Vampirium I: Iubește-mă așa cum sunt

Capitolul 23

C A P I T O L U L 23

"Nu asa cum îmi doream."

~capitol needitat

  — Ce naiba a fost în capul vostru?

Vocea lui Shawn se face auzita pana în camera mea, de parca ar tipa fix din fata ușii. Ma grăbesc și ii închid ușa lui Charlie, lăsând-o sa se uite la desene și sperând ca nu o sa mai înceapă din nou sa plângă. S-a speriat foarte tare când mașina ne-a tăiat calea, crezând ca iarăși ne ataca vampirii probabil.

  — Stai puțin, nu e vina noastră aici!

Bineînțeles ca Maia nu încearcă sa rezolve situația ca un adult și alege cealaltă varianta. Sa îl facă sa recunoască ca el a greșit. În concluzie, o sa fie ca și cum se contrazice cu un perete, pentru ca Shawn are părerea lui și atât.

  — Doamne, Maia. Cum sa nu fie? Cine ți-a dat ție permisul?

  — Sigur o persoana mult mai inteligenta decât cea care i l-a dat lui. Era sa ne omoare, ce naiba?!

  — Voia doar sa va oprească mașina.

  — Într-un pom?! Tu te auzi măcar?!

Oftez și cobor scările cu pași cât mai lenți, în speranța că toată cearta sa o sa se risipească pana ajung eu în living și nu o sa mai fiu nevoita sa iau apărarea cuiva. Exact cum ma așteptam, când pun piciorul în pragul ușii, cei doi mai au câteva secunde și sar la gatul celuilalt, aruncându-si săgeți veninoase prin priviri. Maia se poate comporta ca o mica războinica uneori, din cate am observat. Merg între ei imediat, aruncându-i o privire dezaprobatoare lui Shawn, ignorând faptul ca as putea sa fiu cel mai probabil lovita de mica Xena.

  —  Ma exasperați.

Shawn îmi întoarce spatele exact asa cum ma așteptam, lăsându-ne singure în camera goala. Ma bucur ca mătușa sau Xander nu sunt acasă, pentru ca prezenta lor ar fi complicat mai mult situația, care oricum a reușit sa îmi strice toată ziua.

  — Idiotul!

Maia se trântește la propriu pe canapea și își împreunează brațele la piept nemulțumită. Eu rămân în mijlocul camerei și clipesc des, în încercarea de a realiza ceea ce tocmai s-a întâmplat. Faptul ca Shawn și-a trimis unul dintre prieteni sa ne urmărească, dar mai ales ca acesta era sa ne izbească în plin pe strada este scandalos. Iar acum, când vine vorba de explicații, tot el este cel care se comporta ca o victimă.

  — Pana la urma, pentru ce a fost tot spectacolul ăsta? De ce ar pune pe cineva sa ne urmărească?

  — Din cauza prostiei lui. Nu știu, nu intenționează să-mi spună. Se pare că o să pot muri liniștită în strada, fără ca măcar sa știu motivul.

Se ridica brusc de pe canapea și aleargă mai mult spre etaj. Bineînțeles că realizez acum cum se simte, nici pentru mine nu ar fi fost plăcut sa se întâmple atât de multe în jurul meu, iar eu sa nu pot înțelege nimic. Dar din moment ce unchiul Xander are alte planuri, bănuiesc ca nici eu nu o pot ajuta.

Merg în bucătărie și ma opresc în fata frigiderului, realizând ca lui Charlie ii este mai mult ca sigur foame. Cum nimic nu îmi face cu ochiul, scot ingredientele necesare și încep sa gătesc niște paste. Nu sunt în apele mele în acest moment, pot sa realizez cu ușurință acest lucru. În plus, as face orice doar ca să mai amân momentul în care trebuie sa ii sun. Nu sunt pregătită sa le vorbesc. Nu sunt pregătită sa aflu ceea ce trebuie sa îmi spună. Încep sa tai roșiile poate mult prea mărunt decât ar trebui. Ma învârt fără motiv în căutarea cutiei de paste, pe care am lăsat-o fără motiv în frigider.