Eu sincer nu inteleg cum poti rãni pe cineva, să pleci, apoi să mai ai şi decența să vii în viața în viața acelei persoane şi să te porți ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat...Ei bine, asta mi s-a întâmplat şi mie, dar, eu nu l-am mai primit cu "brațele deschise"...
Cât de mult ai iubi pe cineva, nu îl poți aştepta toată viața, nu îi poți ierta tot la nesfârşit, nu poți îndura durerea mereu, la un moment dat te saturi, ori tu, ori inima ta, şi chiar dacă hu vrei să accepți asta, se va întampla la un moment dat...NIMIC NU E VEŞNIC. Da, iubirea adevărată există, eu am simțit-o, dar, cel pe care îl iubeam, nu. Nu am vrut să renunț, eu nu renunț niciodată, dar, l-am lăsat să plece...De ce? Pentru că am ales să nu mai sufăr pentru cineva care nu merită, eu nu oblig pe nimeni să stea cu mine...a vrut să plece? L-am lăsat. Dar, când se va întoarce, dacă se va întoarce, nu voi mai fi aici...
