We Have Been Blessed

Capitolul 12 [e]

            — Trebuie să merg în oraș.

            — Aha. Îmi pare că am mai auzit asta de la tine pe la începutul săptămânii.

            — Da, dar acum am motive serioase.

            — Precum...?

            Aaron scoase o hârtie mototolită din buzunarul de la spate al pantalonilor mult prea strâmți pentru locul ăsta și i-o înmână Părintelui Levi.

            Acesta oftă, dar o privi până la urmă, destul de sceptic.

            — Vezi? Am rămas fără medicamente. Trebuie să merg la farmacie.

            — Aha. Și el de ce e aici?

            Uram când părintele Levi vorbea despre mine ca și cum nu eram acolo, însă nu prea aveam cum să mă împotrivesc. L-am lăsat pe Aaron să lămurească situația.

            — Și el are nevoie de medicamente. E foarte răcit.

            Am tușit cât de autentic eram în stare, însă zgomotul pe care-l scoasem era, în mod evident, fabricat.

            Părintele Levi râse ca pentru sine. Genul de râs provocat atunci când îți dai seama că ai de-a face cu oameni incredibil de proști.

            — Okay, poate nu, dar... încercă Aaron.

            — Ce vreți voi să faceți în oraș mai exact?

            Aaron mă privi cu subînțeles, dar nu înțelegeam deloc ce încerca să-mi transmită. Eram total pe dinafară în toată situația.

            — Mergem la farmacie. Serios, spuse el când văzu că preotul își dă ochii peste cap. Poate cumpărăm ceva mai mult decât Amaryl, dar tot la farmacie mergem.

            Se lăsă liniștea în încăpere. Pentru circa două minute nimeni nu spusese nimic. Sora Dolores deschise ușa larg, intră, luă un dosar care era pe biroul lui Levi și plecă, trântind ușa. Abia după această scurtă întrerupere pe care niciunul din cei doi nu păreau a o simți, Părintele Levi spuse:

            — Dacă contactați vreo boală venerică să fie clar că eu nu am avut nicio treabă cu asta. În schimb, am o treabă pentru voi doi.

            Aaron era în culmea fericirii, ținând în mână bucata de hârtie pe care era notată învoirea noastră.

            Când plecasem i-o aruncă, practic, gardianului în față și mă trase după el.

            Autobuzul era plin, în ciuda ploii agresive. Stropi mari de ploaie loveau geamul cu zgomot, făcând imposibilă sarcina de a vedea ceva afară.

            Găsisem două locuri pe scaun și mersem în liniște. Aaron mă luă la un moment dat de mână și își încrucișă degetele cu ale mele, dar înafară de o privire scurtă, nu-mi mai adresă nimic.

            — Care-i planul? am întrebat deschizând umbrela.

            Autobuzul plecă zgomotos din stație după ce luase doi bătrânei înghețați care așteptau acolo de ceva vreme.

            — Mergem la farmacia aia, apoi îmi arătă, vis-a-vis o farmacie mare, apoi la cafeneaua aia, apoi mergem în High Road.

            — De ce?