The photographer|l.s|

Ten

-Louis?! Spun aproape soptit apropindu-ma de truchiul gros.
-Faimosul Harold Styles nu si-l mai aminteste pe cel mai bun prieten din copilarie. Atat de indragostit de acest Lewis esti?
- E Louis, Ed! Esti asa un bou, vino si imbratiseaza-ma! Se arunca in brate mele cuprinzandu-ma intr-o imbratisare de urs.
-Doamne, Styles, esti asa o tarfa! Ai plecat cinci ani fara sa-mi dai vreun semn.
-Job-ul mi-a ocupat tot timpul, Edwardo! S-a retras din imbratisare uitandu-se la mine cu subinteles.
-Si acel Lewis de asemenea! Imi face cu ochiul ghiontindu-ma.
-Louis, Sheeran! Il cheama Louis!
-Mergem sa bem o cafea, imi mai povestesti si tu despre aventurile tale din aceasta perioada ...stii tu.
-Nu prea pot Ed... Trebuie sa merg acasa. Poate altadata. Spun cu un zambet satisfacut le fata. Imi iau la revedere de la Gemma, dinnou, si de la Ed si plec spre masina. Nu voiam sa merg acasa, asa ca am continuat sa fac turul orasului gasind cel mai retras parc pentru a-mi aduna gandurile. Trebuie sa ma gandesc serios ce fac cu sentimentele mele pentru Louis. Desi stiu ca nu e corect sa am sentimente pentru un barbat stiu sigur ca ele exista. M-am asezat pe o banca veche si fara sa-mi dau seama imi scot telefonul in buzunar si tastez numarul lui Louis. La al doilea ton imi raspunde facandu-mi genunchii sa tremure, desi stateam jos.
- Da Domnule Styles! Sa intamplat ceva?
- Louis, um ... Este 10:00 dimineata la noi nu?
-Da. Cum adica la noi? Sunteti plecat din tara?
-Da. A fost ceva spontan! Nu am mai fost de cinci ani acasa plus ca aveam nevoie de o pauza.
-Categoric. Deci nu va aduc tabloul azi?
-Oh, ba da! I-l poti lasa Bellei. Abia astepta sa-l vada. Deja te iubeste Louis.
-Dupa ultimul incident nu cred ca ar avea o parere buna despre mine.
- Te adora, poate la fel de mult ca mine!
-Um... M-multumesc, domnule S. Mi-am putut da seama din tonul vocii lui ca s-a inrosit. Era asa adorabil. Nu puteam sta departe de el. Nu mai puteam sta departe de el. Pur si simplu ar trebui sa-i spun ce se intampla cu mine de cand l-am cunoscut. Dar mi-e frica. Mi-e frica ca nu simte la fel. Mi-e frica ca as putea fi respins si indepartat si nu as suporta asta. Nu de la el cel putin. Sunt intrerupt din gandurile mele de vocea timida a lui Louis.
-Harry...
-Da.
- Cand te intorci?
-De ce iubire? Iti lipsesc?
-Putin...
-Ma intorc curand. Nu vei astepta mult pana sa ma vezi dinnou. Iti voi da un telefon imediat ce aterizez okay?
-Okay...
-Um si Louis...
-Da.
-Si tu imi lipsesti...mult chiar. Ii spun si inchid telefonul. Imi musc buza inferioara stresat. Urasc sa am sentimente pentru cineva. Te fac sa te simti asa slab si neputincios si vulnerabil. Mai stau cateva ore pe acea banca punandu-mi literalmente oridine in ganduri, decind intr-un sfarsit sa plec spre casa. Nu cred ca mai rezist mult fara el. Ajung acasa si ma duc in camera mea. Ma schimb in ceva mai comod si cobor in sufragerie.
-Mama? Unde e Robin?
- Nu e acasa scumpule. E medic de garda in noaptea asta.
-Trebuie sa vorbesc cu tine... despre cineva.
-Gemma? Harry daca iar incepi sa te invinovatesti pentru ce i sa intamplat...
-Nu e vorba despre ea acum. Imi apar cateva lacrimi in coltul ochilor, dar ma abtin eroic sa nu le dau curs spre obraji mei.
-Harry, ma sperii. Ce s-a intamplat?
-Um ...am cunoscut pe cineva mama. Imi ridic privirea din podea pentru ai privi fericirea de pe chip.
-Dumnezeule Harry! Abia astept sa o cunosc! Bate ea din palme luandu-ma in brate entuziasmata.
-Problema este ca... Fac o pauza oftand recapatandu-mi respiratia si curajul de asemenea. Este un el...soptesc insuficient de tare pentru a ma auzi.
-Harry, expira cuvintele. Imi spune calm.
-Mama, este un el. Il chema Louis Tomlinson. O tacere apasatoare se lasa intre noi. Mama nu e socata, nici trista. Nu are nici o expresie pe fata ei frumoasa. Un zambet i se aserne in final pe buze. Imi atintesc privirea spre sosetele mele nevrand sa dau ochii cu ea. Imi ridica barbia cu degetele ei lungi si subtiri, mangaindu-mi mai apoi obrazul.
-Abia astept sa-l cunosc atunci. Ma ia intr-o imbratisare sarutandu-ma pe obraz. Scumpule, continua ingropandu-si fata in umarul meu, te voi iubi mereu indiferent de ce vei face. Nu ma vei putea dezamagi vreodata, si mai mandra ca acum de tine nu voi putea fi. Doar daca te vei casatori cu el. Chicotesc strangand-o mai tare.
-Si eu te iubesc mama. Enorm. Acum te rog sa ma scuzi. Trebuie sa-mi fac bagajul pentru ca daca mai stau o sigura zi departe de el imi voi pierde mintile.O saptamana mi-a fost de ajuns.Incepem sa radem amandoi, ea urmandu-ma in camera mea pentru a ma ajuta cu bagajul. Biletul de avion era dus intors asa ca m-am grabit spre aeroport. Ajuns acolo l-am sunat.
-Hei iubire ce faci?
-Domnule S., um ...sunt bine. Cu ce ocazie m-ati sunat?
-Sunt in aeroportul din Holmes Chapel. In cateva ore ajung acasa. Vrei sa vii dupa mine la aeroport?
-Mai intrebi? Normal. Un zambet enorm mi se asterne pe buze cand il aud. Nu mai vorbeste asa formal cu mine, si nici nu m-a corectat cand l-am alintat. Acesta este un pas inainte.
Dupa doua ore de asteptat in aeroport si alte cateva ore in avion, aterizam in sfarsit. Il sun si la primul ton imi raspunde cu entuziasm.
-Ai ajuns?
-Da. Te astept. Unde esti?
-Ajung in cateva minute. Inchide telefonul. Nu dupa mult timp observ un Range Rover apropiindu-se de mine. Geamurile fumurii nepermitandu-mi sa vad cine e la volan. Geamul din partea dreapta se lasa usor in jos, dezvaluind un Louis ce se uita la mine pe deasupra ochelarilor de soare.
-Haide! Nu am voie sa parchez aici! Imi pun bagajul pe locurile din spate dupa urcandu-ma pe locul de langa Lou.
-Oprim la un supermarket? Trebuie sa iau ceva. Tot drumul de cand am plecat de la aeroport si pana la market m-am holbat literalmente la el. Isi intorcea dese ori capul pentru a ma determina sa nu o mai fac, dandu-mi de inteles ca era incomod pentru el. Dar nu am putut sa-mi iau ochii de la el.
-Am ajuns! Spune in sfarsit uitandu-se la mine. Analizez locul in care ne aflam. Era o parcare destul de aglomerata, destul de intim pentru noi. Ma aproprii mai mult de el dandu-i ochelarii jos, zambetul de pe chipul lui disparand instant. Ii mangai usor obrazul.
-De ce sa-ti ascunzi ochii dupa niste lentile fumurii? Fara sa gandesc il apuc de solduri si-l asez in poala mea, acum stand in genunchi, de o parte si a alta a coapselor mele.
-Mi-ai lipsit asa de mult Tomlinson! Fara sa constientizez el isi lipi brutal buzele de ale mele. Nu am stat pe ganduri si i-am raspuns la sarut adancindu-mi degetele in soldurile lui, fancandu-l sa geama. Doamne iubeam sunetul acesta. Mi-a prins parul in pumni si a inceput sa traga de el cu putere deslipindu-se de buzele mele, incepand sa coboare mangandu-mi maxilarul cu buzele din cand in cand ma musca si saruta locurile inflamate. Ma facea sa-mi pierd mintile. Tot ce tine de el ma face sa-mi pierd mintile. Fara sa mai gandesc ii trag tricoul peste cap acesta dezvaluindu-i corpul bine sculptat acoperit cu cateva tatuaje. Incep sa-i sarut pieptul, intinzandu-l peste bord ajungand cu saruturile pana la bata pantalonilor sai. Incep sa-i desfac cureaua neindemanatic, fiind emotionat din cauza unflaturii lui ce aproape rupea materialul jeansilor. Mana lui imi acopera mana oprindu-ma din orice miscare facandu-ma sa ma uit dinnou in ochii lui.
- Nu vreau sa o facem intr-o masina iubire. Hai acasa. Dau aprobator din cap. Hormonii clar au pus stapanire pe mine.
-La mine sau la tine?
-La mine. Cu banii de pe tablou mi-au luat un apartament numai al meu. Il puteam incerca. Imi face cu ochiul facandu-mi semn sa-i dau tricoul de dupa bancheta din spate. Il ajut sa si-l puna, dand sa-l ridic usor pentru al aseza pe locul din stanga. Ma opreste dinnou. Ma mai saruta odata, prinzandu-mi fata in mainile lui mici.
-Harry, nu mai pot conduce.
-De ce nu iubire? Spun si-l mai sarut odata scurt, incepand sa-i sarut toata fata. Ochii, nasul, fruntea, barbia , obrajii, buzele dinnou facandu-l sa chicoteasca.
-Pentru ca...um.. face semn spre pantalonii sai.
-Nu mai poti conduce din cauza unflaturii tale?
-Da, spune timid facandu-ma sa chicotesc.
-Dar nu vreau sa conduc, spun cu o voce de bebe, facand o fata de catelus.
-Iubitule, te roooooog!
-Pff...Cedez, el sarutandu-ma pe obraz. Deschid portiera si ies de sub el asezandu-ma pe locul soferului si pornind masina. Isi aprinde o tigara incepand sa ma ghideze spre apartamentul lui.
-De cand fumezi?
-De cand au murit parintii mei.
-Imi pare rau. Poate nu trebuia sa intreb.
-Cand au murit pur si simplu viata mea nu mai avea nici un sens. Era o mare responsabilitate pe mine, atunci realizasem ca trebuie sa am grija de surorile mele, care ai vazut ca nu sunt putine. Bunici ne-au mai ajutat, dar socul a fost asa puternic si pentru ei incat s-au stins. Cei de pe mama erau morti inainte de accident. Rudele nici macar nu s-au uitat la noi. Eram copii nimanui. Aveam noroc ca aveam 17 ani cand s-a intamplat asta. Mi-am luat doua job-uri part-time. Din salariul primului job, ne intretineam, iar din al doilea imi luam materiale. Fa la stanga cand iesi din giratoriu. Eram asa deprimat Harry, trebuia sa raman tare pentru fete. Ele vedeau speranta in mine intelegi? Daca eu eram trist ele ajungeau dracului sinucigase sau ceva. Nu puteam rezista inca unei pierderi.
-De ce ti-ai luat un apartament daca trebuie sa ai grija de ele?
- Aici faci la dreapta. Pentru ca in apartament voi lucra la picturile mele. Lottie are 22 de ani. Este suficient de matura sa aiba grija de gemene si de Phoebe in timp ce lucrez eu. Dupa ce mi-ai cumaparat tabloul am renuntat la unul dintre job-uri. Acum avem suficienti bani pentru a ne intretine, plus ca mai am un job. Opreste aici. Am ajuns. Opresc motorul si ii fac semn sa astepte. Ocolesc masina, ii deschid portiera si il iau in brate in stil mireasa. Inchid portiera cu piciorul si blochez din cheie masina urcand cu el spre apartament. Il bufneste un ras zgomotos cand se vede la inaltime.
-Etajul trei iubire, apartamentul 34. Imi flutura cheile prin fata. Ma prinde de cap si imi saruta apasat obrazul. Imi inchid un ochi cand observ ca pupicul lui persista. Se opreste cand observa ca nu mai urc scarile, continuand sa-ti fluture picioarele uitandu-se dupa usa aprtamentului. Imi face semn spre una din capatul holului lung.
-Harry...inainte sa intri vreau sa te anunt de ceva...
-Sigur. Ce anume?
-Picturile mele sunt... mai deosebite.
-Asta pentru ca esti un artist deosebit. Lasa-ma sa le vad. Dechid usa, lasand la iveala un hol micut ce ducea spre doua camere. Il las pe Lou jos luandu-l de mana, incolacindu-mi degetele cu ale sale. Intru in camera din stanga holului ramanand cu gura cascata. Mii de picturi cu mine erau imprastiate peste tot pe pereti. Multe dintre ele erau doar cu ochii mei.
Louis imi ia mana si mi-o saruta tandru. Ma uit spre el surprins de ce se afla in camera dar si de gestul lui.
-Iti place? Te rog sa nu ma crezi vreun obsedat sau ceva. Ma trage pana la o canapea ce se afla in mijlocul camerei. Ma aseaza pe ea, el panandu-se peste mine cu picioarele de o parte si de alta a mea.
-Harry...te rog vorbeste cu mine. Imi mangaie obraji. Imi las privirea in jos spre poala mea.
-Simti ceva pentru mine? il intreb cu pe un ton mic.
-Poftim?!
-Simti ceva pentru mine? Repet intrebarea la fel de calm. Imi ridic privirea atintind-o direct spre bilele lui albastre.
-Da...dar nu stiu ce. Imi asez mainile pe fundul lui genial tragandu-l mai aproape si lipindu-mi buzele de ale sale incepand un dans lent ce ma facea si pe mine sa-mi dau seama ce simt, dar si pe el. Se desprinde din sarut. Uitandu-se in jur, determinandu-ma si pe mine sa ma uit.
-Observa-te iubire! Observa-ti frumusetea colosala surprinsa in picturile mele. Observa fiecare detaliu ce m-a fermecat la tine Harry. Observa cata pasiune si cata dragoste am pus in aceste picturi cu tine. Observa dracului cat sunt de indragostit de tine! Observa ca nu imi pot tine sentimentele in frau nici macar o secunda cand sunt langa tine! Observa toate acestea Harry! Observa-le si spune-mi ...De ce merit eu toate astea?