PENTRU TOTDEAUNA

Capitolul 12

          După o noapte în care nu dormise,Kate se trezi şi ceru micul dejun în cameră. După ce mâncă,îmbrăcă un trening alb şi niște pantofi sport şi ieși din hotel.
          Fiind sâmbătă dimineața,străzile orașului erau aproape pustii. Cumpără flori de la florăria din apropierea hotelului şi se îndreptă pe jos spre cimitir,care se afla la periferia orașului,pentru a vizita mormintele părinților ei. Ajunsă aici Kate fu mulțumită de cum erau îngrijite acestea. Trimitea de câteva ori pe an un cec administrației cimitirului,care se ocupa de morminte.
          Ea stătu mult aici,povestindu-le părinților despre viața ei,munca ei,despre Londra.
         Ieşi din cimitir pe cealaltă poartă,care dădea spre domeniul Krombers,vrând să meargă să viziteze mormântul domnului Walter        
          Stătu câteva minute şi se reculese,apoi porni din nou spre oraş,mergând pe drumul ne asfaltat ce înconjura proprietate Krombers. Întorcând capul spre stânga zări printre copacii seculari acoperișul reședinței  Krombers. Era o casă care cu două etaje,cu încăperi mari şi luminoase,care o cuceriseră din primul moment în care o văzuse. Acolo se afla Robert.
          Kate gemu şi închise ochii. Orice făcea,gândurile ei reveneau neîncetat la el. Cum putea să fie atât de proastă să îl iubească,când el avea o părere atât de proastă despre ea?
           El credea că ea era în căutarea unui bărbat cu bani,că țintea spre avuției şi putere. Ce ironic! Nici măcar nu știa ce se întâmplase cu acei bani pe care îi primise la moartea domnului Walter,nici nu o interesa. Dacă asta era părerea lui despre ea,cu atât mai bine,mai ales că după întâlnirea de luni ea avea să se întoarcă la Londra.
          Cu gândurile departe ea nu auzi copitele calului până ce acesta nu se opri în dreptul ei.Ea tresări speriată şi îl văzu pe Robert călare pe un cal pur sânge arab.
            -Ce faci aici? Nu-mi spune că te-ai rătăcit?
            -Nu...eu am vizitat mormintele părinților mei şi pe la cel al domnului Walter.
           Cât timp ea vorbi,el descălecă şi acum mergea alături de ea.
           Mai merseră în tăcere,apoi el îi puse o mână pe braț,oprind-o.
            -Ascultă Kate,zise el,căutându-i privirea,vreau să-mi cer scuze pentru cuvintele pe care ţi le-am spus ultima oară când ne-am văzut. Mă simțeam vinovat că nu am fost lângă bunicul meu când a murit şi probabil că mi-am descărcat nervii pe tine pentru că ai fost prima persoană care mi-a ieșit în cale.
           Ea continuă să meargă încet. El nu trebuia să afle cât de rău îi făcuseră cuvintele lui,altfel şi-ar da seama că ea îl iubise.
            -Nu trebuie să-ţi ceri scuze,zise ea. Eu ar trebui să-ţi mulțumesc. Cuvintele tale au stat la baza hotărâri mele de a pleca la Londra.
           El se întoarse spre ea surprins.
            -Eu te-am făcut să pleci la Londra?întrebă el,încercând să citească în ochii ei răspunsul la întrebarea lui.
            -În mare parte,da,fiindcă am realizat că eram o fată naivă,care nu știa nimic despre viață.,iar pe de altă parte ,șeful meu murise iar eu tocmai rămăsesem fără serviciu.
            -În legătură cu banii,începu el,dar ea îl întrerupse cu hotărâre:
            -Nu m-am atins de ei!
            -Știu,Kate. Îmi pare rău pentru toate astea.
          Kate dădu încet din cap în semn de încuviințare.
            -Ce-ar fi să luăm prânzul împreună?o întrebă el.
            -Nu,mulțumesc,mă întorc la hotel.
            -Te duc eu mai târziu cu mașina. Haide,doamna Mary,se va bucura să te vadă.
           Aşa cum era el acum,fără privirea aceea rece,părea aproape vulnerabil.
            -Mai lucrează încă acolo? Bine,o să merg,mulțumesc de invitație,gândindu-se că se simțea obosită după cât de mult merse pe jos.