We Have Been Blessed

Capitolul 11

            Ziua următoare eu și Aaron vorbisem despre sex. Era un subiect ce l-am evitat până atunci, pe care amândoi îl tratasem cu delicatețe, dar nu-mi puteam scote din cap replica sa din acea zi:

            — ... ai să mă fuți până când o să-ți cer îndurare.

            Replica asta trezea în mine un sentiment pe care nu știam că-l dețineam.

            Implicit, vorbisem și despre Jean, lucru care nu-mi surâdea prea tare, dar m-am prefăcut interesat.

            Aaron îmi povesti că Jean era primul și singurul elev al școlii, înafară de mine, căruia îi destăinuii preferințele sale, și aflând că au acest lucru în comun, începuseră o relație. Jean fusese cel care îi făcu lui Aaron cunoștiință cu Părintele Levi.

            Relația lor era cât de „creștină" s-ar fi putut, căci Jean nu îl sărutase decât de trei ori, una dintre ele fiind momentul în care cei doi se despărțiseră, iar Aaron ar fi vrut ceva mai mult de atât.

            — Voiam să simt asta, știi? În adâncul meu, în fiecare fibră. Adică, știu că e prostesc, dar vreau asta. Am șaptesprezece ani, sunt destul de matur să fac pasul ăsta.

            Aveam o oarecare reținere, căci simțeam că nu eram altceva pentru Aaron decât cobaiul pe care să-și satisfacă poftele, dar mi-am alungat gândul acesta din minte atât de repede pe cât venise.

            — Dacă nu vrei asta, înțeleg perfect.

            — Și atunci? am întrebat.

            — Și atunci rămânem la săruturi. Elijah, mie îmi placi, fie că vrei să ne futem sau nu.

            În aceiași seară îmi aflasem pedeapsa. Mi se luase dreptul de a participa la orice altă activitate înafară de școală și biserică. În rest aveam să stau închis în cameră sau să ajut la bucătărie atunci când mi se cerea.

            Nu era chiar rău, dar nici bine nu era.

            Desigur, asta și faptul că Părintele Abel mă amenință că la cea mai mică abatere mama avea să fie informată numaidecât.

            Apoi mai era Părintele Richard, și permiteți-mi să spun, dezamăgirea de pe fața sa era mai rea decât orice pedeapsă.

            Aaron îmi sugeră să citesc ceva înafară de biblie cât aveam să stau la maximă securitate, dar eu și cititul nu prea eram prieteni, așa că nu mai rămânea decât să mă uit pe pereți.

            La St. Rosemary nu erau permise telefoanele mobile sau televizoarele, așa că nu prea aveam ce face decât să dorm și să mă gândesc.

            În tot acest timp avusesem parte de două escapade. Prima dată Selvi veni pe furiș în camera mea și-mi aduse bomboane nemțești primite de la unchiul ei. Îmi mulțumi pentru că îi luasem apărarea dar mă rugă să nu mai fac niciodată așa ceva.

            Am mâncat o grămadă de bomboane și am râs împreună.

            Apoi veni părintele Levi și mă rugă să-l urmez. 

            Mă duse în vechea clădire a internatului, care acum devenise sală de repetiții pentru cor, la subsol. Totul era prăfuit și vechi, dar pus în bună ordine. Am avut curiozitatea să întreb ce era locul acela.

            — Cu ceva timp în urmă aici era biblioteca. Acum au mutat-o în clădirea principală pentru că e mai spațios. Acum e doar... loc de depozitare.