti? *ma intreaba banuitor*

-Young Haru.

Isi pune coatele pe masa privindu-ma fix in ochi.

-Cum?..

-Young Haru, ma numesc domnule.

Imi ia dosarul si se uita pe el il pune in sertar dupa care se sprijina de spatar cu mainile incrucisate, privindu-ma si analizandu-mi chipul.

-Tu esti Haru?, ma intreaba cu o voce tramuranda abtinandu-se sa nu planga incordandu-si maxilarul.

-Eu sunt Tae...

Se ridica de pe scaun si se indreapta spre mine indreptand mana sa i-o dau pe a mea.
Ma uit la mana lui si il prind de mana, ma ridic in picioare, iar el strangandu-ma in brate incepand sa planga ca un copil.
Il mangai pe spate incercand sa-l linistesc.

-Nu am crezut ca am sa te mai vad Haru...

-Mi-e nu-mi vine sa cred ca tu esti in viata, am vazut niste poze cu tine dar am crezut ca sunt false.., dandu-mi lacrimile.

-Spitalul a inscenat tot, ca sa nu cada doctori de prosti...

Il imbratisez strans dupa care il privesc.

-Tu ce cauti in Japonia?, ma intreaba cu lacrimi in ochi.

-A trebuit sa plec deoarece ai mei au fost ucisi, iar eu fost urmarita de parintii Xiei si tatal lui Jungkook, un adevarat film de actiune.., incep sa rad.