Ştiu că la final vom regreta doar şansele de care nu am profitat...Şi îmi pare rău că nu vorbesc cu el...dar pe o parte îmi aduc amine că lui nu I-a păsat deloc de mine...dar apoi mai vine o parte : Poate s-a schimbat...
Înima mea e împărțită în 1000 de bucăți...cum să mai iubesc? El chiar nu vede cât îmi e de greu? Acum încearcă să repare ceva ce a stricat de mult? Ei bine...eu chiar nu ştiu ce să mai zic...
Îmi e atât de dor de el...
Tot ce vreau e să am şansa să îi spun cât de mult înseamnă el pentru mine...dar...dacă lui nu îi pasă?
Eu nu pot sau nu vreau să accept realitatea. De fiecare dată când dau de o problemuță vreau să fug sau să renunț. De ce? Pentru că, am fost rănită cândva, de persoana pe care o iubeam cel mai mult...degeaba...
De aici şi citatul acela : "Poți iubi la nebunie, dacă nu e reciproc e degeaba"...
Acum înțeleg atât de multe...
Dar întrebrea e : Dacă totul e în mintea mea?
Adică, dacă el chiar s-a schimbat?...eh...probabil nu voi sti niciodata...pentru că eu refuz să cred...
