The photographer|l.s|

Seventen

"-Deci tu esti eu?
-Da, domnule!
-Cine sunt eu? Intreb piciul din fata mea ...
-Esti eu, raspunde inocent.
-Esti sigur?
-Dumnezeule, da... Are in jur de 8 ani.
-Esti.... sunt...um ... esti fericit, Harry? Il...ma ...il intreb.
-Da. Mami e fericita cu tati. Gemma e sanatoasa iar eu nu sunt batjocorit cum voi fi defapt.
-Va fi bine, il asigur gandindu-ma ce il asteapta in viitor.
-Deci tu esti eu?
-Da, Harry. Sunt din viitor. Un viitor frumos, ii zambesc si il poftesc sa se aseze langa mine pe leagan ce incepe sa se miste usor.
-Viitorul e frumos?
-Da, zambesc. Si are ochi albastrii. Se incrunta usor spre mine. Il cheama Louis, e pictor. Tu vei fi fotograf.
-Il voi iubi?
-Da...
-Si Gemma...ce face ea in viitor? Ma intristeaza intrebarea micutului Harry.
-Ea nu mai e in viitor... va muri.
-Cancer?
-Da...
-Cancerul e nasol, mare Harry..
-Stiu, micule Harry. Am trecut prin asta.
- Nu vreau sa plece Gemma, mare H.
-Nici eu nu am vrut.
-Louis ii va lua locul?
-Nup, dau din picioare uitandu-ma la varful tenisilor mei ponositi. Ea are locul ei: aici, il ating in dreptul inimii.
-Ti-a fost frica?
-De ce anume?
-De ce ti se va intampla?
-Da, micule H. Vei fi atat de mic intr-o lume atat de mare ...si te vei simti atat de singur si inutil, desi undeva in adancul tau stii ca esti folositor...dar pur si simplu nu reusesti sa ai incredere suficienta in tine. Simti cum acel gol din sufletul tau se largeste si incerci sa-l umplii cu amintiri frumoase, cu pozele momentelor in care erai fericit, dar ele sunt neclare si nu-ti poti aminti de ce erai cu adevarat fericit. Tot ce tine de propria ta identitate si de lucrurile marunte ce te faceau viu sunt sterse si incetosate... Parca esti acoperit cu o plapuma de culoare depresiei  si incerci sa o dai la oparte ...dar nu poti, si te dai batut ..si te afunzi, si stai nemiscat, si astepti ca ceva frumos sa ti se intample, dar esti dezamagit cand asteptarea e in zadar. Si e trist cum dupa un timp iti dai seama ca traiesti doar pentru a muri, si nu mori pentru ca nu poti... Si te simti pierdut. Iti uiti sensul, si speri ca aceasta boala psihica pe care nu vrei sa o tii sub control sa te mai acopere cu o alta plapuma groasa care sa te faca sa te sufoci, dar nu poti. Si te ofitici si oftezi si te dai cu capul de pereti si nimic...Si desi ai totul, parca nu ai nimic...simti cum esti gol; simti cum iei o gura de aer proaspat, dandu-ti seama ca  cineva te-a dezvelit... si desi nu vrei, si te opui nu poti lupta cu el. Se uita la tine si te ridica si te imbratiseaza si se uita adanc in ochii tai, si tu in ai lui si iti dai seama ca e el... cel cu ochii albastri. Golul se umple prin farmec...si tu nu vrei ...dar esti hipnotizat si nu te poti opri...si cum ai clipi din degete incepi sa-l iubesti, fara sa vrei. Si Doamne cat de frumos e sa iubesti, mai ales o persoana ca el, iau o gura adanca de aer apoi ma uit la el, dandu-mi seama ca l-am uimit...
-E o poveste trista, mare H.
-Dar are final fericit, cliseic nu? O alta voce se aude din dreapta mea. Un alt eu cu o fata aspra si usor brazdata de riduri se uita la noi. Se aseaza langa mine. Cel mic dispare si eu raman cu Marele H, eu fiind acum micul H.
- Cum e viitorul meu, mare H.
-E primejdios, dar niciodata sa nu vei fi singur... Totul e in relief ...si vei ajunge sa fii atat de fericit.
-Cu el?
- Te referi la Marco?
-Marco? Cine zmei e Marco?
-Iubitul tau... Dupa logodnic... sot ..
-Nu ..nu...nu... nu poate fi adevarat.. Louis... cu Louis cum ramane? Marele H se uita cu o privire compatimatoare la mine. Ii era mila...  C-ce s-a intampla? Intreb deja fiindu-mi frica.
-In iarna anului 2019, vacanta la munte, la o cabana frumoasa langa o partie de ski. Fusese asa frumos, el era frumos, peisajul, totul era perfect. Perfect pentru a-l cere in casatorie. Pregatisem totul in detaliu. M-am gandit la ce ora ar fi perfect si din ce unghi ar pica lumina soarelui perfect pe inel, pentru a-l face sa straluceasca(isi sterse o lacrima apoi continua. Era trist, la putin timp incepu sa planga si sa-mi povesteasca)
La 13:30 l-am cerut si fusese exact cum imi dorisem, cu lumina ma refer. Pentru prima data de cand eram impreuna, aproximativ trei ani si ceva, nu fusesem mai convins ca atunci ca ma iubeste la fel de mult cum il iubeam eu. Si dupa s-a intamplat...(isi lasa capul in jos dandu-mi prilejul sa-l consolez putin...defapt sa ma consolez pe mine insumi)  Eram in drum spre casa dupa aceasta saptamana absolut perfecta. Strada era poleita si derapam foarte usor...