Rainbow in black and white

Capitolul 10

13 decembrie 2011
-Păzea că vine! strigă Theodore, aruncând un bulgăre de zăpadă, după care Russell alergă entuziasmat.

Când labradorul sări să spulbere bulgărele, o puse pe Katherine la pământ, care se afundă în mormanul generos de nea, râzând. Fără să stea pe gânduri, Theodore se prăbuşi lângă ea, formând îngeraşi de zăpadă precum nişte copii. Cerul întunecat nu era acoperit de nori, aşadar stelele străluceau la vedere în acea seară.

-Aceea e constelația zodiei mele, Constelația Săgetătorului! îi indică ea, profitând de poziția în care puteau admira bolta cerească.

-Eu cred că fiecare stea coincide unui om. Când acesta moare, şi steaua se prăbuşeşte.

-Stelele care cad nu pier, stelele care cad se duc pe alt cer, spuse ea, zâmbind amar, fără să îşi desprindă privirea de la fondul de cerneală, picurat cu auriu şi argintiu.

-Vezi steaua aceea mare şi strălucitoare? o întrebă Theodore, indicându-i direcția, iar ea aprobă. De astăzi e steaua noastră. Dacă vreodată nu îți voi putea fi alături, te poți confesa ei. Dacă vom fi vreodată departe, ne vom uita la ea şi nu vom mai fi singuri.

-Şi dacă într-o zi steaua nostră se va prăbuşi?

-Atunci nu va mai rămâne nimic decât praful de stele, precum şi amintirile.

O lacrimă i se scurse pe obraz la gândul că la un moment dat această poveste frumoasă se va sfârşi. Nu putea desluşi sentimentele care o încercau în prezența lui Theodore, sufletul ei nu mai cunoscuse asemenea fiori. În schimb, putea afirma că devenise dependentă de ei, de căldura care se stârnea înăuntrul ei atunci când îi privea ochii căprui, un abis în care se pierdea adesea. Îi plăcea să creadă că şi el simțea la fel, deşi îi venea greu a crede că o persoană atât de minunată, precum el, s-ar putea topi în prezența ei.

Gândurile ei erau pierdute printre constelații, dar totuşi întregul Univers i se adună în cutia toracică.

13 decembrie 2016
Katherine îşi face ultimele retuşuri la machiaj, se priveşte mulțumită în oglindă, apoi părăseşte casa din care nu a ieşit de câteva zile. Lumina o orbeşte, de parcă ar fi un vampir ce tocmai şi-a părăsit cavoul. Nu se simte mai stabilă emoțional, dar nu va lăsa acest lucru la vedere. Se minte singură că nu îi mai pasă, că apariția lui Julie doar i-a deschis ochii. Telefonul sună din nou, de data aceasta se hotărăşte să răspundă.

-Slavă Domnului, Katherine! Unde eşti? De ce nu ai răspuns la telefon?

-Tocmai am ieşit din casă, îi răspunde ea de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Voiai ceva?

-Cum poți fi atât de degajată? Nu ai dat niciun semn de viață de aproape o săptămână şi acum mă întrebi dacă voiam de ceva?!

-Nu îți sunt datoare cu nimic, Theodore. Mă confunzi cu Julie.

Theodore amuțeşte. Ce a apucat-o? El şi-a făcut griji pentru ea!

-Sunt în drum spre voi. Vreau să discut cu Stephanie.

El încearcă să riposteze la nonşalanța sa, dar telefonul îi este închis în nas. Se simte uşurat ştiind că prietena lui e bine, dar nu poate înțelege motivul lipsei sale, cu atât mai puțin comportamentul actual. Cu ce greşise?

*

-Să ştii că am fost foarte îngrijorați, mai ales Teddy. Ce s-a întâmplat cu tine zilele acestea?

-Am avut nevoie de un moment de respiro, îi răspunde Katherine lui Stephanie, fără alte explicații.

Se află împreună în maşina doamnei Theorson, spre filmări. De cum a deschis ochii în această dimineață, şi-a spus că trebuie să se ambiționeze, să nu se mai neglijeze, să facă ceva cu viața sa. Primul ei gând a fost să îşi publice cartea, dar pentru aceasta are nevoie de bani, aşa că s-a angajat ca asistentă de platou la emisiunea lui Stephanie.

Oamenii roiesc în clădirea imensă, stabilind camerele de filmare, luminile şi microfoanele, asigurându-se că totul este pus la punct. Deodată, uşa din spate este deschisă cu putere, iar toți îngheață. Surpinsă, Katherine zăreşte o femeie trecută de şaptezeci de ani, mică de statură, dar care parcă ar arunca fulgere la fiecare privire, făcându-şi loc printre scaunele din public. Stephanie se grăbeşte să o întâmpine cu căldură, dar bătrâna o respinge, potrivindu-şi ochelarii şi analizând-o:

-În numele tuturor metalelor şi nemetalelor, Theorson! În fiecare zi aceeaşi poveste! Totul ar trebui să fie gata acum!

-Vă anunț cu entuziasm că emisiunea face progrese! încearcă Stephanie să o îmbuneze. Desigur, totul datorită dumneavoastră, doar sunteți protagonista. Suntem pe locul 8 în topul de audiență! Sperăm că după emisiunea de azi vom fi pe locul 7, iar după cine ştie...

-Nu fi absurdă, Theorson! După cum o repet de probabil treizeci de ani, se poate trăi şi pe locul 8!

-Serviți o cafea înainte să intrăm în direct, doamnă?

Ea o ignoră, apoi o îndrumă pe Katherine spre bucătărie. Porneşte cafetiera şi gesticulează nerăbdătoare, parcă poruncindu-i băuturii în preparare să se grăbească.

-Uite, Kath. Aşa trebuie făcută cafeaua pentru doamna Maddison, asta dacă vrem ca totul să fie bine, spune, adăugând două cuburi de zahăr şi trei linguri de lapte.

-Cine e? întreabă fata confuză.

-Ştii de emisiunea Talking to the devil, nu? Cea pe care urmează să o înregistrăm. Ei bine, te-ai întâlnit cu însăşi diavolul.

*

Filmările au decurs cu bine, iar Katherine se află în cafeneaua în care obişnuia să se întâlnească cu Theodore. Priveşte uşa de parcă s-ar aştepta ca el să sosească, dar el nu mai are nevoie de ea. Acum o are pe Julie, şi, serios vorbind, de ce ar dori o persoană atât de deprimată în preajma lui? Nimeni nu ar vrea-o, tocmai de aceea Katherine e atât de singură. Împânzea oamenii cu negativitatea sa, îi scurgea de pofta de viață cu o singură privire. O doare. Regretă. Poate dacă îşi conşientiza sentimentele mai devreme putea face ceva pentru a schimba prezentul. Poate ar fi reuşit să o facă pe Julie să se evaporeze din viața lor. Poate că Theodore a iubit-o la un moment dat. Poate.