Joc periculos

Capitolul 12

Multe lucruri s-au întâmplat doar pentru că așa trebuia să fie, pentru că în fila destinului nostru la un momentdat erau scrise să se întâmple, pentru că...aceasta a fost voia lui Dumnezeu. Asta a fost ceea ce și-a dorit pentru noi, ceea ce înseamnă că noi suntem suficienți de puternici încât să trecem peste, să mergem mai departe cu capul sus, deși avem inima zdrobită și mintea un haos. Iar unele lucruri se întâmplă ca și consecințe ale alegerilor noastre, pentru că nu suntem capabili să distingem ceea ce ne face rău de ceea ce ne face bine. Sau poate pentru că pur și simplu calea cea mai bună nu ne este și accesibilă.

Eu și Sasuke eram persoane diferite, cu credințe și temeri proprii, și totuși la fel, prin prisma faptului că împărțeam aceleași sentimente. Atunci, când toate momentele petrecute împreună mi-au trecut prin fața ochilor într-o singură secundă, mi-am dat seama că ceea ce simțeam pentru el era mult mai profund decât credeam și că eram dispusă să mor fără să protestez doar pentru că așa își dorea el. Era un alt fel de a spune că îmi dădeam viața pentru el.

Ok, eu știam ce simțeam pentru Sasuke, însă el? Chiar avea de gând să mă ucidă? Ei bine, am știut că nu în clipa în care a dezlipit pistolul de pe tâmpla mea și a tras un foc în aer. Totul s-a întâmplat destul de repede și mi-a luat ceva până să mă dezmeticesc, căci eram tare confuză, dar nu m-am gândit nicio secundă că Sasuke mă lăsase să trăiesc din alte motive decât cele care țineau de faptul că simțea ceva pentru mine - ceva mai mult.

Nu știam dacă să râd, pentru că eram în viață, sau să plâng, pentru că trăisem unul dintre cele mai mari șocuri ale vieții mele. Nu aveam idee ce trebuia să fac mai departe, așa că am rămas așezată pe jos încă o vreme, timp în care mi-am permis să îmi limpezesc mintea, să îmi liniștesc bătăile necontrolate ale inimii. Simțeam că în orice clipă urma să explodez.

Am închis ochii, iar când i-am redeschis Sasuke stătea înaintea mea în picioare, blocând soarele să ajungă la mine. Părea mare și fioros și înconjurat de pericol, deși nu mai avea pistolul în mână. Ceea ce avea în mâini acum era viața mea, visele mele, speranțele mele și sentimentele mele. Toate la un loc eram eu. Iar eu eram a lui. Suna ciudata să o spun în gând, de aceea nu aveam să o spun niciodată cu voce tare.

Primul lucru pe care îmi doream cu ardoare să-l aflu era de ce se juca astfel cu mine. Apoi mai erau și altele, dar nu la fel de importante și nici care să reprezinte o prioritate.

- Nu ai putut să o faci pentru că valorez prea mult pentru tine, am spus privindu-l în ochi.

Nici măcar nu a clipit, iar eu, văzându-i din nou indiferența, mi-am dat ochii peste cap. Certitudinea pe care o obținusem în privința sentimenteleor sale de pe urma acesui incident era destul pentru a-mi satisface dorița de cunoaștere pentru moment, de aceea nu am mai insistat. M-am ridicat în picioare, mi-am scuturat hainele de praf, apoi i-am luat ochelarii de soare din buzunar și i-am pus la ochi. Nu aveam să disper. Și nici să mă victimizez sau să fiu furioasă. Credeam că e cazul să-mi revin, să revin la realitate, să revin la ceea ce a fost înainte de acea noapte din club. Sentimentele erau doar prostii.

- Nu te saturi niciodată să faci pe grozava, mi-a atras atenția Sasuke.

Am pufnit înainte să-i răspund. Doamne, cât de deplasați puteam fi dacă rânjeam ca și când totul era în regulă după ce îmi lipise un pistol de tâmplă.

- Te rog!...Tu ești cel care nu se satură să-și arate talentele.

Sasuke a rânjit, lundu-mi ochelarii de soare de pe nas. Era frumos. Simpla constatare a acestui fapt, deși o mai recunoscusem de o grămadă de ori, a reușit să-mi facă stomacul să se strângă.