The photographer|l.s|

Eight

Aproape sunt gata pentru intalnirea cu Louis. Ma mai uit odata in oglinda la propria-mi reflexie. Totul era okay, nimic deosebit. Ella veni prin spatele meu si isi incolaci manutele scurte si grasute de batranica in jurul meu.
-Ai intalnire cu acel Louis, scumpete? Spune cu subinteles, dand din spracene.
-Da. Stiu la ce te gandesti, dar este doar o intalnire de afaceri, nimic sentimental. Raman al tau Ella, pentru totdeauna.
-Sa nu-mi vii cu plozi acasa ai inteles? Se amuza pe seama mea plecand din camera.
-Stii ca asta nici macar nu e posibil! Strig dupa ea.
-Sa nu-mi spui ca nu ti-am zis! Striga inapoi, glasul ei auzindu-se in ecou pe hol. Imi dau ochii peste cap, uitandu-ma pentru ultima data in oglinda. Dau sa ies din camera, dar ceva ma opreste. Ma intrept spre noptiera din camera, luand poza de familie inramata. Mama, tata, eu si Gemma. Un sentiment de profund de nostalgie ma cuprinde.
Gemma avea 16 ani cand a fost diagnosticata cu cancer bronho-pulmonar. O tumara care i se intindea de pe un plaman pe altul, peste inima. Aveam 18 ani cand am decis ca merita sa fac orice pentru a-i salva viata. Dar orice nu era suficient. Dupa ce am ajuns in New York mi-au luat cateva luni bune pentru a ma mobiliza si pentru a strage suficienti bani pentru a-i trimite acasa. Am putut sa ii trimit doar de doua ori mamei bani pentru Gemma, pentru ca a treia oara nu a mai putut sa se bucure de ei. Murise si odata cu ea si stropul acela de speranta si fericire din mine. Gemma nu imi era o sora, imi era mult mai mult decat o sora...era ingerul meu pazitor. Imi amintesc ca intr-o zi, luasem dinnou bataie de la colegi, doar ca aceasta a fost mai serioasa. Mi-am spart capul, impinganu-ma si dand cu el de bordura, si mi-au rupt mana. Uram fiecare zi in care era tratat asa. Am ajuns acasa si m-a vazut. A cazut in genunchi in fata mea si a inceput sa planga, odata cu ea si eu. Imi uram viata mai mult ca orice. Ma saturasem sa o tot vad ranita din cauza mea, si ma saturasem sa imi fie aplicat acelasi tratament in fiecare zi.
*flashback*
Venisem acasa. Cred ca aratam groaznic si plin de sange dar nu-mi pasa. Am incercat sa intru incet pe usa pentru a nu o anunta pe Gemma ca am ajuns. Planuisem sa merg in baie sa ma curat si sa termin cu tot fara sa-mi iau audio de la cineva, dar nu prea mergea conform planului. Gemma venise din sufragerie cu zambetul pe buze, acesta stingandu-se usor cand m-a vazut. A inceput sa planga, asezandu-se in genunchi in fata mea, luandu-mi mainile in manutele ei, lasand dare de lacrimi pe el. Am cazut langa ea, plangand amandoi.
-D-de ce? De ce, Harry?
-Pentru ca nu am vrut sa le dau pranzul meu si pentru ca nu m-am putut apara.
-T-t-trebui sa m-mergi la un spital! -Sunt bine! Ma duc la baie... Ma desprind usor de imbratisarea ingerului meu zdrobit mergand spre baie. Imi curat ranile, doar cu o mana, dupa iau lama din cutiuta de pe raft. Intrept lama impotriva venelor mele apasand usor. Si inca odata, si inca odata cu mai multa putere, taieturile fiind din ce in ce mai adanci. Pe gresia baii era o balta mare de sange. Intr-o secunda totul se facuse negru.
Sunetele unor aparate ma fac sa-mi intredeschid usor ochii dezvaluindu-mi familia. Toti plangeau, mai putin Gemma. Gemma era fericita.
-Gem...
-Da..
-Imi pare rau...
-E okay, te inteleg... Dar mama si tata nu Harry. Mama a fugit spre patul meu plangand frenetic.
-De ce, Harry? Am aflat tot...a bufnit-o dinnou plansul.
-Nu stiu mama...
Vazandu-mi mama atat de distrusa, mi-am promis ca voi indura toate acestea pentru ele. Mai bine eu decat ele.
*end of the flashback*
O dara de lacrimi mi-au patat obrajii. Inainte ca Gemma sa se stinga m-a sunat si mi-a spus ca sunt cea mai importanta persoana din viata ei, chiar daca nu a avut cea mai lunga viata. Mi-a mai spus ca este constienta ca nu mai are mult timp si ca m-a sunat sa-mi spuna ca ma iubeste enorm si ca voi ramane cea mai nepretuita persoana de ea pana cand eu voi gasi persoana potrivita care sa-i ia locul. Un nou rand de lacrimi mi s-a intins pe obraji. Ma simt vinovat ca nu am putut strage mai multi bani sa o salvez ... Ma simt vinovat pentru viata trista pe care a avut-o din cauza mea, pentru toate tampeniile si tentativele mele de suicid pe care le-am avut. O iubesc atat de mult incat pur si simplu sufletul imi este sfasiat si stiu ca nici a cea persoana care crede ea ca ii va lua locul nu poate sa mi-l refaca. Nimeni nu o mai poate face. Dupa pierderea Gemmei nu am mai fost la fel, nu voi mai fi la fel. Ella intra in camera si se uita cu ochii tristi la mine.
-Harry...intarzii, Louis probabil te asteapta. Imi ia poza din mana si o pune inapoi pe noptiera, imbratisandu-ma, eu dand drumul unui alt rand de lacrimi. Imi mangaia usor spatele, facandu-ma sa ma linistesc. Imi da o pereche de ochelari de soare pentru a nu se observa ca am plans si ma trimite spre intalnire.
Pornesc motorul si ma indrept spre adresa indicata. Opresc in fata casei, cobor rapid si ma indrept spre usa. Chiar inainte de a ciocani mi se deschide usa dezvaluind-o pe Daisy.
-Harry!
- Hei, iubire! Ce face printesa mea? O ridic in brate pupand-o usor pe obraz.
-Il pregateam pe Louis pentru "seara cea mare", dar printul meu ce face? Spune si imi inapoiaza pupicul.
-Am venit sa-ti iau fratele la o mica plimbarica.
-Pot sa-ti spun un secret? Sopteste aplecandu-se spre urechea mea. Dau aprobator din cap, aceasta continuand: Nu l-am mai vazut asa emotionat niciodata. Se poarta ca o printesa razgaiata, nu-i contivine nimic. Face un semn teatral cu manuta incepand sa rad. O sa-l anunt ca ai venit. Vreau sa o las jos, dar ma opreste.
-Nuuuu! Vino cu mine! Ma coordoneaza spre sufragerie unde Louis statea si vorbea cu surorile lui.
-Hei, el este Harry! Louis ti-am spus ca Harry va veni! Ti-am spus ca printul meu nu te va lasa balta! Spune Daisy, dand sa-mi dea ochelarii jos, eu oprind-o.
-Nu, scumpete! Acestia raman aici! Domnule T., veniti? O las pe fetita mica si adorbila langa surorile ei pe canapea, saluntandu-le.
-Desigur. Il conduc spre masina, deschizandu-i portiera. Pornesc spre restaurant fara a spune vreo vorba.
-Domnule Styles...sopteste uitandu-se la degetele lui.
-Da, Louis.
-De ce purtati ochelarii de soare, cand afara este innorat?
-Problema personala. Nu ii voi purta pe parcursul serii.
-Imi pare rau daca am fost indiscret. Dau din cap aprobator continuand drumul. Nu vreau sa ma uit la el, pentru ca stiu ca ma indragostesc de el si nu vreau. Nu vreau sa am vreo tangenta cu cineva. Vreau sa fiu ca inainte, doar eu si fotografia, doar fotografia si cu mine. Si mai ales imi e frica ca el poate fi acea persoana de care spunea Gemma, si nu pot lasa sa se intample asta.
Ajungem la restaurat, si ii fac semn sa astepte, ocolesc masina si ii deschid portiera, invitandu-l inauntru. Oricat de mult as dori sa ma port urat si sa il fac sa se indeparteze de mine, nu pot.
- O masa pentru Styles. Ii spun persoanei de la intrare, aceasta examinand o lista, dandu-ne drumul.
-Ma duc pana la baie, ma intorc imediat. Tu uita-te peste meniu pana atunci. Aproba, eu intreptandu-ma spre baie. Imi dau ochelarii jos. Ochii mei inca erau rosii de la plans, dar nu se sesiza atat de mult. I-am pus in buzunarul sacoului, dandu-mi cu putina apa pe fata si indreptandu-ma spre masa. Eram deprimat. Eram deprimat din cauza amintiriilor cu Gemma ce inca imi inpanzeau capul. Ma asez usor la masa zambindu-i cald lui Louis. Imi iau meniul analizandu-l. Eram intr-un fel nervos pe Louis, desi el nu are nici o vina.Nu a facut nimic si totusi simteam nevoia sa imi descarc nervii pe el. Furia aceasta era cauzata de frica de a nu-i lua locul Gemmei.Imi era frica ca Louis ii va putea lua locul Gemmei, desi acest lucru este imposibl. Dupa ce ii voi cumpara tabloul nu voi mai avea vreo legatura cu el. Nu vreau sa inceapa sa aiba sentimente pentru mine, nu vreau sa ma considere o persoana speciala.
-Ati comandat ceva? intreb neluandu-mi ochii din meniu.
-Nu, ma voi lasa pe mana dumneavoastra. Nu vreau sa comand ceva prea costisitor, nu-mi permit sa mananc in acest local.
-Platesc eu. Comanda ce-ti face cu ochiul.
-Domnule Styles...Umm... Comandati dumneavoastra si pentru mine.
-Cum doriti, oftez. Chem un chelner si ii spun sa ne aduca doua portii de paste cu fructe de mare si o sticla cu vin rosu. Avand in vedere ca localul este al unui francez, iar ce-i de aici vorbesc franceza de asemenea si stalcesc engleza destul de mult, le adresez comanda in franceza.
-Frumos accent,spune Louis. Mereu inroseste in prezenta mea si chiar nu imi explic de ce.
-Multumesc, chicotesc. Vin destul de des aici. Ospatarul ne aduce sticla de vin ceruta, turnandu-ne cate un pahar.
-Probabil iti aduci aici toate cuceririle, ia o inghititura de vin privindu-ma pe sub sprancene. Atat de adevarat si totusi, nu vreau sa-i dau sperante. Trebuie sa-l indepartez, dar nu pot.
-Um...uneori mai iau si cine de afaceri. Apropo de afaceri, domnule T., tabloul.
-Da , pictura. Ce suma oferti?
-5.000 $? E okay? Ramane cu gura cascata. Nu mai spune absolut nimic. Imi iau carnetul de cecuri, scriu unul cu suma si il semnez.
-O sa o iau ca pe un da, zambesc si ii inmanez cecul.
-E prea mult...nu pot accepta.
-Ia-l Tomlinson. Maine vreau sa-mi fie livrat personal de tine, acasa.
-Cum doriti. Nu dupa putin timp masa ne este adusa. Restul serii a fost destul de tacut. Am mai schimbat cateva pareri despre mancare si informatii despre artisti contemporani sau filme.
Ajunsi in fata casei lui, opresc motorul. Nu stiu de ce am facut-o puteam sa il las si sa plec, si sa nu mai aud nimic de el. Puteam sa fug ca un las, dar n-am facut-o. Ma intorc spre el, si dinnou ma pierd in privirea lui de gheata. Mereu o fac, dar parca de fiecare daca e din ce in ce mai adanc, si simt cum ma cufund intr-o groapa fara a mai putea iesi vreodata. O prapastie de culoarea oceanului in mijlocul verii, cu briza patrunzand pe sub haine si creand un fior de placere. Isi muta privirea spre buzele mele, trecand usor cu limba peste ale sale. Nu am mai asteptat sa o faca dinnou si l-am apucat de ceafa unindu-i buzele cu ale mele, pornind un dans dezordonat, transformandu-se in unul bland si seducator. Nu era bine ce fac, nu trebuia sa o fac. Trebuia sa opresc tot pana nu e prea tarziu ... Pana nu ii cad in capcana mai mult decat am facut-o deja. Simt ca voi regreta, dar nu ii pot face asta Gemmei. Nu dupa cate a indurat pentru mine. Ma desprind usor din sarut, el intinzandu-se pentru mai mult. Il mai sarut odata scurt, si mai repet actiunea inca de cinci ori, facandu-l dinnou sa chicoteasca.
-Hai, du-te. Pot jura ca iti vad surorile spionandu-ne sarutandu-ne de la fereastra. Rad si i le arat pe fete cum s-au ascuns dupa perdea cand m-au vazut facandu-le din mana.
-Dal nu vleau Hally!
-Oh te rog nu fa faza cu inocentul, pentru ca ma abtin eroic sa nu ti-o trag chiar acum, chiar in masina asta , cu surorile tale holbandu-se la tine cum imi strigi numele. Incep un ras isteric cand ii vad reactia, el inrosindu-se si deschizandu-si gura.
-Nu-i amuzant...se plange. Il mai sarut odata si ii dau un impuls sa plece.
-Vreau sa vii maine dis-de-dimineata la mine. Bine, iubire?
-Cum zici tu. Spune si imi lasa un sarut pe obraz, deschizand portiera si dand sa iasa, chiar atunci il pisc de fund. Se intoarce dinnou la mine fara sa inteleaga de ce am facut-o.
-Nu m-am putut abtine! E asa mare si rotund si frumos!
-Mai taci, Styles, si saruta-ma de noapte buna. Se apleaca tuguindu-si buzele. Il prind de barbie si-l sarut apasat, dupa il ling pe obraz.
-De unde atat tupeu si curaj sa-mi ceri un sarut Lou? Spun si-l mai sarut odata.
-Imi pare rau, domnule Styles. Nu se va mai intampla. Isi musca buza, abtinandu-se sa nu planga.
- Imi place cand esti curajos, iubire. Ma face sa cred ca nu sunt singurul cate te vrea, si ca si tu ma vrei la fel de mult. Ii sarut obraji, si atunci se intoarce si pleaca. Chiar trebuie sa nu mai fac asta. Trebuie sa ma distantez de tot o vreme. Ii voi cere lui Niall inca un concediu. Voi merge acasa ...la Gemma.