Queen

Capitolul 7

Am fost tarata de gardieni in subsolul castelului. Acolo se afla 13 temnite si desigur a 13-a era cea mai oribila. Temnitele nu au mai fost folosite de mult timp dar tot erau oribile. Gratiile erau ruginite dar inca rezistente, nu existau paturi ci doar o gramada mica de paie, mai era un castron in care primeai mancarea dar aproape toate castroanele din celule ba aveau gandaci si viermi ba sobolani in putrefactie. Cand am ajuns in fata celulei 13 am incremenit, era plina de scheleti, din cate am inteles aici erau lasati sa moara condamnatii batrani. Dar eu nu eram ingrozita de scheleti ci de gramada imensa de rahat din colt. Serios macar putea sa curete putin.
Unul dintre gardieni le-a spus celorlanti sa plece si sa-l astepte la intrare. Cei doi mi-au dat drumul si au plecat. Stateam cu spatele la celula si ma uitam nedumerita la persoana din fata mea. Am vrut sa-l intreb ceva dar nu puteam spune nimic. Gardianul din fata mea avea armura de senior si era chiar Peers. Peers este unul dinte cei mai buni prieteni ai mei, il cunosc de 9 ani si mereu am fost apropiat, ba chiar ma ajuta se evadez noaptea din castel ca sa pot pleca cu prietenii. Peers este un tip foarte inalt, are parul roscat si ochii caprui ba chiar are si cativa pistrui, este manierat si foarte amuzant.
- Ma bucur sa vad ca esti bine! a spus Peers in timp ce-mi dadea tipica sa imbratisare de urs. Cand mi-a dat drumul m-a prins de umeri si mi-a spus: Tu chiar esti nebuna! Trebuia sa-ti ti gura, puteai sa scapi foarte usor daca nu te incapatanai si...

-Inceteaza! l-am intrerupt eu. Mai bine ma lupt sa supravietuiesc un an, decat sa fiu sluga si subiectul de batjocora al tatalui meu timp de 2 ani. Care sigur m-ar fi silit sa ma marit cu jigodia aia de Luck . Stai calm! Am sa supravietuiesc.
Peers si-a luat mainile de pe umerii mei si m-a fixat cu ochii lui de catelus.
-Stii ca imi este greu. Mereu te-am ajutat si acum nu pot, am mainile legate si simt ca ma sufoc. Queen spune-mi cu ce pot sa te ajut, te rog zii ca pot sa te ajut cu ceva. Tu esti ca o surioara si nu doar pentru mine, pentru toti prietenii nostri, nu pot sa stau si sa vad cum esti trimisa la moarte, nu pot fii un spectator.
-Poti face ceva! am spus in timp ce ma indreptam spre temnita 13. M-am oprit fix in fata acesteia, stateam cu spatele la Peers si priveam in jos. Chiar poti face ceva. Tu si restul de prieteni va puteti antrena si puteti incerca sa supravietuiti pana ma intorc. Cand voi reveni vreau sa fiti pregatiti sa fiti mai curajosi, mai rapizi, mai puternici, mai cruzi. Am sa ma tin de promisiunea facuta tatalui meu si toti care-mi vor sta in cale vor avea de suferit. Crezi ca sunteti in stare?

-Cu siguranta! Cand te vei intoarce vei avea o armata care sa te astepte. O armata de neinvins.

Am ramas in tacere putin timp, amandoi eram ingandurati fiecare se gandea la ce avea de facut in acea zi ,in ziua in care ma voi intoarce. Deodata s-a auzit un glas extrem de cunoscut acompaniat de cateva strigate si gafaituri. Tembelul de Damien alerga ca un nebun spre noi gata sa-si infiga pumnul in stomacul lui Peers. Noroc ca roscatul s-a intors la timp si a putut sa-l evite. Astfel Damien s-a oprit fix in bratele mele aproape sa ma darame.

-Frate, calmeaza-te, sunt eu! a spus Peers.
-In locul tau m-as intoarce la post, a si la juniorii aia batuti. Peers nu a mai spus nimic, mi-a aruncat o privire e genul " Sa ai grija de tine." si a plecat. Tu ai dat de bucluc. Trebuie sa fugim acum! Damien m-a prins de incheietura si a incercat sa ma traga dupa el, dar eu nu ma miscam. Esti nebuna? Misca-te ! Crezi ca o fac pentru mine, stiu ca esti slaba si tu stii, nu vei rezista acolo mai mult de 3 zile. Asculta-ma trebuie sa plecam imediat.
-Nu.

-Poftim!? Ai inebunit, chiar ai inebunit. Realizezi ca vei murii?
Mi-am smuls mana din stransoarea lui Damien, mi-am inclestat pumnii si mi-am impleticit privire cu a lui. L-am prins de umar si i-am spus:
- Am sa rezist. Am sa rezist mai mult decat crezi. In plus daca fugim, ce vom face? Fugim, ne gasim un adapost, pentru cat timp? Ce vor face paintii tai? Nu! Nu sunt lasa! Nu voi fugii! L-am tras pe Damien mai aproape de mine si l-am imbratisat. Il tineam langa mine,si-a ridicat bratele si mi-a raspuns la imbratisare. Ma strangea de parca nu voia sa-mi mai dea drumul. M-am ridicat putin pe varfuri ca sa ajung la urechea lui si i-am soptit:
-Daca vrei poti sta langa zid, pe cealalta parte, ca sa te convingi ca traiesc si daca supravietuiesc mai mult de 3 zile, nu ma mai contazici si ma vei sustine in absolu orice prostie. De acord?
M-a strans mai tare in brate si ma tinea foarte aproape de el. Ii simteam inima cum bate si respiratia greoaie. M-a tinut mult timp asa, a fost un moment placut si linistit, un moment care a fost intrerupt de el.
-Nu vreau sa pleci! Cine imi va fii aproape si cine ma va sacai? Nu vreau sa pleci. Daca vei patii ceva va fi vina mea. Te rog nu pleca, nu ma parasi!
Eram uimita, Damien chiar tinea la mine. Nici eu nu voiam sa plec. Nu-mi puteam imagina cum va fi un an fara prieteni, fara a doua familie si fara el. Am fost impreuna mereu. Absolut orice prostie pe care o faceam, orice fapta buna ,o faceam impreuna.
-Nici eu nu vreu sa plec! Dar tebuie. Vin-o! am spus in timp ce ma desprindeam din bratele sale si m-am asezat in fata celulei cu spatele lipit de gratii. Damien s-a asezat langa mine si si-a sprijinit capul pe umarul meu. Hei! Hai sa nu ne mai gandim la asta.
-Si la ce ai vrea sa ne gandim?
-La ce idioti eram cand eram mici? am spus chicotind.
-Ok! mai ti minte cand aveam 5 ani?
-Cum pot sa uit! Atunci am fost "insemnati"!
-Mda... tin minte ca-i furasem tatalui tau coroana si am incercat sa i-o legam unui porc de cap si sa-l strigam Regele Guit, rege peste purcelusii intunecati.
-O da... am spus razand, stiu ca ne vazuse unul dinte grajdari si ne-a parat tatei. Atunci maretul rege ca sa ne pedepsesca, mmmm.... cum spusese? A da.. "ne-a facut un exemplu de frica pentru cei ce indraznesc sa fure de la conducator" . Il pusese pe Kazimir sa faca un fier in forma de semiluna si sal incinga si sa ne "isemneze".
-Tin minte ca ai plans in ziua aia! A ras Damien ridicanduse de pe umarul meu
-Si tu ai plans, ba chiar mai rau decat mine.
-Ba nu!
-Ba da, bebelusule.
- Ba nu! a spus putin cam iritat.

-Bine cum spui tu!
-Tu stii de ce insemnele noastre sunt liliacul si luna? a intebat Damien.
-Da. Cand eram mai mica mi-a povestit inteleptul Nestor. Inainte de domnia tatei, intunecatii aveau steagul negru, niciun simbol. Dar cand tata a veit la conducere s-a schimbat. Acestia au ales un liliac, pentru ca asta era porecla sa cand a fost comandant, cica vana noaptea si avea cel mai bun auz. Iar luna provine de la mama mea,Nestor mi-a povestit ca avea ochii atat de gri si stralucitori precum o luna, mai gri decat ai atalui tau.Nu a vrut sa-mi spuna mai multe.
-Stii de ce a renuntat la ea? a intrebat Damien cu putina mila-n glas.

-Sunt multe povesti tampite, exilul in padurea labirint, crima facuta de tatal meu fix dupa ce a aflat ca sunt fata, nimic nu este adevarat.Toti mint, nu poti sa ai incredere in ei.

-De unde stii ca mint?
-Inainte sa ma trezesc din acel somn penibil parca am visat-o. Problema e ca nu mi s-a parut un vis, cred ca au fost o amintire pierduta, un gand ratacit ce s-au intors acum. In vis am vorbit cu ea, mi-a spus ca vegheaza asupra mea si ca trebuie sa am grija de mine, parca a presimtit ca se va intampla ceva, parca... In momentul acela mi-am apropiat genunchii de piept inghemuindu-ma. Imi venea sa plang, pentru ca deabea acum realizam cine sunt, o fata care nu-si cunoaste mama, isi uraste tata-l si maine isi va intalni moarte. Imi strangeam gambele atat de tare incat imi amortisera. Stateam ghemuita si cu capul in jos, eram incordata si nu stiam ce trebuia sa fac , aveam momente in care parea ca uit sa respir. Am simtit cum o mana imi atinge spatele, tembelul ma mangaia incercand sa ma faca sa scap de stres. Nu functiona. Abea acum realizasem ca nu puteam sa traiesc fara el, sunt obisnuita sa-l vad zi de zi, seara de seara. Sa mananc impreuna cu el, sa ma plimb , sa vorbesc, sa ma prostesc. Dar acum din cauza gurii mele mari n-o sa-l mai vad. Simteam cum o lacrima reusise sa-mi scape, ii simteam mica caldura pe care mi-o facea in timp ce cadea lasand in urma o mica dunga rece.
-Imi va fi dor de tine! am spus in timp ce-mi ridicam capul incercand sa ma uit la Damien. statea extrem de aproape de mine si ma privea fix, inca avea mana pe spatele meu. Avea ochii rosii, putin umflati si din ochii lui caprui curgeau lacrimi.
-Si mie imi va fi dor de tine, Luna! Promite-mi ca te vei intoarce, promite-mi ca ve fi bine.
-Iti promit!
-Tine! a spus in timp ce-mi intindea un cutias foarte ascutit. Nu ai voie sa pleci cu arme din regat, dar am vorbit cu cei ce te vor perchezitiona sa te lase sa treci cu asta, sa-l ti in bocanc.
Am luat cutitasul si-l examinam, manerul era facut din argint si avea initiala D gravat, lama era din otel amestecat cu diamant si era extrem de ascutita. M-am mai uitat o data la el si realizasem ca era cutitul pe care il primise Damien de la Kzmir cand a fost numit Cel mai bun Gardian, acum un an. -Ai grija de el.

Am dat din cap in semn ca da si l-am ascuns in bocanc. M-am lasat usor intr-o parte strivindu-mi obrazul de umarul lui Damien. Acesta si-a pus bratul in jurul meu si m-a sarutat pe frunte.
-Dormi micuto! Trebuie sa te odihnesti si te rog sa nu ma uiti. Tin foarte mult la tine si daca ai patii ceva as fii in stare sa-l omor chiar pe rege. Spune-mi si am sa o fac, daca vrei ma duc chiar acum si-l sufoc.
-Nu. Eu voi avea placerea de-ai lua viata. Dar iti multumesc.

Am lasat linistea si noaptea sa-si faca treaba si am adormit asteptand ziua ce-mi va consacra viitorul.