The photographer|l.s|

Nine

Totul decurge asa repede. Adica l-am sunat pe Niall, l-am rugat sa-mi dea liber restul lunii, mi-am facut bagajul si am plecat. Sunt in drum spre casa, spre Anglia, spre mormantul Gemmei. Un fior imi traverseaza sira spinarii. Nu am mai fost acasa de 5 ani. Vorbesc cu ai mei aproape zilnic, dar nu e la fel cand ma au aproape. Gemma seamana foarte mult cu mama. Va fi ciudat, va fi ca si cum as avea o bucatica din Gemma cu mine in urmatoarele doua saptamani.
Imediat ce avionul aterizeaza, o sun pe mama. Este in jur de 4:00 a.m. Imi raspunde la al doilea ton.
-Harry, scumpule, ce s-a intamplat? E cam 4 dimineata aici in U.K.
-Stiu, sunt la aeroportul din Homles Chapel...Si nu am masina... Si nu vad nici un taxi.
-Dumnezeule, Harold! Puteai sa ne anunti.
-Surpriza? Spun nesigur, auzind-o razand.
-In cinci minute ajung. Nu te misca!
-Am 24 de ani, mama! Dar nu apuca sa ma auda ca inchisese telefonul. M-am pus pe valiza asteptand-o nu prea mult pentru ca ea a aprut in mai putin de cinci minute cat imi spusese. Era inca imbracata in pijamale, facandu-mi semn ca nu mai coboara. Un zambet mare mi se asterne pe fata cand o vad. Era patru dimineata si ea arata absolut minunat. Imi pun bagajul in portbagaj si intru entuzismat in masina, inca zambind ca un idiot. Ma intorc spre ea departandu-mi mainile.

-Mamiiiii! tip in extaz spre ea. A inceput sa planga.

-Doamne, pufosenia mea mica si frumoasa! Mi-ai lipsit atat de mult! Am luat-o intr-o imbratisare de urs, bratele mele cuprinzand-o toata, incercand sa o linistesc.

-Daca plangi ma faci si pe mine sa plang, si nu vreau sa plang pentru ca am venit aici pentru a ma relaxa si ma bucura de compania voastra. Okay mami?

-Okay. Isi sterge lacrimile cu dosul palmelor ei micute, raspunzandu-mi la imbratisare, ascunzandu-si capul in scobirura gatului meu, oftand.

-Te iubesc, Harry! Promite-mi ca nu vei mai pleca atat de mult timp de langa noi, okay?

-Si eu te iubesc, mama! Promit! Hai acasa acum, zborul a fost destul de obositor si sincer mi-e si foarte foame. Incepe sa rada si porneste masina.

Ajungand acasa ma duc direct spre dormitorul meu vechi si ma arunc pe pat. Totul era la fel: patul meu si al Gemmei era pozitionate paralel, jumatatea mea de camera fiind decorata inca cu postere cu trupe si orarele mele din generala si liceu. Gemma mi le lipea prea sus, iar eu nu mai ajungeam la ele, asa ca acolo au ramas tot timpul chiar si pana acum. Jumatatea ei de camera era decorata cu bun gust. Peretii tin minte ca erau albi inainte sa-i impodobeasca cu mii de desene. Ii placea arta si natura la fel de mult ca si mie. Ea picta, pe cand eu doar observam. Analizez putin desele facute de ea, observandu-ma intr-un colt. M-a desenat probabil dupa ce am plecat. Ma apropii de pictura cu pasii timizi. Sunt placut surprins. Nu am crezut vreodata ca voi merita sa fiu desenat, iar acum aflu ca sunt desenat de propriul meu inger. Ating usor pictura, eram desenat ca in momentele mele rare de fericire. Ea asa isi amintea de mine deci. Am analizat si rest desenelor, gasindu-ma dinnou pe mine intr-un colt mai intunecat al camerei. Plangeam, iar mainile imi erau pline de cicatrici din care izvorau firicele de sange. Tricoul meu alb era patat de sange, chiar si in carliontii mei dezordonati se gasea. Stateam in genunchi. Nu aveam vreo expresie pe fata: eram neutru. Mai multe lame, si ele patate cu sange, erau imprastiate in jurul meu. Deci isi amintea de mine si asa ... Inca sunt la fel de depresiv si anxios, doar ca o arat mai rar, imi controlez emotiile mai mult acum. Imi iau o pereche de pijamale din bagaj si ma bag in patul ei. Parful ei imi invadeaza narile, aproape ca o simt aici cu mine.
Sunt intr-o incapere alba, totul este alb, incluziv imbracamintea mea. Inaintez spre ceva anume inca nedandu-mi seama ce e. Alerg, alerg, alerg in continuare spre un punct fix. Apropindu-ma din ce in ce mai mult, punctul prine o forma dreptunghiulara, dibuind-o ca fiind o banca. Pe banca era cineva. Ma opresc brusc analizand persoana din fata mea.
-Harry, sunt eu... Aproprie-te! Spune bland fata aceea. Ma aproprii timid spre ea.
-Gemma?! Alerg spre ea strangand-o tare la piept un sir de lacrimi navalind din ochii mei. Doamne, Gemma, cat de mult mi-ai lipsit! Continui. Lumea mea nu mai are nici un sens de cand ai plecat. Au trecut mai bine de cinci ani, iar eu continui sa ma mint ca am trecut peste, dar nu am trecut peste! Sunt doar un las Gemm...doar un fraier si un las. Se indeparteaza de mine pentru a ma privi, luandu-mi fata in palmele ei micute, stergandu-mi lacrimile.
-Stii ce mi-ai promis atunci cand te-am sunat ultima data? Imi mangaie usor obraji.
-D-da! Spun printre suspine de la atat plans, simtind un nou val de lacrimi facandu-si prezenta atinci cand imi amintesc. Dar nu pot sa o fac Gemma. Nu exista persoana care poate sa te inlocuiasca, nu exista vreo persoana care sa ma creada special sau care sa tina la mine si sa ma sprijine cum o faceai tu. Viata mea de acum este bazata pe minciuna "sunt bine", Gemm, dar cum spuneam e doar o minciuna.
-Harry, ai gasit deja persoana aceea, trebuie doar sa-ti deschizi ochii si mai tragi o privire in jur. Acea persoana de care iti vorbeam e mai aproape decat crezi, doar ca nu vrei sa accepti asta.
-Te referi la Louis? Gemma da din umeri la intrebarea mea lasandu-ma singur, ea disparand inte-un nor alb catifelat. O strig si continui sa o striga pana ma trezesc. Lacrimi uscate erau pe oraji mei. Am plans in somn.
Cobor in bucatarie, dand de Robin si de mama. Soptesc un "buna dimineata" ragusit dand mana cu Robin si sarutand-o pe mama pe obraz.
-Pot sa-ti imprumut cheile de la masina?
-Sigur, sunt pe etajera de langa cuier. Ai grija! Striga.
-Merci! Strig inpoi iesind pe usa, intrand in masina , gonind spre cimitir. Nu stam prea departe de el asa ca mi-a luat in jur de trei minute sa ajung. Ies din masina si o incui. Aveam aparatul meu vechi in mana stanga, intrepatandu-ma spre mormantul ei. Erau o multitudine de flori ce-i impodobeau mormantul. Era patat cu o multitudine de culori vii. Intr-un loc atat de sumbru era o pata de fericire pe fata mortii. Pana si crucea ii era decorata cu desene. Artistul va muri cu arta langa el. Si Lou este un artist. As putea sa-i cer sa faca reproducerea pe panza a acestui loc. Eu nu pot sa fac altceva decat sa-l observ si sa-l imprim pe o coala patrata de hartie plasticata. Doar imortalizez momentul. M-am asezat pe o piatra de langa mormant.
-Hei, Gemm. Locul acesta este probabil la fel de fericit precun erai si tu. La fel de colorat ca personalitatea ta. Zambesc. Esti o pata de fericire in locul acesta subru ce-mi da fiori. Te-am visat aseara spunandu-mi ceva despre persoana speciala pentru mine. Am crezut ca de referi la Lou. Dar el nu poate fi. Adica nu stiu, nu cred. Il cunosc de cateva saptamani Gem, si simt cum mi-a dat lumea peste cap, la propriu. Tii minte cand iti spuneam ca nimic nu poate fi mai frumos ca natura? Contiunuam sa cred asta pana l-am intalnit. Doamne Gem, e atat de frumos, nu ma mai satur sa ma uit la el. De fiecare daca cand fac asta cad intr-o dransa a ochilor lui albastri. Pare genul tipului rigid, dur si rau, dar de fiecare daca cand il alint inroseste ca o fetita. Inroseste foarte des in preajma mea defapt. Mi-e frica ca incep sa am sentimente pentru el Gem. Mi-e frica ca si el ar putea sa aiba pentru mine, desi nu ar avea de ce. Adica, sunt atat de ursuz si retras, si am incercat sa-i vorbesc porcos pentru a se indeparta de mine, dar pur si simplu mama ne-a educat atat de bine incat nu am putut scoate un astfel de cuvand in fata lui. Este artist la fel ca tine Gem. Am fost la o galerie de arta si m-am vazut desenat. Erau ochii mei intr-un apus din Tuvalu, apus a carui poza i-am dat-o cu cateva saptamani inainte. Cred ca ma place... Adica ma place in sensul ala. Eu nu sunt gay Gemma... Nu? Stiu ca simt ceva pentru el, si nu stiu ce, ceea ce ma face gay. Trebuie sa plec. Mama probabil ma asteapta. Ma intorc spre iesirea din cimitir, cand observ pe cineva dupa un copac spionandu-ma intr-un fel. Ma aproprii cu pasi repezi spre tulpina copacului.
-Louis?!