20 decembrie 2011
Katherine acceptă cu greu invitația la o petrecerea aniversară a unuia dintre prietenii lui Theodore, cedând în urma insistențelor lui. Nu înțelegea rostul prezenței sale acolo, într-un pub plin până la refuz de adolescenți care nu îşi puteau stăpâni comportamentul după câteva shot-uri de tequila.
-O să dansezi şi o să te distrezi. Îți promit.
Katherine ştia că nu va fi aşa. Ura genul acela de locuri, dar compania lui îi stârnea o urmă de speranță.
Ajunşi acolo, Theodore fu copleşit cu o primire călduroasă, dar rămase imediat abandonat, odată cu sosirea unui nou invitat. Nu era surprins de faptul că deşi petrecerea tocmai ce începuse, canapelele tapițate cu piele neagră deveniseră punct de sprijin pentru mulți dintre petrecăreții deja amețiți.
Fumul şi lumina orbitoare o făceau pe Katherine să îşi dorească din ce în ce mai mult să plece.
-Muzica asta e oribilă. Te deranjează dacă mă retrag?
-Sunt complet de acord, plecăm împreună.
-Credeam că eşti obişnuit cu atmosfera asta.
-Sunt, dar nu înseamnă că îmi şi place.
Theodore îi apucă mâna lui Kath şi o ghidează prin labirintul de adolescenți, ajungând în cele din urmă înafara clădirii. Inspiră adânc aerul rece, apoi expiră, privind cum aburi argintii navigau prin întuneric.
-Nu trebuia să renunți la distracție pentru mine.
-Glumeşti? Nici nu ai idee cât mă bucur să respir fără să simt fumul acela prin toți porii.
Preț de câteva minute niciunul dintre ei nu scoase vreun sunet, rămaseră privind stelele, zâmbind involuntar atunci când îşi întâlneau privirile.
-Nu am dansat deloc în seara aceasta, dar nu o să te învinovățesc. Nu-mi găseam locul acolo.
-Niciodată nu e prea târziu pentru a îndeplini o promisiune, şopteşte Theodore, cuprinzându-i talia şi întinzându-i mâna.
Cerul începu să cearnă fulgi argintii, împodobind hainele ce parcă pluteau, purtate în voie de trupurile lor grațioase. În acea seară de decembrie, luna fu martoră la cel mai frumos vals, cu stelele pe post de orchestră.
20 decembrie 2016
-Nu ştiu dacă e o idee bună, Kath, repetă Eleanor pentru a mia oară.
Dar lui Katherine nu îi pasă, mai comandă trei shot-uri de tequila, sprijinindu-se de bar.
Când barmanul pune paharele pe masă, îl ia pe al ei şi îl bea dintr-o singură înghițitură. Observă că Alexander ezită, iar Eleanor spune cert "nu".
-În noaptea asta sărbătorim! spune, întinzându-i lui Alex paharul, iar ea îl revendică pe cel al prietenei sale. Editura mi-a cumpărat manuscrisul, în curând va apărea pe piață!
-Oh, nu... şopteşte Eleanor când îl zăreşte pe Theodore împreună cu Julie la o masă.
Nici lui Katherine nu îi luase mult să îi observe, având în vedere că dispăru în doar câteva clipe.
Unde a plecat Katherine? se panichează ea.
Aceasta îşi face loc, clătinându-se, printre oameni, până se opreşte, fixându-l pe Theodore cu privirea.
-Kath! Nu te-am văzut de ceva timp! Mi-a fost dor de tine!
Ea pufneşte într-un râs isteric, spijinindu-se de brațul lui pentru a-şi ține echilibrul.
-Ție! Ți-a fost dor de mine! spune printre hohotele de râs. Nu mai spune!
-Katherine, cât ai băut? o priveşte îngrijorat.
-Nu am băut! Prea mult...
-Katherine... insistă el.
-Nu mai sunt o adolescentă, Theodore! Sunt o femeie în toată firea! Nu mai trebuie să îmi porți de grijă! Du-te mai bine la... aia.
Acesta o ia de mână şi o conduce afară, unde o prinde de umeri.
-Te duc acasă.
-Nuuu! Abia a început distracția! Du-o pe aia acasă!
-Ce te-a apucat? Ții minte când ieşeam şi nu voiai să te atingi de băutură, voiai să mergi acasă?
-Eram mai tânără şi prostuță, credeam în tine. Prefer să nu-mi amintesc.
-Credeai în mine? Cu ce ți-am greşit? Ți-am promis că o să am grijă de tine şi...
-Bla bla bla! Promisiuni goale!
Theodore inspiră adânc, înarmându-se cu răbdare. În acelaşi moment Julie iese din pub, scruntându-i pe cei doi cu privirea.
-Exact în locul acesta, în urmă cu vreo cinci ani, dansam vals sub lumina lunii. Ce romantic, nu? exclamă ea, pufnind din nou în râs. Acum poți să dansezi cu asta, spune, aruncându-i o privire disprețuitoare. Vă las singuri!
Theodore o prinde de braț, împiedicând-o să plece. Julie se încruntă, copleşindu-l cu reproşuri.
-Priveşte-o puțin! Doar nu vrei să o las singură!
-Dar eu vreau! se împotriveşte Katherine. Theodore, m-ai lăsat demult. Ai fost acolo când am plâns în ultimul timp? Nu! Nu ai fost! Cum îți permiți să vii acum, după ce mi-ai lăsat sufletul pustiit, de parcă ți-ai fi rezervat un loc în viața mea, să pleci şi să te întorci după bunul plac? Viața mea nu e un teatru ieftin, cu casa de bilete mereu deschisă!
Theodore îi face semn lui Julie să plece, iar aceasta se retrage tunând şi fulgerând. Katherine se prăbuşeşte în genunchi, izbucnind în plâns, dar el o prinde înainte să facă impact cu pământul.
-Te urăsc, Theodore! strigă ea, lovindu-l cu pumnii în piept. Eşti un mincinos! Mi-ai promis că o să fiu fericită, dar m-ai făcut cea mai nefericită ființă de pe Pământ!
Dar totuşi se spune că atunci când un om te face cea mai împlinită şi cea mai tristă persoană în acelaşi timp, înseamnă că e real, îşi aminti ea, dar preferă să nu enunțe cu voce tare.
-Cheamă-l pe Alex. Vreau să merg acasă. Din cauza ta mi-a pierit tot cheful, spune ea mai calmă, scuturândurându-se de de parcă ar vrea să ştergă orice urmă de existență a acestei seri.
-Te duc eu, Kath. Nu te mai încăpățâna, îi anunț eu pe prietenii tăi că ai plecat.
-Nu insista, când eram un copil, părinții m-au învățat să nu accept niciodată intenția unui străin de a mă conduce acasă.
-Dar eu nu sunt un străin.
-Nu? Eu asta aş zice că ai devenit. Eşti doar un oarecare, cineva în care nu pot avea încredere. Acum te rog să mă scuzi, merg să îl caut pe Alex, în momentul ăsta nu vreau decât să dorm.
Theodore priveşte cum silueta lui Katherine se îndepărtează, întrebându-se necontenit ce tocmai se întâmplase. Să fi greşit el cu ceva?
CITEȘTI
Rainbow in black and white
Romance"Şi te iubesc, mai mult chiar decât iubesc zilele în care stropii de ploaie dansează în jurul meu, mai mult chiar decât iubeşte luna stelele, mai mult chiar decât iubesc nopțile calde de vară. Te iubesc mai mult decât o ființă umană poate percepe. S...
