Două sentimente

Capitolul 6

     M-am intors rapid, facand multi pasi in spate pana m-am lipit de peretele din capatul camerei. Am inghetat cand am vazut pe chipul lui, prin intuneric, un zambet siret si inspaimantator, care ma facea si sa-mi fie frica, nu mai vorbesc de foarte confuza. Si-a dat cu mana prin par, un par usor cret si atat de superb, care cu siguranta nu i s-ar potrivi unui om ca el; unui criminal. A facut un pas mare in fata, eu scotand un mic tipat si lasandu-ma in jos de-a lungul peretelui si punandu-mi mainile pe fata. Pana acum ma simtisem atat de in siguranta in casa lui Trevor si a Isabellei, insa increderea mea fusese spulberata mai repede decat ma asteptam. Eram atat de infricosata, si mi-era groaza de momentele ce vor urma; stiam sigur ca nu voi scapa din mainile lui avand in vedere ca i-am omorat rudele, prietenii si familia. A mai facut un pas, insa la al doilea tipat al meu, care a fost mult mai puternic si mai ascutit, s-a oprit. Aveam mainile pe fata, ochii inchisi si inima imi batea extrem de repede, insa tot am putut auzi un mic oftat din spre baiatul care statea in lumina pala care venea de pe hol. Nu l-am putut vedea cand a plecat, insa i-am auzit pasii indreptandu-se spre usa, iar apoi linistea profunda care a tot domnit prin casa de cand sunt aici.

     Mi-am dat mainile la o parte de pe fata ca sa fi sigura ca a plecat. M-am ridicat in picioare, si tot incercam sa inteleg cum a intrat aici, in casa asta. Insa nu aveam nici o sansa de a intelege ceva din tot ce s-a intamplat, avand in vedere ca erau atat de multe intrebari, la care oricat de mult te-ai chinui nu le gasesti raspunsul. Eram in continuare confuza, dar incepeam sa ma obisnuiesc cu asta.

     Cand ma gandesc ca acum cateva luni stateam linistita, in casa mea din centrul Londrei, impreuna cu parintii, ba uitandu-ne impreuna la un film, ba jucandu-me jocuri impreuna ca monopoli, sau orice joc care ne facea fericiti. Mi-aduc aminte cand ma refugiam singura in spatele casei, in marele nuc in care mi-am construt o mica casuta din lemn de care numai eu stiu, si unde scriam poezii, povesti sau pur si simplu scriam in jurnal. Nu aveam prieteni, sau cel putin nu prieteni adevarati, si cu toate ca viata mea era groaznica si inainte imi doresc asa de mult sa o am inapoi. Iar acum ma aflu in casa unor necunoscuti, intr-un loc pe care nici macar nu-l cunosc, nu mai sunt parintii sau fratele meu care sa fie langa mine, nu stiu nimic din ce s-a intamplat cu ei, sau din ce s-a intamplat cu fosta mea casa, cu fostii mei colegi, prieteni, sau chiar vecini; cu siguranta ma cred disparuta sau chiar moarta. Cel mai mult ma sperie persoana care am devenit; incepe sa-mi fie frica de mine si asta nu-mi place. Am omorat zeci de oameni nevinovati, am evadat dintr-un spital de nebuni aproape luand viata celui mai bun doctor pe care l-am cunoscut pana acum, am vrut sa ma sinucid sarind de pe un pod, si multe alte lucruri pe care nu mi le-am imaginat niciodata ca le-as putea face. Ma urasc. De abia astept sa se termine saptamana asta nenorocita ca sa pot sa inchei sirul asta suferinte interminabile. Si cand credeam ca viata o sa fie altfel impreuna cu Trevor si Isabella.

***

     Am deschis ochii cu greu, soarele puternic care imi intra in ochii facandu-ma sa cred ca este dupa-amiaza. Mi-am ridicat capul de pe perna moale si am fost mirata sa-l vad pe Trevor la marginea patului meu uitandu-se la mine cu o privire blanda.

-Hei, te-ai trezit. spuse el imediat ce ma vazu ca deschisem ochii.

-Um... da. Ce cauti aici? il intreb putin confuza.

-Pai am venit sa vad ce mai faci, avand in vedere ca noaptea trecuta, cand mergeam pe hol spre camera mea, am vazut usa de la camera ta deschisa si cand am intrat te-am gasit dormind pe jos. spuse el facandu-ma sa-mi reamintesc tot ce s-a intamplat aseara.

-A da.. apropo, si scuze ca intreb, dar mai locuieste cineva impreuna cu voi? intreb eu vrand sa aflu mai multe despre tipul care a intrat in camera mea noaptea trecuta.

-Nu, doar ti-am mai spus ca eu si cu Isabella suntem singurii din toata familia care inca au mai ramas aici, in casa asta.

-Dar nu ma refeream neaparat la membrii ai familiei sau la rude. spun catre Trevor facandu-l sa se incrunte.