Rainbow in black and white

Capitolul 7

7 decembrie 2011
       Acea seară răcoroasă de decembrie o găsi pe Katherine în fața şemineului, cu jurnalul rezemat de genunchi, meditând la ce ar putea scrie.

       După atât de mult timp fericirea a bătut şi la uşa mea, dar fără să îmi dau seama, am lăsat-o ani întregi să doarmă pe preş. Nu am realizat cât însemna el pentru mine, şi nici cât însemnam eu pentru el. Dar a decis să mă aştepte, iar viitorul meu pictat chiar de mine în alb şi negru a prins culoare. El mi-a dat aripi să zbor, iar dacă mi le-ar reteza aş cădea până în infern. Dar nu îmi fac griji, a promis să aibă grijă de mine, că zâmbetul nu va mai dispărea niciodată de pe fața mea. A promis.

           În acea seară era fericită. Theodore i-a promis un Crăciun de neuitat, iar ea era convinsă că îşi va respecta promisiunea. Nu sărbătorise cu adevărat de... de când? De la accident? Iar faptul că acea întâmplare îngrozitoare se petrecuse în preajma perioadei magice o făcea să urască şi mai mult Crăciunul. Dar anul acesta nu, anul acesta va fi fericită. Deja îşi putea imagina. Va fi ca cele din filme, cu miros de portocale şi scorțişoară. Cu şosețele pe şemineu şi oameni din turtă dulce.

          Răsfoi jurnalul până la primele pagini, îi plăcea să îşi revizuiască vechile notițe. Trecând printre cele mai vechi dintre ele îşi lovi ochii de o însemnare de aproximativ un an, o perioadă dureroasă, plină de amintiri neplăcute.

         "Ce absurd din partea mea! Mă credeam luna, pe când eram doar una dintre stele..."

         Se cutremură şi parcă resimți toate senzațiile prin care trecea atunci. Inima începu să îi bată tare, de parcă ar fi bătut din nou pentru el. Era sigură că acea persoană nu mai însemna nimic pentru ea de luni bune, dar atunci de ce se simțea de parcă acea cicatrice era din nou o rană de nesuportat? Să nu fi reuşit să-l uite nici până atunci? Dar asta e absurd! El nici măcar nu o cunoştea, nici decum să o fi iubit!

        Închise caietul şi îl puse pe noptieră, încercă să îşi ia gândul de la acele amintiri. Dar nu reuşea, în sufletul ei parcă se stârni o furtună pentru care nu era pregătită, îşi ascunse pelerina de ploaie crezând că nu va mai avea vreodată nevoie de ea. Se gândi că ar trebui să îşi transpună neliniştea pe hârtie, aşa că luă înapoi caietul cu copertă de catifea şi reciti ce scrise cu doar câteva minute în urmă. I se părea o dulcegărie ieftină, ce fusese în capul ei? Rupse foaia, o mototoli, apoi o aruncă între nemiloasele flăcări.

        Începu să scrie iar.

       Astăzi cubul de gheață ce îmi era pe post de inimă s-a frânt în mii de bucățele, iar cele mai mici cioburi au început să se topească. Nu va mai putea fi niciodată reîntregit. Până la urmă, eu am permis să se întâmple asta. Eu i-am dat sufletul când mi l-a cerut fără să ezit vreo clipă, iar el l-a distrus. L-am iertat. Chiar atunci când reuşeam să îl lipesc la loc, mi-l lua din nou şi din nou, îl arunca, până când a devenit gheață. Acum nu a mai rămas nici atât. Sunt un om fără suflet, sunt doar un corp. Aştept să mor şi să dispar, iar odată cu mine şi orice urmă a existenței mele.

        ― Katherine, la masă! strigă bunica sa din bucătărie.

         Închise jurnalul şi plecă, iar focul avu grijă să îi facă scrum viitorul.

7 decembrie 2016
      ― Sunt curioasă de ce ne-a chemat pe toți aici, spune Stephanie şi învârte cu lingurița în ciocolata caldă.

       Se află cu toții în sufrageria familiei Theorson: Katherine, Stephanie, Lucas, Rob, Elenne, chiar şi bunica Florance şi unchiul Mattias. Ce ar putea fi atât de important încât Theodore să invoce o reuniune de familie?

       ― Eu cred că are legătură cu filmul pentru care nici măcar nu am un scenariu, insinuează Elenne. Kath, ai găsit ceva?

      ― Nu, îmi pare rău. Toate sunt ori dezastruase, ori imposibil de realizat un film după ele. Majoritatea sunt monologuri şi poezie.

       ― Stephanie, spune-mi că ai revenit din pauza de scris!

       ― Inspirația mea e încă în vacanță, o dezamăgeşte ea. În plus, rubrica mea "Talking to the devil" a atins cote maxime ca audiență, nu pot lăsa garda jos acum.

        ― Lucas, te rog! Spune-mi că măcar tu ai realizat coloana sonoră!

        ― Cum să realizez coloana sonoră la un film care nici măcar nu are o idee principală?

        Elenne îşi pierde speranța şi îşi lasă capul pe masă. "E clar, voi fi concediată", îşi spune. Dar gândurile îi sunt întrerupte de uşa care se deschide cu zgomot, şi pe care intră Theodore.

        ― Scuzați aşteptarea, Julie a întârziat.

         ― Julie? întreabă cei şapte confuzi, în cor.

        ― Tocmai asta era surpriza. Ea e Julie, noua mea iubită, spune entuziasmat şi îi face loc unei fete să intre.

       Preț de câteva clipe nimeni nu spune nimic, toți îngheață la auzul acelor cuvinte. Mattias şi Florance nu înțeleg, credeau că acea fată, Katherine, e iubita lui. Toate privirile sunt ațintite spre Kath, nu spre Julie, toți aşteaptă să reacționeze, dar ea doar stă şi priveşte spre cei doi.

       ― Oh, scumpule, dar asta e grozav! întrerupe Stephanie perioada de tăcere, cu un zâmbet forțat pe chip. Deci, Julie... Bun venit în familie!

        Theodore îi zâmbeşte mamei lui, apoi întâlneşte ochii căprui ai lui Katherine. Nu înțelege de ce cea mai bună prietenă a lui nu îl felicită, de ce Elenne îl priveşte dezaprobator, de ce tatăl lui nu zâmbeşte, de ce unchiul şi bunica lui sunt atât de confuzi. Doar nu îl credeau încă un copil, are douăzeci şi unu de ani! E capabil să aibă o relație la vârsta aceasta!

     ― Să înțeleg că e ceva serios odată ce ai făcut atâta tam-tam pe tema asta, spune Lucas pe un ton mai aspru decât de obicei.

      ― Bineînțeles că e! zice Theodore cu o expresie jignită pe chip, după care o sărută pe fata cea blondă de lângă el.

       Katherine priveşte stupefiată scena. Dacă până acum era confuză în legătură cu sentimentele pentru Theodore, acum era sigură. Îl iubea.

Katherine intră rapid în casă şi închide cu putere uşa după ea. Îşi aruncă geanta şi se reazămă de perete, apoi cade pe podeaua rece, izbucnind în plâns. Ia caietul învelit în catifea roşie şi deschide la data de 7 decembrie 2011, citind cu ochii în lacrimi. Îl închide şi îl loveşte cu putere de peretele opus, iar la impact o foaie iese dintre paginile sale. Pe ea era notat ceea ce i-a spus Theodore cu ani în urmă şi o impresionase foarte tare:

"Dacă tu eşti trandafirul, eu sunt grădinarul care nu se va da în lături de la nimic pentru a-şi apăra unica floare din grădină!"

Ce absurd din partea ei, să creadă că va fi mereu singura floare din grădina lui!