Joc periculos

Capitolul 1

"O să ne lipim unul de altul atât de tare, încât or să ni se încingă oasele şi când ceasornicul inimii mele o să bată miezul nopţii, o să fim cuprinşi de flăcări"

"Mecanica inimii" - Mathias Malzieu

1

Înainte de fiecare show în cabina pentru machiaj era haos. Hinata nu îşi găsea niciodată cele trebuitoare astfel că răsturna totul cu susul în jos, Ino nu era niciodată gata la timp pentru a urca pe scenă aşa că trebuia să improvizăm, iar eu pur şi simplu mă aşezam pe o canapea undeva mai în spate şi priveam spectacolul în timp ce savuram o ţigară. Sau, de cele mai multe ori, mă strecuram prin spatele lui Tsunade, coregrafa noastră, ce continua să ţipe la fete pentru dezastrul pe care îl creau, şi mă furişam în biroul lui Sasuke.

Uneori îl găseam acolo, singur sau acompaniat de diverşi domni sau doamne. Alte ori mă făceam comodă pe scaunul din spatele biroului din lemn masiv, locul în care îmi făcea o deosebită plăcere să îl aştept. Când procedam aşa, se enerva, având tendinţa să creadă că făcuse o greşeală înmânându-mi una dintre cheile de la biroul său. Apoi îi zâmbeam şi îl ademeneam în cele mai sălbatice jocuri ale mele pe care mă învăţase să le practic, amintindu-i de ce îmi permitea atâtea plăceri.

Nu aveam idee cât de importantă eram pentru el pe plan sentimental sau măcar dacă avea idee ce presupune aşa ceva, însă ştiam din cele mai sigure surse că prin tot ceea ce ţine de atracţie fizică îi eram irezistibilă. Încă din prima clipă în care am făcut primul pas în lumea lui, am simţit atracţia ce ne învăluia, precum o manta de electricitate. Iar atâta timp cât primesc ceea ce îmi doresc, şi ţin să specific că nu despre libertate e vorba, pot să fac orice îmi cere. Sunt sclava lui şi mă tratează cum vrea, dar în acelaşi timp sunt singura care îi cunoaşte cele mai adânci secrete şi în care are deplină încredere.

- Unde crezi că pleci?

Mă opresc în pragul uşii, stingându-mi ţigara aprinsă pe peretele de lângă, apoi îmi întorc trupul spre Tsunade. Stă la câţiva paşi de mine, ţinând-o de părul roşcat pe una dintre noile fete care au sosit din Japonia cu câteva zile în urmă. Poartă aceeaşi expresie nemulţiumită pe care o are în fiecare seară, făcând-o să pară mult mai bătrână decât e. Fata roşcată scânceşte sub strânsoarea mâinii sale, semn că nu e deloc obişnuită cu mişcările "bruşte" ale lui Tsunade. Se vede pe chipul ei că nu îşi doreşte să fie aici, dar până la urmă niciuna nu ne-am dorit să fim ceea ce suntem.

- Cam unde crezi tu că aş putea pleca?

- Nu îmi răspunde tu mie cu o altă întrebare. Nu uita că nu vorbeşti cu una dintre târfele astea ieftine.

În timp ce vorbeşte îi face vânt fetei roşcate, aceasta prăbuşindu-se peste scaunul pe care Temari este aşezată machindu-se. Blondei nu îi convine deloc, căci se redepe la roşcată, împingând-o pe podesua din gresie maro. Fata suspină precum un copil mic şi mai că mi se face milă de ea, dar asta nu înseamnă că fac ceva ca să o ajut. Cu toate am fost aşa la început. Îmi amintesc că în prima seară Sasuke mi-a învineţit corpul fiindcă refuzam cu vehemenţă să fac tot ce mi se cerea.

- Ai grijă, cretino! se răţoieşte Temari.

Fata tremură din toate încheieturile, în timp ce unele râd, iar altele încep să plângă. Mi se face scârbă de tot ce a devenit locul acesta, deşi nici la început nu  a fost vreun tărâm al minunilor.