Rainbow in black and white

Prolog

          Nu e niciun secret faptul că familia Evans era una liniştită şi aparent fericită în căsuța lor cochetă de pe strada Liteens. Ce-i drept, rutina slujbei îi omora, iar unica lor fiică ducea lipsa afecțiunii părinteşti. Cu toate acestea, era prea mică pentru a conştientiza că din această cauză va deveni o persoană rece, dar independentă şi cu picioarele pe pământ. Cartierul în care locuiau avea o populație reprezentată în mare parte de bătrâni, aşadar micuța Katherine nu avea parteneri de joacă. Excepție făcea Otto, pisica pe care părinții ei o adorau, dar despre care ea putea jura că o urăşte.

          ― Ți-am spus de mii de ori, Kath, o pisică nu te poate urî.

      Dar ea nu era convinsă. Ceea ce îşi dorea cu adevărat era un câine, cu siguranță ar fi fost un prieten mult mai bun decât antipaticul Otto. Însă domnul şi doamna Evans nici să nu audă de o prezență canină pe prețioasele lor covoare atent asortate cu mobilierul scump. Vara, când ei erau la serviciu, Katherine obişnuia să îşi petreacă timpul pe gazonul simpaticilor săi vecini în vârstă. Aceştia dețineau un admirabil husky, pe care fata îl adora. Părinții ei îl considerau un pericol evident pentru o ființă atât de firavă, dar patrupedul era "mai blând decât un mieluşel", după cum îi asigurau stăpânii.

           La şcoala lui Katherine învățau majoritatea copiilor de familie bună din oraş, ceea ce uneori îi întindea nervii la limită. Inteligența sa era, indiscutabil, o armă letală chiar şi pentru un copil de doar 8 ani. Ceea ce o deranja de fapt era şleafta aceea de copii răzgâiați care aveau pretenția să obțină orice ar fi dorit fără să depună cel mai mic efort. In cadrul mai multor şedințe cu părinții, profesorii susțineau că micuța Katherine ar fi fost prea matură pentru vârsta ei şi că ar trebui să o lase mai moale. Dar doamna şi domnul Evans nu înțelegeau, ei nu au determinat-o în niciun fel pe fiica lor să se grăbească să crească. Da fapt, ei nu au determinat-o cu nimic pe plan moral.

          Un eveniment cât se poate de important, în clasa a II-a, a fost reprezentat de sosirea unei invitații la aniversarea colegei sale de clasă, Rossie Tomphson. Aceasta anunța că pe data de 25 octombrie 2005 avea să împlinească încântătoarea vârstă de 9 anişori.

*

          Familia Theorson era, pe departe, cea mai cunoscută din oraş. Acest fapt era datorat fie hit-urilor scoase ca pe bandă rulantă de faimosul Lucas, fie bestsellerelor scrise de talentata Stephanie. Fiind crescut în aşa o familie de artişti, Theodore nu părea că ar putea avea un viitor mai prejos. Cei doi îşi iubeau fiul de numai 9 ani mai mult decât orice. Nu pierdeau nicio ocazie de a-l înscrie la un nou curs pentru a-i descoperi posibilele talente, de la lecții de vioară, chitară şi pian, până la scrimă, karate şi fotbal american. Theodore urma să fie un adevărat cavaler, ultimul lucru pe care l-ar fi suportat Stephanie era ca fiul ei să devină un măgar misogin. Îl educaseră să deschidă uşile şi să ofere locul fetelor, ceea ce impresiona pe toată lumea. Asemenea tatălui său, micul Theorson era peste măsură de carismatic şi părea a fi copilul perfect. Şi ca orice copil perfect, urma să devină bărbatul râvnit de orice domnişoară.

          Deşi erau mai tot timpul plecați în turnee, călătorii în interes de serviciu sau concedii, vedeta familiei nu era nicidecum neglijată. Elenne îl iubea ca pe propriul copil şi o făcea pe-a babysitter-ul ori de câte ori era nevoie. Se comporta mai mult decât o mătuşă: ca o soră mai mare şi protectivă.

           Casa lor era admirabil de mare: înaltă de trei etaje, cu ferestre imense ce permit luminii să pătrundă fără probleme, cu pereții de un alb lăptos şi acoperişul negru mat. Curtea era de asemenea extrem de spațioasă, cu o piscină în care micul sportiv putea înota în voie, o grădină impresionantă de flori şi chiar o căsuță în copac. Chiar vis-a-vis de reşedința Theorson locuia familia Tomphson, care avea o fetiță pe nume Rossie. Aceasta urma să împlinească 9 ani pe 25 octombrie, iar Theodore fusese invitat neapărat.

  25 octombrie 2005
           Domnii Tomphson primeau cu mare amabilitate musafirii, în fața uşii încadrate cu baloane multicolore. Copiii soseau necontenit, însoțiți de părinții gata să dezbată ultimele bârfe din cartier la o cafea, în timp ce fii lor luau parte la marea petrecere. Rossie îşi aştepta invitații îmbrăcată într-o rochie făcută la comandă, special pentru ziua cea mare.

          ― Sunt sigură că Theodore o să vină în curând şi aici, o încurajă o prietenă, căreia i se puse restricție pentru apropierea de invitatul special.

          La cei noua ani ai ei, Rossie îşi vedea viitorul cu nimeni altul decât băiatul din vecini. Era atât de fascinată de el încât uitase complet de tovarăşii ei de joacă. În schimb, Theodore nu se desprinse de părinții săi prinşi într-o discuție aprinsă despre politică cu cei de la masa adulților.

          Soneria uşii răsună prin coridor, semn că alți musafiri soseau. Doamna Tomphson afişă un zâmbet mecanic înainte să deschidă, încercând să pară cât mai ospitalieră.

        ― Domnii Evans cu micuța Katherine! Ce onoare! exclamă ea, făcându-le semn spre intrarea în salon.

         Îi salutară politicos pe cei din încăpere şi se prinseră şi ei în conversația ce părea a fi extrem de interesantă. Katherine refuză cu desăvârşire să se alăture celorlalți copii; în secret purta o antipatie fără margini pentru sărbătorită.

          ― De ce nu mergi să faci cunoştință cu Katherine, Theo? îl încurajă Stephanie Theorson.

           Theodore se îndreptă spre scaunul ei şi îi întinse galant mâna, afişând un zâmbet fermecător.

            ― Ce cuceritor! chicoti cineva de la masă, urmărind scena.

            Katherine strâmbă din nas, privind cu dispreț gestul băiatului.

            ― Nu fi nepoliticoasă! îi şopti doamna Evans, ruşinată de situație.

           Ea îşi dădu ochii peste cap, apoi îi strânse plictisită mâna lui Theodore.

           ― Aşteptați doar să mai crească, ce bine le-ar sta împreună! afirmă entuziasmată o doamnă în vârstă, împreunându-şi mâinile.

          Katherine lăsă să îi scape un sunet disprețuitor, spre oroarea părinților. Nu le venea să creadă cum fiica lor, atât de bine educată, îi făcea de râs în fața atâtor familii de seamă. Ea nu pricepea ce onoare era să ia contact cu Theodore Theorson?

          Ce copil răzgâiat! gândi Katherine.

          Ce fată complicată! gândi Theodore.