Vampirium I: Iubește-mă așa cum sunt

Capitolul 20

C A P I T O L U L 20

"Fata vine cu probleme"

O jumătate de ora mai târziu, ne contrazicem reciproc în vederea unei mașini care a reușit sa ne impresioneze pe amândoi. Cu o asemenea frumusețe, nu cred ca mi-ar mai fi trebuit casa, sau mâncare, sau orice altceva. Și cu toate ca am încercat sa ii explic de șapte ori marca acesteia, refuza cu vehemență să mă asculte.

  — Esti emoționat?

Rămân surprins în urma întrebării sale. Nu am mai avut emoții de când am avut primul sărut cu o fata mai mare decât mine cu trei ani. Iar simplul motiv ca urmează sa vad o fată cu care sunt obligat sa ma căsătoresc nu îmi provoacă nimic in afară de dezinteres. Din partea mea poate sa facă fix ce vrea cu cine vrea, eu o sa caut sa scap de ea cât mai repede posibil și o sa încerc sa îmi continui viata. Sau, și mai bine, o sa merg la Diana și la copilul meu și totul o sa fie exact asa cum ne imaginam noi în trecut: perfect.

  — De ce aș fi?

  — Nu știu, ma gândeam că te macină și pe tine gândul ca nu știi nici măcar cum arată. Ai refuzat sa vezi orice poză.

Pentru ca știu deja ca nu o sa fie nici pe departe pe gustul meu și ca o sa reușească sigur sa ma calce pe bătături prin simpla ei prezenta, asa cum o fac toate. O sa se plângă ca nu ii ofer atenție și după o sa plece inapoi de unde a venit. Problema rezolvată.

  — Și îmi respect deciziile. Nu îmi pasă de nimic din ceea ce o privește.

  — Shawn! Nu fi nesimțit! Urmează sa va căsătoriți pana la urma, trebuie sa încerci sa o cunoști.

  — Dar o cunosc deja. Mai mult ca sigur este ca restul, nu am nevoie de alte detalii.

  — Este o fata bună, sper sa te convingi și tu de asta.

Oftează în final și își focalizează din nou atenția asupra drumului pustiu. Eu rămân tăcut, neștiind ce as putea adăuga într-o astfel de situație. Nu știu cum sa exprim ceea ce cred într-un mod frumos, iar oamenilor nu le place sa audă adevărul pe față. Mereu voi fi judecat pentru faptul ca nu știu sa îmi ascund părerile, dar încă de la o vârstă frageda mi s-a spus ca dacă oamenii nu te apreciază pentru cine ești, sunt proști. Sau ceva asemănător.

Ideea este ca nu am în plan și nici nu o sa vreau vreodată sa ma schimb pentru nimeni. Mie îmi place cum sunt, mai ales când primesc priviri pline de dispreț sau dezaprobare. Numai ele îmi înseninează diminețile și îmi fac inima sa tresalte de bucurie.

  — I-ați spus? întreb din senin, iar tata ma privește curios. I-ați spus despre căsătorie?

  — Pai, speram ca ai sa faci tu asta.

Nu ezita, nu pare sa fi inventat asta pe parcurs și nici nu pare sa glumească.

Gura îmi atinge podeaua instant și îmi strâng degetele în pumni ca să nu mă dezlănțui tocmai acum, tocmai aici. Ii arunc cea mai urata privire pe care o dețin, iar el oftează, asa cum face de fiecare data când este în preajma mea. Bineînțeles că îi aduc mai multa dezamăgire decât bucurie în viață, pentru asta trăiesc, sa fiu singura și unica oaie neagra a familiei, care mai nou trebuie sa suporte toate greșelile părinților.

  — După ce că mă căsătoresc forțat cu ea, trebuie sa ii mai suport si crizele de dinainte?

  — Emma nu e așa.

  — E fată, normal ca este.

  — Shawn...

Mârâie pe un ton dezaprobator, iar eu ii răspund in aceeași manieră. Caut o cearta încă de când m-am trezit, iar acum am de gând sa o primesc bucuros. Sunt multe lucruri pe care m-am abținut sa i le spun despre tot ce îmi cere, iar acum am găsit ocazia perfectă.