Două sentimente

Capitolul 4

     Simteam cum mici raze de lumina picau pe fata mea creandu-mi o senzatie usor neplacuta. Imi afundam fata cat mai adanc in asternuturile moi si catifelate, care raspandeau un miros familiar. Un miros de levantica si liliac. Imi ridic capul rapid, frecandu-mi ochii cu mainile si uitandu-ma in jur. Deja vu. spun in gand. Eram, ca si data trecuta, intr-un loc necunoscut, si fara sa stiu macar cum am ajuns aici. Insa, ma aflam intr-o alta camera, cu un pat cu asternuturi negre, un covor mare visiniu, toata mobila de un brun inchis, si niste perdele mari albe care acopereau niste geamuri tot la fel de mari. De data aceasta lipseau florile, chiar daca mirosul lor inca se mai simtea, iar pe pereti erau diferite tablouri, fie cu peisaje, fie cu portrete; insa cel mai ciudat lucru pe care l-am observat in aceasta camera erau nenumarate lumanari stinse insirate pe masute, noptiere sau dulapioare. Ai fi putut crede la prima vadere ca erau acolo doar de frumusete, insa un miros slab de ceara care plutea in aer te facea sa-ti schimbi complet gandurile. Dar cu ce scop ar aprinde cineva atatea lumanari? Urasc sa-mi pun  singura  intrebari, fiindca niciodata nu primesc vreun raspuns. Iar atunci cand primesc, imi doresc din suflet sa nu-l fi primit.

      Dau patura la o parte, si ma dau jos din pat, neuimindu-ma sa vad ca nu mai eram imbracata in hainele albe de spital. Acum, fata de data trecuta, aveam pe mine doar o camasa mare alba si lenjeria intima. Insa nu as putea spune ca mi-ar fi rusine daca m-ar vedea cineva imbracata asa, fiindca camasa era destul de lunga, reusind sa-mi acopere posteriorul. 

      Pornesc cu pasi apasati spre usa, fara a mai analiza camera sau imprejurimile, fiindca stiam deja unde ma aflu. Pun mana pe clanta sa deschid usa insa observ ca este incuiata. Nu puteam sa raman aici, cine stie ce putea sa mi se mai intample. Am fost adusa aici de catre cel cu ochii verzi, ucigasul care mi-a omorat rudele si familia, deci orice putea merge rau. Incep sa caut cu privirea prin camera ceva ce m-ar putea scoate de aici, si ma indrept spre fereastra deschisa pentru a-mi da seama la ce insaltime ma aflu. Insa norocul nu vroia sa-mi surada; ma aflam undeva pe la etajul 3 si nu aveam nici o portita de scapare.

     Ma urc incet pe pervazul geamului, care era destul de lat, astfel incat puteam sa stau in posterior fara sa-mi pierd echilibrul si sa pic. Imi urc si picioarele pe pervaz punandu-mi mainile pe ele, si uitandu-ma pierduta in departare. Cerul era atat de senin si de albastru, iar plantele si florile din gradina atat de vii si colorate incat iti dadeau impresia ca esti in plina vara, chiar daca ma aflam la inceput de octombrie. Crengile copacilor care inca mai aveau cateva frunze erau incarcate de fel de fel de pasari care nu se incumetau sa plece in alte tari. Ciripeau cu glasurile lor delicate auzindu-se din departare fel de fel de melodii. Si totusi, nu erau numai acestea suntele care se auzeau in departare. Am stat mai atent sa ascult, si mi-am dat seama ca pe partea cealalta a casei, in fata, in curtea principala, se aflau multi oameni, zeci, poate chiar mai mult. Locul pe care-l priveam eu, de sus de la fereastra, parea sa fie in spatele casei, acolo unde nu treceau prea multi oameni. Ar fi fost ideal sa cobor cumva de la etaj, tocmai  in acea gradina unde nimeni nu ma putea vedea.

     De-a lungul peretelui exterior se afla o teava groasa de care se agata o planta pana aproape de acoperis. Ma aflam la aprope 5 metri departare de ea, insa as fi putut ajunge mergand pe marginea peretelui. Dar sansele sa reusesc erau mici, fiindca marginea nu era mai mare de 10 centimetri, nu aveam de ce sa ma tin, si in plus nu stiam sigur daca planta care se intindea de-a lungul tevii era rezistenta. Puteam muri in incercarea de a scapa, incsa mult mai mult as fi acceptat moartea decat sa stau inchisa in camera aceea, si sa astept sa apara vreun criminal dintre aceia care mi-au transformat viata in cosmar. Insa daca as muri nu as mai avea ocazia sa ma razbun pe cei care mi-au facut rau. Si totusi, dumnezeu se va ocupa de asta; fie cu ajutorul meu, fie nu. Asa ca aveam nimic de pierdut. 

     M-am ridicat in picioare, iar apoi m-am lasat pe partea exterioara a ferestrei pana am atins cu picioarele marginea zidului. Am facut un pas tinandu-ma de coltul din lemn al ferestrei, iar apoi alti pasi mici lipindu-ma mult de zidul gros. Am mers asa pana am prins in mana frunzele plantei agatatoare, nevenindu-mi sa cred cand am ajuns la teava dura si tare din metal. Acu i-acu. mi-am zis in gand uitandu-ma in jos de-a lungul tevii.