Vampirium I: Iubește-mă așa cum sunt

Capitolul 8

C A P I T O L U L 8

"Moartea nu e o soluție bună"

Cred ca este încă o minune faptul ca am reușit sa deschid într-un final ochii. Pe moment, nu am reușit sa disting nimic în jurul meu și am avut nevoie de mai multe secunde pentru a îmi recăpăta pe deplin vederea. Mi-am mișcat mana dreapta, încercând sa ma ajut cumva de ea ca să ma ridic de pe jos, dar în ceea ce o privește pe cealaltă, în secunda în care am rezemat-o de pământ, am simțit la propriu cum carnea mi se rupe de pe os.

Sângele curgea asemeni apei de izvor, făcând mirosul insuportabil și durerea de nedescris. Era un ciob înfipt în antebrațul meu, unul uriaș, cu care nu știam cum puteam sa ma descurc. Dacă îl scoteam riscam sa mor mai repede, asa ca am ales sa suport durerea. Lacrimile îmi curgeau neîncetate pe obraz și mi-am lăsat capul înapoi pe suprafața moale a pământului, încercând din răsputeri sa nu fac un atac de panica. Nu vedeam nici mașina, nici pe cineva cunoscut și nici șoseaua.

  — Alo! E cineva? am strigat cu o voce sugrumată, care îmi părea necunoscută.

Parca și vântul se oprise din bătut. Voiam sa o găsesc pe Charlie, sa ma asigur ca este bine, dar și pe Xander și Shawn. Știam ca sunt pe undeva pe aici, trebuiau sa fie aici. Mi-am mișcat picioarele, asupra cărora simțeam mici înțepături și m-am ridicat după multe minute de agonie. Eram undeva în câmp, șoseaua era relativ aproape, dar mașina era de negăsit. Îmi era greu și sa stau în picioare, simțeam ca vântul o sa ma dărâme în orice secunda, dar simțeam și o nevoie acuta de a rămâne întinsă și a dormi. Corpul îmi era extenuat și la fel și mintea, dar aveam lucruri mai importante acum decât sa îmi plâng de milă.

Am șchiopătat mai mult spre locul în care a avut loc accidentul și am găsit mașina întoarsă exact în șanț. Pe toate părțile am analizat-o, în încercarea de a găsi cel mai mic indiciu despre locația celor trei, care parca intraseră în pamant. Aveam atât de multe teorii în legătură cu persoanele care ne-au atacat, puteau sa fie vampiri, dușmani de-ai lui Xander, vânători, psihopați. Cumva știam ca o sa se întâmple ceva rau și e numai vina mea ca nu am încercat sa împiedic asta. Și poate ca dacă nu am fi oprit sa mancam, ajungeam mai repede și nu mai eram atacati.

O mana mare mi-a astupat jumătate de față și am început sa ma agit speriata și sa încerc sa tip, în încercarea de a scăpa. Ma întoarce cu fața spre el și îmi face semn sa fac liniște, iar de îndată ce disting fata rănită a lui Shawn ma calmez. Parțial.

  — Unde sunt?! disperarea a pus stăpânire spre mine si îmi face iarăși semn să tac.

  — Vino cu mine. este singurul lucru pe care mi-l spune înainte sa ma tragă forțat după el.

Ne-am depărtat de mașină și ne-am oprit pe iarba, în spatele unui munte de nisip, care ne conferea totuși posibilitatea de a vedea drumul principal. Dacă ma chinuiam puțin mai tare, reușeam să disting câteva case în depărtare, ceea ce înseamnă că acolo este un oraș.

  — Ce s-a întâmplat? întreb mai mult iritata de faptul ca el continua sa păstreze tăcerea, deși acum suntem ascunși.

O mașină trece în viteza pe strada, fără ca măcar sa para ca vrea sa oprească și sa vadă ce s-a intamplat la mașina răsturnată. Mi-am cautat telefonul prin buzunare disperata și am mârâit enervata când nu l-am găsit. Shawn baga mana în al lui și îmi înmânează telefonul fără sa ma privească. I-l iau ușor sceptica din mana, cu un strop de speranța în suflet ca îl putem suna pe tata sa ii spunem ce s-a întâmplat, dar de îndată ce observ ecranul mult prea spart și faptul ca nu se deschide, oftez.