Două sentimente

Capitolul 10

     Mergeam pe holul gol, eu de abia tinand pasul cu Harry, care parea sa mearga din ce in ce mai repede cu fiecare pas. Cladirea asta era mult peste limitele cuvantului 'ciudat', holurile fiind inguste, cu pereti de un alb imaculat, cu o podea din faianta crem, usii in totalitate din sticla, insa cel mai ciudat lucru la o veche fabrica abandonata fiind curetenia prezenta peste tot. Cu siguranta ca nu suntem singurele persoane din cladire, si imi pot da seama de asta si dupa vocile pierdute care se aud cu ecou pe aceste holuri. 

-Harry.. stai, te rog! ii spun cand simt o intepatura in gat, el fiind la cativa metri inaintea mea, si devenind deja nervos fiindca parea destul de grabit si avea alte planuri pe care trebuia sa le indeplineasca in limita timpului. 

     M-am lipit de perete si am lasat sa cad in posterior pe podea. Mi-am pus ambele maini la gat si am inceput sa tusesc infundat. Nu stiam ce e cu mine, insa eram aproape sigura din a cui vina ajunsesem eu in halul asta. Frica crescu atunci cand tusea mi se inrautati, iar pe bluza mea alba zarind mici pete rosii de sange.

-La naiba! injura Harry in timp ce se apleaca sa ma ia in brate, si pornind cu mine in directia opusa celei pe care am mers pana acum. 

     Eram bucuroasa intr-o oarecare parte ca nu mai e nervos, dar in acelasi timp imi faceam griji pentru el, fiindca pe fata lui se citea o teama si o panica imensa, insa in primul rand pentru mine. Am mers destul de putin, pana cand Harry a deschis o usa micuta intrand intr-o incapere ce parea a fi un cabinet medical, in totalitate gol. M-a asezat pe o masa mare din centrul incaperii, dupa asta intorcandu-se spre usa, care, doamne ajuta, nu era din sticla deci nimeni nu putea sa ne vada, si a incuiat-o cu o cheie pe care nici n-am observat cand a luat-o.

-Kath! Kath !! Linisteste-te, incearca sa inspiri si sa expiri de mai multe ori. striga el la mine, insa nu inteleg de ce isi face atatea griji; ma simt destul de bine.

     Simteam cum o stare de adormire ma cuprinde, si spre surprinderea mea nu ma mai durea nici gatul, nu-mi mai era nici foame, nici sete; mi-era doar somn. Vedeam doar micutul bec de deasupra mea, si nimic mai mult. Parea ireal, ceea ce si era, asa ca mi-am dus mana dreapta la gat pentru a incerca sa inteleg ceva din ce se intampla. Mi-am simtit imediat mana rece inmuindu-se la contactul ei cu ceva cald. Mi-am intors privirea de la micutul bec de deasupra mea; si.. totul un rosu intens; bluza mea colorata in aceasta nuanta puternica sub forma de pete. Pete de sange? Nu, prea putin. Era sange peste tot..

-Kath, asculta-ma te rog! aud o soapta aproape de urechea mea, si o umbra ce se reflecta nu departe de beculetul de deasupra. Te rog!!.. nu face asta.. fura ultimile cuvinte pe care le-am auzit inainte ca o ceata tulbure sa se asterne in jurul meu urmata de un intuneric profund.

***

-Esti sigur? Crezi ca daca ni se va alatura se va termina?

-Sunt mai mult ca sigur, doar rabdare trebuie sa avem.

     Inca ma aflam intr-o stare de somnolenta, cand am inceput sa aud niste voci pierdute. Intelegeam ce zic, insa nu eram in stare sa leg cuvintele intre ele. Ma durea atat de rau capul, incat nu-mi puteam da seama de nimic; unde ma aflu, ce fac de fapt, cum am ajuns aici, si nici macar cine sunt. Nu mai aveam nici o putere, chiar daca ceva imi spunea ca am dormit mult prea mult. 

     M-am rotit intr-o parte, mai mult cu capul decat cu tot corpul, si am simtit imediat cum o durere imi traverseaza intreg corpul, insa mai mult ca o amorteala. Mi-am dus o mana la cap ca sa inlatur durerea. Ma puteam misca. Am deschis rapid ochii insa o lumina orbitoare ma izbi din plin, si ma facu sa-i inchid la loc. Ma usturau, insa cu toata forta pe care am reusit sa mi-o adun am reusit sa ma obisnuiesc. M-am uitat in jur, ma aflam intr-o incapere mare si.. absolul superba. Peretii crem, iar mobila intr-o combinatie care se potrivea mai bine decat credeam: lemn si sticla. Dar la ce ma gandeam? Nici macar nu am observat cele doua siluete care tot vorbeau si vorbeau dupa o usa mare din sticla foarte putin transparenta. Nu cred ca au cum sa observe ca eu m-am trezit, deci, nu ar aveam cum sa observe ca m-am ridicat si am plecat. Dar nici o miscare nu am putut sa fac ca o alta usa dintr-un alt capat al camerei se deschise si pe ea intra un barbat, de fapt nu-i pot spune chiar barbat, fiindca parea sa aiba in jur de 20 de ani. Nu am putut sa nu observ, cu cat se apropia mai mult, ce trasaturi perfecte avea. Parul blond, iar ochii albastri; combinatia perfecta.