The photographer|l.s|

twenty one

Coboram din masina si il simt pe el incolacindu-si bratul in jurul meu iar eu imi pun o mana peste umerii sai:
-Stii ca ti-am spus ca ti-am pregatit o surpriza cand ajungem acasa?
-Da? Pai si eu am una pentru tine. Ma gandesc de ceva timp sa mergem la Luvru pentru ca acolo este plin de arta. El va analiza toate operele iar eu il voi admira pe el, ca de obicei.
-Daca surpriza ta va fi mai mare ca a mea te bat, spune jucaus.
-Ma indoiesc ca surpriza ta ar putea fi mai surprinzatoare ca supriza mea.
-Jocul asta de cuvinte, mhmh Harold, geme infundat.
-Mai nou gramatica te excita, Lou?
-M-am reprofilat?
-Oh da? Il aud chicotind, fiind cel mai frumos sunet pe care l-am auzit vreodata. Dau aprobator din cap.
    Intram in casa, el luand-o inainte pe scari cu bagajul meu. Intra in dormitorul nostru si aprinde lumina, eu fiind chiar in spatele sau. Intru imediat dupa el. Raman uimit cand ma uit imprejur. Cateva din tablourile sale erau agatate acum pe peretii camerei noastre. Peretii erau acum de un bej sters, iar ramele tablourile erau de un alb imaculat.

Tabloul acesta este facut dupa o alta fotografie de a mea din Elvetia. Stiu ca a muncit cateva luni la el si ca inca nu era multumit de contrast, dar pe mine ma uimea cat talent se poate ascunde intr-un omulet atat de fragil si gingas.
Ma indrept spre un alt tablou care se afla deasupra patului si raman masca. Era un tablou cu mine. Un. Tablou. Cu. Mine. De care nici macat nu stiam ca exista. Stiu ca in ultimele doua sau trei saptamani nu m-a mai lasat sa intru in atelierul lui, fara sa-mi pun nici un semn de intrebare. Dar vazand acest desen in acrilice, cu mine... Dumnezeule.

Fiecare detaliu. A fost atent la fiecare detaliu pentru a-mi face portretul. El chiar mi-a facut portretul. Sirul gandurilor imi este intrerupt de el intrebandu-ma cu o voce mica si emotionata daca imi place. Ma intorc spre el cu gura inca intredeschisa de uimire.
-Dumnezeule! Nu iti place! Probabil ma crezi un ciudat acum pentru ca ti-am facut portretul! Sunt un ciudat pentru ca am facut asta! Doamne ce a fost in capul meu... il aud suspinand repezindu-se spre tablou. L-am prins de talie orpindu-l, tragandu-l in bratele mele. Il mangaim usor pe cap pentru a se linisti, plangea in hohote.
-Iubitule, ador fiecare opera pe care o faci, ador fiecare detaliu pe care l-ai analizat si l-ai transpus pe foaie, ador felul tau de a privi lucrurile.
-Ma crezi un ciudat... spune printre hohote. L-am strans mai tare in brate. Mai aveam putin si incepeam sa plang si eu. Inima artistilor este foarte fragila. Sunt foarte sensibili, uneori chiar nu stiu cum sa ma descurc cu asta.
-Lou, te cred uimitor si fascinant si frumos si delicat si suav si iubitor. Te cred in toate felurile dar numai negativ nu ma pot gandi vreodata cand vine vorba de tine. Te iubesc Louis! Iubesc tabloul ala! Arata atat de real! Louis esti totul pentru mine si habar nu am cum sa-ti arat asta.
-Dar mi-ai aratat deja Haz.
-Am facut-o?
-Da. Prin felul cum ma privesti, cum imi vorbesti, cum ma rasfeti, desi nu ar trebui, cum incerci sa ma faci faricit prin micile tale surprize si vacante, desi, tu esti tot ce am nevoie. Harry, m-ai lasat sa ma mut cu tine si sa imi aduc si surorile sa traiasca in lux. Le-ai oferit toate conditiile si te-ai oferit sa ma ajuti in cresterea lor pentru ca Lottie va pleca la facultate, doar pentru ca ai stiut cat de importante sunt ele pentru mine.
-Nu a fost mare lucru...
-Pentru mine este. Iti fac cate o mica surpriza din cand in cand pentru a-ti arata cat de recunoscator iti sunt ca existi, Harry. Sunt asa norocos sa te am. Te iubesc enorm de mult! Enorm enorm, enorm, enorm, enorm de mult! Un zambet micut mi-a aparut in coltul gurii, marindu-se pe toata fata.
-Nu, Lou. Eu sunt cel norocos aici. Inainte sa mai spuna ceva ma napustesc asupra buzelor sale. Mi-a fost asa dor de el. Nu cred ca putem sta despartiti foarte mult.
-In legatura cu surpriza mea... ii spun cand ne asezam in pat fiind gata de culcare.
-Inca o surpriza?
-Evident. Cum altfel sa-mi cer scuze ca am fost despartiti atata timp.
-Awww, iubire. Se ridica usor penttu a ma saruta.
-Ai mai fost pana acum la Luvru? L-am intrebat stiind ca nu a mai fost. Se ridica si se uita la mine uimit.
-Doar nu... dau aprobator din cap.
-Nu cred asa ceva! Luvru? Harry visez la asta de cand eram mic, Dumnezeule! Ma ia in brate si ma strage asa de strans.
-Nu e mare lucru! Imi place sa te fac fericit, il strang si eu tare in brate.
-Nu e mare lucru? Harry tu te auzi? Chicotesc si il sarut pe toata fata.
-Cu toate astea, nu cred ca pot accepta. Ma opresc brusc din orice miscare. Nu vrea sa imi accepte surpriza? Zambetul imi piere brusc uitandu-ma la el.
-Ce? De ce?
-Ai facut deja mult prea multe pentru mine. Nu vreau sa ai impresia ca eu profit de tine si de bunatatea ta.
-Nu m-as putea gandi vreodata la asa ceva.
-Haide sa stam acasa urmatoarele saptamani acasa. Sa ne relaxam in intimitatea noastra. Dau aprobator din cap desi eram total dezamagit de raspunsul sau. Ma asteptam sa se bucure enorm si sa sara si planga de fericire. Dar se pare ca nu e genul de persoana care sa ii placa sa traiasca in luxul unor calatorii scumpe si dese. Descopar cate ceva nou la el in fiecare zi. Ceva ce il face foarte special. Desi traiesti intr-un Penhouse in New York si ii pot oferi tot ce isi doreste, el nu vrea tratamentul acesta de printesa rasfatata. El nu ma iubeste pentru banii mei, ci pentru ceea ce sunt.
-E okay. Vrei o sesiune de imbratisari pana adormim?
-Mi-ar placea, zambeste si se ghemuieste langa mine. Il sarut pe crestetul capului.
-Vrei sa imi canti ceva? Mormaie, capul sau fiind ingropat in pieptul meu.
-Sunt fotograf nu canteret, Louis, chicotesc tragandu-l si mai aproape de mine, chiar daca noi eram practic lipisti, cu picioarele incolacite.
-Stiu ca poti canta, Haz. Te-am auzit in dus.
-Cant in dus?!
-Tu esti serios acum?
-Um... da?
-Dumnezeule...