Viata lui Liz

Intalnirea cu Jessy

Dupa ce am fost rapita de acele creaturii, intr-un sfarsit m-am trezit din inconstienta mea si eram intr-un fel de conac sau castel care era luminat doar de niste lumanari. Eram intr-o camera mare, unde cateva lumanarii faceau lumina si se vedem o biblioteca imensa, niste fotolii, o canapea si o masa. M-am ridicat de pe canapea iar pe masa am gasit un biletel:"Dupa ce te trezesti, ai aici o cana cu ceai si niste fursecuri. Serveste-te! Voi veni mai tarziu sa te vad. Cu drag, Jessy."
-Oh, nu, sunt in casa lui Jessy? Ce ma fac? Unde sunt ceilalti?
M-am indreptat spre usa si am vrut sa ies dar era incuiata. Mai sus era un gemulet din care puteam sa vad ce era pe hol. Ma uitam sa vad daca pot sa imi dau seama unde eram cand...
-Aaaaaa....
Cand ma uitam pe gemulet in fata mea a aparut un monstru care se uita fix la mine.
- Unde sunt?- am zis eu speriata.
- Esti in casa stapanului Jessy.
- Jessy?!-am zis eu speriata.
- Da. Noi te-am adus aici.
- De ce? Dati-mi drumul de aici!- am tipat eu.
- Poti sa tipi si sa zbieri cat vrei, nu te aude nimeni.
- Nu credeam ca o sa ma folosesc de asta vreodata dar, stii cine sunt eu? Eu sunt printesa Liz Smyth, dati-mi drumul gorile infumurate.
- Stim cine esti, si sa sti ca daca ne jicnesti nu rezolvi nimic, asa ca stai jos cuminte si manancati biscuitii.
- Ohhh.... afurisitilor.
Am inceput sa daram lucruri prin camera in speranta ca vreunul din malacii aia v-a intra in camera si voi putea iesi, insa, nimic. Aia doi nu vroiau sa intre deloc, asa ca am lasat-o balta si si m-am pus jos.
- De ce patesc numai eu asta? De ce trebuia sa fiu eu printesa? De ce trebuia sa il cunosc pe nemernicul de Jessy?!
- Vai, vai , vai... ce impresie proasta ai despre mine.
- Jessy, nemernicule!-am zis eu repezindu-ma la el.
- Ah...
Cand am vrut sa il atac, el a contraatacat dandu-ma cu coloana de pamant.
- Au!- am zis eu simtind cum oasele mele se sfarama.
- Eu nu vreau ma lupt cu tine, vreau doar sa vorbim.
- Nu am ce vorbi cu tine, mi-ai ucis parintii si mi-ai transformat cea mai buna prietena in vampir, ce as avea de vorbit cu tine?
- Offf... lasa asta, acum sa vorbim despre noi.
- Noi? Ce noi? Noi nu existam!
- Oh, ba da. Acum esti a mea si nimeni nu mi te va lua.
- Nu fi sigur, prietenii mei vor veni dupa mine.
- Ba nu vor veni, nu au cum sa ma gaseasca.
- Nu fi asa sigur de asta iar cand vor veni o sa te bat rau de tot.
- Ce rea esti, imi place. Dar mai mult imi place cum arati.
- Cum arat? Oh, nu arat oribil.
- Arati superb si asa vei ramane pe veci. Nu stiam ca ai o asa putere si ca poti evolua si tu si ingerul tau. Oh, da sa ti-l prezint pe ingerul meu.
Atunci in spatele lui Jessy aparu o umbra mare neagra, cu aripi imense.
- Draga mea Liz, el este Ryan si este ingerul meu.
- Arata patetic. Sabrina si eu v-am putea invinge oricand.
- Da, dar ea nu se afla aici acum.
- Dar unde, ne aflam, mai precis ?
- Esti la mine in castel, nu foarte departe de locul de unde te-am adus. Aici vei sta pentru totdeauna imediat dupa ce ne vom casatori.
- Casatorie?! Ce casatorie? Nu ma casatoresc cu tine!
- Oh, ba da. De aceea maine dimineata, vei merge sa incerci mai multe rochi.
- Nu prea cred. In seara asta voi pleca de aici.
- Nu ai cum sa pleci. E imposibil!
- Serios, si cum ma vei impiedica tu?
- Astfel.
Si atunci pe mainele mele au aparut niste catuse.
- Nu pot sa cred ca ma ti asa ca la inchisoare.
- Imi pare rau, dar tu vei fugi si nu vreau sa pleci. Si acum gata cu vorba, la culcare dar mai intai sa te pun in alta camera ca pe asta ai devastat-o.
Am plecat din camera aceea admirand holul imens de la etaj. Era frumos castelul acela dar trebuia sa gasesc o cale sa scap si sa plec. Intr-un sfarsit am ajuns in camera in care trebuia sa dorm. Era la fel ca cealalta luminata cu lumanari dar avea un pat cu draperi, un dulap urias si o ferestra. Fereasta era singura cale de a iesi.
- Aici vei dormi tu. Noapte buna!
- Pa!
- Oh, am uitat sa iti dau catusele jos, de aici nu ai cum sa scapi usa e facuta din fier.
- Nici nu am nevoie.- am zis eu soptind.
- Ai spus ceva?
- Da, noapte buna!
- Noapte buna!
Imediat cum a iesit din camera, a incuiat usa din fier si a plecat. Atunci am fugit spre fereastra si... 
-Fir-ar, grati. Ce ma fac acum? Parca as fi la puscarie.
M-am dus sa ma uit prin dulap si am vazut niste rochii minunate. Am inceput sa le probez pe toate. Erau minunate. Erau de niste culori superbe si unele din ele erau batute in pietre. Dupa ce am probat toate acele rochii, am incercat sa gasesc o cale de a scapa dar fara a reusi.
- Nu am sa scap de aici, am sa ma casatoresc cu Jessy si am sa raman aici, pe veci. Nici macar nu am apucat sa ma impac cu Dark.- am zis eu incepand sa plang.
Am plans cateva minute si m-am uitat la mana mea si am vazut bratara pe care am cumparat-o pentru concurs.
-Bratara!
Am inceput sa ma uit la ea atenta, sa vad daca gasesc ceva si intr-un sfarsit am gasit un fel de buton. L-am apasat si bratara se transformase intr-un fel de calculator, adica din bratara au iesit niste ferestre cu niste nume. Acele nume reprezentau participantii la concurs, adica cei ce aveau bratara. Am cautat numele Annei si intr-un sfarsit am gasit-o. Am apasat pe numele ei si mi-a aparut ca si cum o sunam de pe telefon.
   

    Intre timp:


- Anna, bratara ta, straluceste.- zise Alan.
- Ce? Cum?
Anna apasa pe bratara si atunci imaginea cu mine a aparut in fata ei.
- Liz!? Tu esti?
- Da. Acum asculta, Jessy ma tine captiva in castelul lui. Am nevoie de ajutorul vostru, el vrea sa ma casatoresc cu el.
- Ce?! Nu iti face griji venim dupa tine. Am... unde esti?
- Nu stiu. Lory, incearca sa ma localizezi cu o vraja.
- Bine.
- Grabiti-va, va rog, maine de dimineata vrea sa ma duc sa probez rochia ca dupa amiaza sa ne casatorim. Veniti repede!
- Liz?!
- Se pare ca transmisiunea s-a intrerupt. Dar cum a facut asta?- zise Alan.
- Poate a gasit ceva legat de bratara.- zise Anna.
- Da, poate. Lory, ai gasit ceva?
- Nu inca. Mai incerc dar nu va faceti griji o vom gasi.
- Sunt sigura de asta.
- Gata! Am gasit-o!
- Te iubesc Lory!-zise Anna.
- Eh, n-a fost mare lucru.
- Unde este?
- Cam la trei kilometri de aici.
- Atunci ce mai asteptam, sa mergem la nunta.