We Have Been Blessed

Capitolul 3

            Cred că fusesem primul care se ridicase când Părintele anunță că suntem liberi. Menționase ceva și în legătură cu cina, însă eu eram deja afară.

            Nu mi-am dat seama când și cum ajunsesem înapoi în dormitor, însă primul lucru pe care l-am făcut a fost să scap de toate hainele de pe mine și să dau drumul la duș.

            Niciodată nu avusesem parte de băi în cameră, iar în acel moment, asta era o binecuvântare.

            Am intrat în duș și am sperat să nu mă audă nimeni.

* * *

            — Nu vii la cină? mă întrebă Aaron.

            Stăteam în pat de ceva vreme. Încercasem să despachetez, însă nu aveam chef de nimic.

            Ar fi trebuit să-i spun. Ar fi trebuit să-mi cer scuze, dar ceva mă împiedică să o fac în acel moment. Aveam să o fac atunci când lucrurile aveau să se liniștească.

            — Nu, am răspuns.

            El se opri în fața patului meu și mă privi lung.

            — Îmi pare rău, Elijah. Nu m-am gândit, însă trebuie să fie greu să fii nevoit să tot schimbi școlile. E greu să te adaptezi oricum, dar atunci când o faci, să trebuiască să o iei de la capăt? Îmi pare rău. Nu te pot ajuta cu mult, din păcate, dar dacă ai nevoie de o îmbrățișare...

            L-am privit la rândul meu.

            Cuvintele sale păreau adevărate. Nu erau genul de compătimiri pe care le primeam des atunci când cineva afla despre situația mea și încercau să pară creștini buni în fața maicilor.

            — Aaron, trebuie să-ți spun ceva, am spus, ridicându-mă în șezut și trăgând aer adânc în piept.

            El se apropie mai tare de mine, privindu-mă cu interes.

            — Chiar mi-ar trebuii o îmbrățișare.

            Eram atât de sigur că voi rosti cuvintele potrivite, iar apoi...

            Aaron își trecu mâinile pe după gâtul meu și mă strânse tare. Mai tare decât mi-am imaginat că ar putea să o facă cu brațele sale firave, iar eu i-am returnat îmbrățișarea.

            Mi-am adâncit fața în părul său și mi-am permis să îi inhalez mirosul, rugându-mă să nu observe.

            În momentul următor, el se eliberă din strânsoare, și cumva, știam că urma ce era mai rău, însă el zâmbea.

            Simțise oare că îl adulmecasem?

            — Știu exact ce o să te înveselească, îmi spuse el zâmbind. Din păcate mâine am atelier, dar știu exact cine ar putea să te ducă, însă trebuie să fii un băiat bun și să vii la cină, okay?

* * *

            Nu știu exact cum s-a întâmplat, însă Aaron aranjase ca eu să ies în oraș cu Selvi, și nici măcar nu pot număra câte lucruri erau greșite în propoziția anterioară.