Rainbow in black and white

Capitolul 4

26 noiembrie 2011
     Acea seară de toamnă târzie o găsi pe Katherine pe vechiul fotoliu de pe veranda casei, cuibărită într-o pătură pufoasă, privind stelele ce licăreau în întunericul nopții. Şi-a rezemat caietul legat în pânză roşie de genunchi, meditând la cum ar trebui să sune următoarea frază din fragmentul notat cu data de 26 noiembrie 2011. Şi-a fixat capătul creionului între dinți şi şi-a mutat atenția la ceaşca de ciocolată caldă a cărei aburi argintii pluteau prin bezna serii de noiembrie.

    Astăzi a fost cea mai frumoasă zi din viața mea.

    Prinse din nou capătul creionului între dinți, gânditoare. Reciti propoziția şi scutură dezaprobator din cap.

   "Prea optimist.", îşi spuse şi tăie energic toată propoziția. Îşi aruncă privirea deasupra uşii din lemn vechi, la ceasul a cărui ace aurii indicau ora 1:15.

   "Un scriitor este un păpuşar care se joacă cu propriile-i personaje asemenea unor marionete. Fără el, universul păpuşilor s-ar prăbuşi.", gândi, apoi notă rapid.

    Nu ştia de ce îşi însemna gândurile printre rândurile romanului său. Categoric nu aveau legătură cu acțiunea cărții. Sau poate că aveau?

   Oftă şi aşeză jurnalul pe măsuța de cafea, resemnată. În seara aceea nu avea niciun gram de inspirație.

*

    Theodore apăru la ora 12:30  în fața casei familiei Evens, după cum stabili împreună cu Katherine, dar ea nu îşi făcea apariția. Se hotărî să intre şi să sune la uşă, nu îi stătea în fire să întârzie. Pătrunse în curte şi urmă aleea împrejmuită de trandafiri, îngrijiți atent de către bunica lui Kath. Chiar de la jumătatea drumului o putea zări pe fată, ghemuită în fotoliul de pe veranda casei, cu mâna atârnând aproape de podea. Russel încerca să o trezească atingând-o cu nasul lui umed, dar Theodore îi făcu semn să nu îi tulbure somnul pentru el. O privi preț de câteva clipe, părul cafeniu îi era prins într-un coc ciufulit, iar genele lungi şi negre îi ofereau un aer misterios chiar şi în timpul somnului. Observă cum pătura îi acoperea doar picioarele, iar ea era doar într-un tricou gri, subțire, şi se apropie să o învelească pentru a nu răci. Katherine tresări, îşi deschise ochii mari şi căprui, apoi privi în jur.

    ― Oh, Doamne, am adormit aici. Cât e ceasul?

    ― 12:40, ai întârziat, spuse Theodore, scuturându-şi capul dezaprobator, dar nu îşi putu stăpâni zâmbetul.

    Ea se ridică, îi făcu semn să o aştepte şi intră rapid în casă să se pregătească. În scurt timp se întoase, gata de plecare.

    ― Unde spuneai că mergem? întrebă el, mărind viteza pentru a ține pasul cu Katherine.

    ― La teatru.

     Şi nu mințise, doar că nu era ceea ce credea el. Priviră amândoi clădirea impresionantă ce trona la doar doi paşi în fața lor, apoi au pătruns pe uşa impunătoare dintr-un lemn ce se pare că rezistase un timp îndelungat. Podeaua scârțâia sub presiunea pantofilor celor doi, priveau uşile vechi ce prestau pe holul lung până când ea se opri brusc. Au intrat într-o încăpere grandioasă, scena veche parcă implora încă un spectacol, iar sutele de scaune aşezate în zeci de rânduri aşteptau alți spectatori de ani buni, dar în zadar.

    ― De ce am venit aici? întrebă Theodore confuz.

    Ca răspuns Katherine scoase un caiet învelit în pânză albastră, iar el îl luă şi îl răsfoi în treacăt. Era scris de mână de la prima până la ultima pagină, iar el îşi dădu seama că era una dintre operele ei.

    ― Ce vrei să faci cu el aici?

    ― Îl voi păstra într-un loc plin de istorie, răspunse ea şi îl vârî sub duşumeaua de lângă scenă.

26 noiembrie 2016

      Katherine iese din curtea universității şi se îndreaptă grăbită spre cafeneaua preferată a prietenilor ei, unde au stabilit să se întâlnească. Deschide uşa, urmată de sunetul clopoțeilor ce încep să răsune în întreagul local, şi îi zăreşte pe Eleanor şi pe Alexander care îi fac semn de la o masă.

    ― Katherine, Katherine... Ai întârziat, spune Alex, scuturând dezaprobator din cap.

    ― Un minut academic chiar, îl completează Eleanor, imitând gestul şi arată sugestiv spre un ceas imaginar.

    Momentul de falsă tensiune îi face pe cei trei să izbucnească în râs, iar Katherine îşi lasă corpul să cadă pe banchetă, epuizată. O chelneriță vine să le ia comanda, cu un zâmbet ce ar putea semnifica îmi-urăsc-slujba, gândi Katherine.

    ― Trei milkshake-uri cu ciocolată, patru chiar dacă ne-ai face plăcerea de a te alătura nouă, îi spune Alex, făcându-i cu ochiul sugestiv.

     ― Rămân trei, sunt în timpul programului, dar mulțumesc oricum, răspunde ea, accentuând zâmbetul îmi-urăsc-slujba.

     Se răsuceşte rapid pe călcâie şi pleacă, iar cele două fete chicotesc pentru încercarea prietenului lor de a părea un Don Juan.

   ― Flirtezi cu chelnerița? întrebă Eleanor amuzată. Of, Alex, nu te vei schimba niciodată. Că veni vorba, Kath, cum îți merge cu iubitul tău?

    ― Iubitul meu? întreabă ea confuză.

     ― Da. Tipul înalt şi brunet, oare cum îl chema? Ştii tu, fiul lui Lucas şi Stephanie Theorson.

      ― Theodore?

      ― Exact, Theodore.

      ― Nu e iubitul meu. Suntem... suntem doar prieteni.

      ― O prietenie tare platonică aş zice, spune Eleanor suspicioasă, scuturând paiul în aer. Kath, se vede că te adoră. Până şi familia lui te adoră. Au trecut ani buni de când nu ai mai avut vreo relație, poate că ar fi cazul să faci ceva în legătură cu asta. Iar acest Theodore îți aduce zâmbetul pe buze doar rostindu-i numele!

     ― Ar trebui să iei exemplu de la mine, adaugă Alex căutând-o pe chelneriță cu privirea, iar Eleanor se încruntă către el.

    ― Serios, Kath, gândeşte-te la asta.

    Într-adevăr, Katherine este adesea confuză în legătură cu relația dintre cei doi, chiar şi cu sentimentele pe care i le poartă. Poate că doar s-a ataşat foarte mult de el, după ce i-a fost alături în cele mai grele momente din ultimii cinci ani. În mod cert îl iubeşte, dar nu are idee în ce fel. I-a pătruns până în adâncul sufletului, iar pentru a-l scoate de acolo e nevoie să îl sfâşie, până nu mai rămâne nimic. În mod clar, Theodore Theorson i-a devenit un viciu, iar pentru a-l scoate din inima sa va trebui să se autodistrugă.