We Have Been Blessed

Capitolul 16

            Am refuzat să mai ies din cameră.

            Cinci persoane diferite au bătut la ușa mea și m-au rugat să ies, însă am refuzat să ies din cameră.

            Era un semn de slăbiciune, știam. Prin faptul că refuzam să-mi arăt fața îi transmiteam lui Jacob că mă înfrânse. Într-adevăr, îmi doream să nu mă fi născut.

           Părintele Levi mă rugă să deschid ușa, căci se făcuseră deja două zile de când stăteam și zăceam între așternuturi pătate de sânge și-mi lingeam rănile. Nu mâncasem nimic și abia dacă îmi găseam forța să mă târăsc până la baie.

            Mă gândeam la tot ce se întâmplase de când ajunsesem la St. Rosemary. Mă gândeam la chipul lui Aaron plângând și la durerea pe care o resimțeam în urma loviturilor.

            În majoritatea timpului am plâns și am dormit, dar din când în când dormeam și apoi plângeam.

            Îmi reciclam în acest fel puțina energie rămasă și o consumam la fel de repede. Era un cerc vicios.

            Una dintre surori mi-a lăsat în fața camerei o tavă cu mâncare. Am luat-o înăuntru după ce a plecat, dar abia dacă am reușit să înghit ceva.

            Uram să mă văd atât de neputincios. Dacă ar fi fost vorba doar despre mine nu mi-ar fi păsat prea mult. Cel mai probabil m-aș fi dus la Jacob și l-aș fi snopit în bătaie încă odată, însă acum orice decizie a mea îl afecta pe Aaron.

            Gândul că i-aș putea ruina viața încă odată nu-mi dădea pace.

            A treia zi, sora Dolores îmi aduse mâncare. Stăteam lipit de ușă de data aceasta, ascultând cum îmi vorbea.

            — Bănuiesc că tot nu vrei să deschizi ușa, așa că-ți las aici mâncarea. Somon și ceva budincă la desert. Abel zice să te lăsăm în pace, însă dacă ar fi după mine te-aș scoate de acolo cu forța și ți-aș trage o mamă de bătaie.

            Am înghițit în sec, căutându-mi cuvintele.

            — Îmi cer iertare, soră Dolores. Îmi cer iertare pentru toate problemele pe care le-am cauzat, sincer.

            — Dacă ți-ar părea atât de rău precum zici nu ai mai cauza probleme.

            Plecă imediat după aceea.

            Mi-am atins obrazul cu mâna, constatând că făcuse coajă. Am evitat pe cât posibil să mă uit în oglindă, dar eram mai mult ca sigur că arătam ca dracu.

            Am așteptat până când nu se mai auzea absolut nimic pe hol și am descuiat ușa, trăgând tava înăuntru.

            În seara aceea, cineva răsuci cheia în ușă și o descuiase, pășind înăuntru.

            — De ce-i așa întuneric aici? întrebă Aaron.

            Își așeză geanta de călătorie pe jos și căută întrerupătorul.

            Am reușit să-mi așez perna peste față înainte să se facă lumină în cameră, așa încât Aaron să nu poată vedea în ce hal arătam.

            — Miroase a pește, spuse el. Câh.

            Văzând că nu răspund și nu mă mișc, veni către patul meu și se așeză pe margine, în puținul loc care mai rămase.