Vampirium I: Iubește-mă așa cum sunt

Capitolul 41

C A P I T O L U L 41

"Ziua în care ai plecat
de lângă mine"

S H A W N

- N-aș fi crezut ca o sa te mai revăd prea curând. Chiar ma temeam ca cine știe ce vampir a reușit sa îl răpună pe faimosul și inegalabilul Shawn Dawson, frângătorul de inimi și ucigătorul de monstrii.

Imi dau ochii peste cap amuzat și mai mușc odată din sandvișul cu pui pe care îl privesc de minute bune. Nu are nici pe departe gustul la care ma așteptam și ma chinui să înghit, pentru ca este singurul lucru care poate fi consumat de aici. Rosie avea dreptate când s-a oferit sa îmi cumpere cate ceva de la un magazin alimentar, știind cum este mâncarea de aici, dar am refuzat, crezând ca este prea mare deranjul. Acum as manca cu bucurie niște aripioare picante de pui care nu sunt gătite de trei luni și ambalate după.

- Uitasem cât de lingusitoare poți fi.

Rânjesc amuzat când își mijește ochii nemulțumită spre mine, apoi las mâncarea inapoi pe tavă și oftez.

Doar ce am scăpat de îngrijirile pentru braț și deși sunt legat cu kilometrii de bandaj, tot continui sa ma misc în toate părțile. Parca injecțiile și perfuziile care mi-au fost administrate m-au umplut de energie, în loc să mă extenueze, cum se întâmpla de obicei. Urăsc mirosul de spital și în data ce tata se pune pe picioare complet, plecam acasă.

- Trebuie sa îți hrănească și ție cineva ego-ul ăla ce depășește China. Ai promis ca ma vizitezi, derbedeule, pe unde ți-a stat capul?

- În niciun caz în vacanță.

Mormăi când amintirile din ultimele luni mi se rotesc prin fața ochilor ca într-un flashback. As da orice să pot sa schimb trecutul și să rămân lângă Diana. Astfel, acum puteam sa fiu lângă ea și lângă copilul nostru, lipsit de griji.

- Salonul asta e plictisitor.

Mă aud vorbind după minute bune de liniște.

- Mda, eu am propus sa adăugăm și niște capete de morți, dar nu se potriveau cu pereții.

Zâmbetul care ii înflorește pe față este atât de copilăros și de molipsitor, încât realizez ca am început sa ma holbez la ea. Parul i s-a mai închis la culoare cu o nuanță, nu mai este veșnicul blond pe care îl avea atunci când am întâlnit-o. Are aceiași ochi mari, albaștri și plini de viață și același chip senin. Nici nu pare ca a trecut un an de ultima oara când ne-am văzut, ci mai degrabă câteva zile.

- Cum se face că ai rămas în spital? Nu spuneai ca vrei sa pleci în străinătate?

Vorbise despre plecarea ei non-stop și aproape ca ma făcu sa îmi doresc sa evadez măcar pentru o zi de la rutina de acasă. Mereu mi-am dorit sa explorez locuri necunoscute, păduri, peșteri, dar se pare ca în viata nu mai contează ce ne dorim noi, ci ce ii ajuta pe ceilalți.

- Oamenii au mai multa nevoie de mine aici. Nici nu am putut sa o părăsesc pe Glenda, mai ales după criza de atunci.

Dacă îmi amintesc bine, Glenda este bătrâna cu care locuiește, destul de bolnava și părăsită de copii. Din moment ce părinții Rosalindei au murit, aceasta a rămas sa stea cu ea și sa se îngrijească reciproc. I-am propus de multe ori sa vina și sa locuiască la noi, ținând cont și de invazie, dar a preferat sa ma refuze.

- Mi-a fost frică, știi? M-am temut atât de tare ca o sa i se întâmple ceva rău în lipsa mea, încât am sacrificat totul ca să ii fiu alături. Și nu regret deloc, o iubesc acum mai mult ca niciodată și o sa o ajut sa se însănătoșească, indiferent de ce necesita acest lucru.