Vampirium I: Iubește-mă așa cum sunt

Capitolul 2

C A P I T O L U L 2

"Începutul sfârșitului"

M-am trezit destul de devreme în comparație cu ora la care adormisem. Îmi simteam corpul amortit în totalitate și simțeam nevoia acuta de o cafea fierbinte. Cu multa greutate, după momente în care m-am încurajat singura sa ma ridic, mi-am forțat trupul sa părăsească așternuturile moi și confortabile și m-am îndreptat către baie. După ce mi-am făcut rutina de dimineață puteam sa spun ca ma simt parțial mai bine. Începusem și eu sa vad mai clar și am constatat cu stupoare ca este ora șapte.

Mai mult ca sigur restul dorm, asa ca am coborât în liniște la parter, încercând să opresc cumva parchetul din a mai scârțâi. Parchetul din cauza căruia aseară tata m-a prins. Din cauza căreia urmează sa fiu și certata pe măsură. Și ca veni vorba de tata, se afla în bucătărie pe un scaun în capătul mesei. În partea stânga avea o cana mare de cafea, iar cu dreapta isi ținea ziarul care ii este nelipsit în fiecare dimineață.

M-a observat, insa nu a zis nimic. La fel ca în orice alta dimineața, am luat laptele din frigider și cerealele din dulap și m-am așezat în partea cealaltă a mesei. Am mâncat, simțind cum fiecare înghițitura îmi rămâne în gât, cât el nu a scos un cuvânt, apoi am spălat și castronul tot într-o liniște deplină. Exact în momentul în care am vrut sa părăsesc bucătăria, vocea sa impunătoare s-a făcut auzita, răsunand parca dincolo de pereții camerei.

- Nu ai nimic sa îmi spui? ma privește pe sub gene și m-am întors cu fața spre el, înghițind in sec vinovata.

- Bună dimineața? i-am zâmbit strâmb și incruntatura de pe fata lui s-a adâncit considerabil.

- Nu te juca cu mine, Emy, știi ce ai făcut. mijeste ochii și am oftat.

- Știu și îmi pare rău.

- Ce a fost în capul tău, ieșind in plina noapte afară? Nici măcar nu vreau sa ma gandesc cât de mult te-ai și depărtat de aici. lasă ziarul pe masa și ma privește fix.

'Vreo șapte străzi' mi-am răspuns în minte, realizând abia acum cât de prostesc a fost ceea ce am făcut. As fi putut ajunge ca persoana care fusese omorâtă la coltul blocului.

- Voiam sa dovedesc ca nu sunt slaba, asa cum ma credeți toți. într-un final am mărturisit, privind podeaua.

- Fiind ucisă de un monstru? Sau mai rău, transformată în una din acele ființe odioase? Nu cred ca realizez pericolele la care te-ai expus voit aseară. se ridica, apropiindu-se serios și am rămas micuța la locul meu.

- Ba da, realizez și chiar îmi pare rău.

- Asa și trebuie. Aveam încredere în tine, Emy și nu ma așteptam să mă dezamăgești astfel. Mama ta nu o sa afle de acest incident, dar tu nu vei mai avea voie sa părăsești casa sub nicio circumstanță. Degeaba încerc sa va țin protejate, dacă tu încerci sa te sinucizi pe la spatele meu.

Duritate. Asta este singurul lucru pe care îl distingeam din tonul sau. Știam sa devine extrem de serios și de sever atunci când exagerez, dar nu ma așteptam ca el sa reacționeze asa. Vad ca se teme pentru mine, dar și că este ușurat de faptul ca nu mi s-a întâmplat nimic rău. Și nu glumisem atunci când am spus ca regret ca l-am dezamăgit, dar și că o să încerc din răsputeri sa îl fac sa ma ierte.

A părăsit primul bucătăria, cu spatele drept și expresia încordată, iar eu nu am mai îndrăznit sa ii mai spun ceva. Când m-am asigurat ca a urcat scările, am pornit în aceeași direcție, urcând scările cu grijă pana în camera mea, unde am început sa fac curățenie. Ma ajuta sa ma calmez și sa îmi pun gândurile în ordine.