Două sentimente

Capitolul 7

     Nu-mi venea sa cred; tot ce am trait pana acum, toate persoanele care mi-au fost alaturi, toate amintirile, tot, absolut tot... totul era un fals. Am trait in tot acest timp in minciuna, indusa in eroare de oamenii pe care i-am iubit atat de mult, am suferit din cauza pierderii lor, am suportat atat de mult aceste chinuri crezand ca viata mea depindea de ei si ca sunt un nimeni fara.. fara parintii si fratele meu. Care nici macar nu erau familia mea, erau niste mincinosi. 

     M-am lasat in jos in genunchi pe podeaua rece si murdara, cu mainile pe langa corp, si incercam sa inteleg tot ce s-a intamplat pana acum in jurul meu, si parea totul asa de ciudat, nu puteam sa ma obisnuiesc cu ideea asta. Ca mama si tatal meu nu erau de fapt parintii mei, si ca nici Josh nu era fratele meu. Si totusi, ei nu mai sunt in viata, si chiar daca nu ma mai simt asa de rau ca atunci cand credeam ca mi-am pierdut familia, tot singura ma simt. Dar si foarte furioasa; furioasa ca mi-au ascuns secretul asta atata timp. 

-Nuu, nu... nuuu. incepeam eu sa strig si simteam cum lacrimile incep deja sa se adune in ochii mei. Nu, nu poate sa fie adevarat! strigam eu din ce in ce mai tare, nedorind sa ma obisnuiesc cu crudul adevar. 

     Pentru cateva momente uitasem ca in micuta camera intunecoasa se mai afla si baiatul acela, care acum nu mi se mai pare asa de rau ca atunci cand i-a omorat pe oamenii care se presupuneau a fi familia mea. Si totusi tot nu pot intelege; adica numele de Waller se afla pe peretii acestei camere alaturi de numele Weaver, ceea ce ar putea insemna ca exista un fel de legatura intre cele doua familii; iar baiatul acesta de langa mine este un bun prieten cu Trevor si Isabella, deci si al familiei, insa de ce ar veni in casa familiei Waller si i-ar omori pe toti? Cu siguranta nu fara motiv, trebuie sa existe o legatura.

     Am simtit mana baiatului pe umarul meu drept, si respiratia lui foarte aproape de ceafa mea. Chiar daca lacrimile imi curgeau una dupa alta din cauza acestori noi vesti, si parca nu mai vroiau sa se opreasca, nu ar trebui sa-si faca griji pentru mine, daca asta este motivul pentru care s-a apropiat si mi-a pus mana pe umar. Eram prea nervoasa si prea uimita de ce mi se intampla, si nu aveam chef si de baiatul asta. Nu vroiam sa-mi mai bat capul cu chestii prostesti ca "frica de el". I-am dat rapid mana la o parte de pe umarul meu si am iesit suparata si nervoasa pe usa micutei camere.

-Ce naiba faci? Unde te duci? striga el din spatele meu, si il aud cum tranteste usa si vine cu pasi mari spre mine. 

     Incep sa fug, vazand ca nu mai are mult pana ma ajunge din urma. Insa el era mult mai rapid decat mine, iar la un moment dat simt cum ma prinde de un brat si ma trezesc lipita cu putere de un dulap din apropiere. Am scapat lampa din mana, aceasta rostogolindu-se la mai multi metri departare, facand ca intunericul sa-si faca prezenta in jurul meu. Stiam ca sunt vinovata de greseala pe care am comis-o, ca ma aflam in podul casei, unde nimeni nu ma putea auzi, in intuneic, lipita de un dulap de un criminal destul de nervos. 

-Lasa-ma! ii tip vazand ca nu ma lasa in pace, tinandu-ma strans lipita de acel dulap. 

-Nu-ti fac nimic, doar nu fugi. Ok Katherine? spuse el facandu-ma si mai furioasa. 

-De unde dracu imi sti tu numele!? ii tip nervoasa chiar daca stiam ca nu fac bine. Nu am cum sa am incredere in tine! Esti un criminal nenorocit; zici ca nu-mi faci nimic, insa mi-ai distrus viata in totalitate, tu si cu nataraii ceilalti care ati intrat in casa mea in noaptea aceea!! Nici macar nu te cunosc, si la cat am putut eu sa vad din personalitatea si caracterul tau n-am cum sa am incredere in tine, esti un ucigas nemernic!! ii scuip cuvintele ne mai putand sa ma abtin. 

-Bine atunci, eu sunt Harry, si incearca doar sa ma cunosti cu adevarat si ai sa vezi ca nu sunt un criminal. zise dupa care imi dadu drumul la maini, care ma dureau extrem de tare din cauza stransorii lui. Am facut ce am facut cu un motiv, si mai tarziu o sa intelegi si tu de ce. continua el.